Tuesday, February 23, 2010

Mai pune-ti pofta-n cui!

Cu lozinca asta ma pun la punct cand mi se mai nazare cate-o nebunie… Avand un chef teribil sa ne ospatam cu niste mici si ciorba de burta, pasii ne-au purtat la unul din restaurantele romanesti din Montreal. Ii spune Rustik. Am avut retineri cat carul. Nu era prima data cand mergeam. Impresiile lasate n-au fost dintre cele mai fine: serviciu de proasta calitate si preturi scumpe. Dar, deh…pofta era atat de mare…. Degeaba imi spuneam ca micii ingrasa, ca o sa ragai a usturoi toata seara, ca o sa ma doara stomacul, ca va trebui sa alerg vreo 8 colturi de bloc ca sa-i dau jos de pe burta…Totul a fost de prisos. Pofta a invins. Oricum dupa ce juma de zi nu facusem decat sa visez la micii aburinzi si grasi cu putin mustar alaturi, in fata restaurantului cu greu puteam sa-mi mai infrang vreo dorinta. Am intrat. Ah, nu. Inca n-am intrat. Eram afara, amandoi (eu cu sotul) si incercam sa privim inauntru. Cu greu puteam zari ceva. Era o bezna totala. In fine, intr-un final am zarit o silueta care se chiombea la noi si implicit noi la ea. Cu certitudine ca este deschis publicului larg, am deschis usa si-am intrat. Inauntru, asa cum observasem de afara, era bezna. O singura lampa era aprinsa, dar aia era departe de noi si cred c-avea un bec de 40W…(sau poate 2) Silueta ce ne privea cand am intrat era chiar patronul , care n-avea nimic de facut. Localul era gol. Ce privilegiu!!! Da, asa ne ziceam in gand. Asta inseamna ca vom fi serviti impecabil, fiind singurii disperati care i-am calcat pragul, cine stie in cat amar de vreme…. Noi, asa veseli cum ne e firea, inca de cand am pus piciorul acolo, am dat binete si pana sa ajungem la masa, ce cu un aer obosit ne-a fost indicata, am spus asa din gura, in treacat « am venit pentru o ciorba de burta si niste mici ». Plini de voie buna ne-am asezat la masa, ne-am facut comozi si-am asteptat pe nenea patron (chiar el servea)sa vina sa ne intrebe ce dorim exact sa comandam, eventual sa ne dea si-un meniu…

Si eu chiar vroiam sa rasfoiesc un meniu, sa comand ceva in deschidere, orice altceva decat ciorba de burta. Mie nu-mi place, nici cum arata in farfurie, nici cum miroase, nici la gust. Acolo eram veniti fiecare cu pofta lui:unu pentru ciorba asta, celalalt pentru mici. Ma, si stam noi acolo frumusel, termin de rasfoit/citit si cele 2 ziare romanesti de care ma agatasem la intrare, fundul imi amorteste complet, si nici urma de chelner-patron. Aproape pe cand ma incercau mai rau si mai rau remuscarile si toate reprosurile - a venit. A venit grabit-nevoie mare cu 2 (DOUA) farfurii de ciorba si cu telefonul la ureche. Ne-a pus pe masa farfuriile si s-a evaporat rapid in bezna din fundul localului si in tot acest timp el era cu telefonul la ureche, facand « semblant » cat de mult vorbea si era solicitat la telefon. Sa mai zic c-am ramas ca la dentist, socati dar pana la urma macar aveam inca dintii in gura. Sotul a mancat cele doua farfurii iar eu i-am facut galerie in timpul asta. La putin timp dupa ce farfuriile au ramas goale am inceput sa strigam prin local: “Domnu’, alo, aloooo, unde sunteti, domnuuuu, puteti veni la noi?” Hilarious. Pentru ca noi eram mereu singuri. Noi, de fapt, vroiam sa comandam felul doi: 4 mici in total, doi de fiecare. N-am avut parte! Veni omu’ dupa alt amar de vreme. Timp in care noi strigam la inceput timid, ca spre sfarsit sa urcam o octava si tot degeaba. Si-a venit, la fel ca inainte:2 farfurii cu cate 4 mici si telefonul la ureche. M-am dezbracat brusc de orice caracter si i-am zis: « Pai bine, dar chiar asa, pe noi nu ne intrebi nimic?? » Si asta e versiunea cenzurata. Si-a plecat rapid, pentru ca asa subit deodata il napadisera toate telefoanele pamantului. Ce frumos mai statea el si se benocla pe geam pana-am venit ca acum brusc sa fie atat de solicitat….Si dus a fost!
« Domnuuuuuu!!!! Se poate putin mustar? Domnuuuu???? Muuuustaaaar aveeeeeti …. ? » L-a adus cand mai aveam 2 mici in farfurie.
Una peste alta – c-am lungit-o prea mult: daca vrei sa te simti bine intr-o dupa-amiaza- stai departe de Rustik. Si daca ti se intampla sa ai pofte, puneti-le in cui! Cu banii ce i-am lasat acolo, eram serviti ca lorzii in oricare alt restaurant, unde mai pui ca eram singurele gaini din local!!! Si-am mai ragait si toata seara numai usturoi!!! Ptiu, cine-o mai merge vreodata acolo!!!!!
PS – Stiati ca in februarie sunt masinile cel mai mult murdare?

Sunday, February 14, 2010

60 de nationalitati intr-un cartier

Si cand spun asta, nu ramane indoiala ca-i vorba de Cote des Neiges (CDN). Nu spun deloc aiureli cand declar ca-i cartierul cu cel mai mare numar de emigranti si in acelasi timp si cel mai populat, avand densitatea cea mai mare. Intr-o statistica, mai demult, citeam c-ar fi vorba de aproximativ 60 de nationalitati vorbitoare de 100 de limbi si dialecte diferite. Interesant. Cu toate astea, in afara casei toti vorbesc in majoritate o singura limba – engleza. Este un cartier anglofon, in ciuda eforturilor de a « franciza » emigrantii noi sositi. Dar n-a fost asa asa mereu. A fost un timp , acum cateva zeci de ani cand era numit de catre englezi « little french village ». Toate astea s-au schimbat de-a lungul timpului, putin cate putin. Amprenta si-au pus-o desigur oamenii care s-au asezat aici. Marturii ale epocii franceze stau : Oratoriu St Joseph, colegiul Jean Brébeuf, Faculté de Montréal si altele…Dar sa revin la pitorescul cartierului. Ca amplasament are o locatie foarte buna, chiar de invidiat. In primul rand se intinde la poalele lui Mont Royal, deci usor accesibil la cea mai frumoasa oaza de verde din Montreal (munte, lac, drumetii, vedere panoramica asupra orasului etc).

Nu este cotat ca fiind un high–end cartier. Preturile la chirii sunt acceptabile. Este un cartier care a servit ca rampa de lansare multor emigranti. Unii au decis chiar sa ramana cu anii din cauza traiului si a facilitatilor mult la indemana. Datorita proximitatii fata de universitati si colegii renumite cat si faptului ca chiriile sunt foarte abordabile, CDN mai este numit si « student district ». Aici se afla renumitele Université de Montréal, Ecole Polytechnique de Montréal, HEC Montréal, Collège International de France cat si Collège Jean de Breboeuf (un renumit colegiu privat). Pe arterele principale (Cote des Neiges, Victoria, Van Horne si Queen Mary) se gasesc mai la tot pasul restaurante traditionale (indiene, arabe, chinezesti, vietnameze etc), mai gasesti magazinase sau hai sa le spun mici buticuri. Sunt intime, cochete, cu diverse elemente de decoratiuni sau haine specifice unei tari si nu numai, mai sunt magazinele alimentare traditionale, unde sincera sa fiu, desi nu inteleg mare lucru de pe etichete, sunt insa efectiv fascinata cand intru intr-unul chinezesc sau corean. Asta e Cote des Neiges.
Ca o ultima remarca! Este locul in care te vindeci de toate complexele (fizice sau psihice). Indiferent ce-ai imbraca sau cum iti sta bluza, freza sau fusta, sigur in strada intersectezi cel putin trei mai ciudati ca tine, si asta pentru ca diversitatea culturala si etnica atinge aici cea mai inalta cota.


Wednesday, February 10, 2010

À côté de downtown…

sursa foto: memorablemontreal.com

…se afla o insula ce poarta numele de Nuns' Island sau Île des Sœurs (fiecare ce limba prefera). Din capul locului tin sa precizez ca aceasta fermecatoare insula este la 5-7 minute distanta de Downtown, este locuita si foarte expensive. Mai vreau sa precizez ca este unul dintre cele mai frumoase locuri de trait / locuit in Montreal area. Insula e plina de parcuri, de piste pentru biciclete, spatii verzi si skyscrapers cu apartamente faimoase prin luxul din interior. Tout est paisible là-bas. Soselele sunt micute, inguste, aducand cu cele dintr-o statiune de munte. De fapt, prima oara cand am vizitat insula chiar senzatia asta am avut-o. C-am aterizat pe un taram fara griji, unde lumea traieste un concediu perpetuu si unde singura grija prezenta era plimbatul catelului si joggingul de seara. Putine sunt locurile prin Montreal care-ti lasa senzatia asta. De cele mai multe ori ai impresia ca esti intr-o lume ce tocmai a supravietuit unui cataclism. Nu oameni pe strada, nu oameni pe trotuare, statiile de autobuz pustii…Desigur ca sunt si locuri unde viata pulseaza, alea fiind doar cateva : Downtown, Plateau si Cote des Neiges (poate am sa vorbesc despre cartierul asta candva) – asta pentru ca lumea nu merge pe jos, majoritatea au masina, distantele fiind foarte mari…In Nuns’Island, e altceva, cu totul deosebit. Ai senzatia c-ai ajuns in statiune, ca-ti lasi bagajelul la hotel si ca te pregatesti de un lung concediu binemeritat cu drumetii si tot tacamul. Si cand te gandesti ca totul a inceput sa se dezvolte deabia pe la mijlocul anilor ’60, pana atunci fiind doar o zona agricola. Pana prin ’62 ajungeai pe insula decat cu barca. Deabia in ’62 s-a deschis Podul Champlain care face legatura intre Montreal – continent si insula.
In 40 de ani a devenit unul dintre cele mai cautate zone rezidentiale – unica in felul ei si scumpa.
Si cu toate astea, in ce ma priveste, nu-i chiar locul in care mi-ar place sa stau. Totusi da dovada de prea multa liniste !

(Paranteza nedorita : urmare a unor dispute am decis sa moderez comentariile incepand de astazi. O decizie care nu-mi face nici o placere, dar care observ ca-i necesara.)
Sa auzim numai de bine!



Tuesday, February 2, 2010

Phil, Willie, Sam si Fred

sursa foto: www.groundhog.org

Ce au toti in comun? Ei bine, toti sunt marmote si toti sunt VIP-uri cunoscute pe Continentul American. Lucreaza doar o zi pe an, adica azi, 2 februarie. Jobul lor - sa prezica cat de lunga va fi iarna.
Dar sa nu se produca confuzii! Fiecare e stapan pe plantatia sa astfel:
- Phil - in Pennsylvania
- Willie - in Ontario (are si-o statuie! si e alb in comparatie cu celelalte)
- Sam - Nova Scotia
- Fred - Quebec
Fred e debutant. Anul asta a fost prima lui zi de predictie si implicit de job. La cat mai multe!

Dupa cum se observa ei (sau ele) nu traiesc in aceeasi vagauna dar au facut ce-au facut iar anul asta s-au aliniat si-au prezis cu toti acelasi lucru: iarna lunga, inca 6 saptamani, si asta pentru ca toate marmotele si-au vazut umbra.Daca afara este soare, marmota "isi vede umbra", ea se sperie si intra repede in vagauna iar noi oamenii tragem concluzia ca iarna mai dureaza inca 6 saptamani. Daca afara este innorat, marmotei ii place, si decide sa mai stea o leaca afara. In cazul asta ea nu-si vede umbra (ca n-are) si noi spunem ca primavara e aproape.

sursa foto: torontoist.com

Acum, daca ma intrebati parerea mea personala, cu umbra sau fara umbra eu nu vad firul ierbii pana prin mai...Dar deh, asa pentru moral, si pentru o mica diversiune, aceste marmotele au si ele farmecul lor. Anyway, in fiecare 2 februarie, ele sunt actorii principali la fiecare buletin meteo. Dragutele...
Related Posts with Thumbnails