Povesti la Gura Sobei

Craciun fericit!

2011-12-24T16:50:00.006-05:00

Fie ca aceste sarbatori sa ne gaseasca pe toti mai linistiti si impacati cu noi insine, cu pace in inimi si cu harul nepretuit de a ierta. Fie ca serbam in doi sau cu casa plina, esential este sa-i facem loc in sufletul nostru si Spiritului de Craciun. Fara el am uita sa fim copii, sa ne bucuram cu toata inima de cadouri, de zapada si de frigul de afara. Si, foarte important, nu uitati sa-i spuneti cat ati fost de cuminti si ce va doriti la anul ce vine.

Noh, sa petreceti in limite rezonabile! (s-a gasit cine sa dea sfaturi! Lol)

Mea culpa

2011-11-26T15:52:00.004-05:00

De cate ori deschid blogul imi vine sa plang. Eram atat de optimista cand l-am inceput. Imi spuneam, in fine un loc in care pot interactiona cand vreau si mai ales cum vreau si exact cum simt. De luni bune l-am lasat in paragina. Posturile mele sunt vagi si seci si parca ascund in background datoria de a scrie ceva, orice, numai sa fie ceva….Imi pare atat de rau ca nu ma pot impartii in mii de bucati asa cum as vrea…Mi-as fi dorit sa excelez si sa fiu la superlativ in fiecare f ***** activitate care o intreprind. As fi vrut sa concurez pentru miss superwoman. Dar nu pot. Din pacate sunt atat de limitata in ceea ce fac sau mai bine zis, in ceea ce as vrea sa fac. Uneori as fi vrut sa fiu alta, alte ori ii multumesc Cerului pentru cea care sunt…Revenind la blog, imi pare atat de rau c-am neglijat atatia prieteni. Da, spun corect prieteni! Ma refer la cei din lista mea de contact, si la lipsa mea de colaborare si implicare in tot ce –au publicat ei recent. Vreau atatea si pentru asta uneori nu mai stiu in care parte sa alerg si incotro s-o apuc. Ma scol in miez de noapte cu mintea in alerta si cu o suta de scenarii in cap…

Am sa revin cu noi povestiri din Montreal, curand… promit…!!!

Remembering

2011-10-09T18:45:00.003-04:00

Zilele astea ma tot gandesc la persoane care mi-au intersectat viata si pe care as vrea sa le mai vad si nu cred ca voi mai putea sa le intalnesc. Si nu ma refer la cei dragi decedati. La ei este mai mult decat evident ca nu-i voi mai vedea niciodata in carne si oase, cel mult poate in vis. Ma refer la prieteni si cunostinte de demult, colegi de liceu si de facultate, veri, verisoare, unchi, matusi, vecini de bloc, prieteni din copilarie…Ma gandesc atat de intens la ei ca-mi danseaza toti in cap si-mi joaca pe retine cu fetele lor neimbatranite si neschimbate de trecerea anilor. Amintirile sunt extrem de conservatoare. Indiferent de cati ani trec si cate cutremure sau uragane, ei vor fi mereu conservati tineri, frumosi si luminosi…gratie amintirilor. Imi pare rau ca nu ne e dat sa stim momentul in care este ultima data cand ii intalnim. As fi putut sa-mi iau ramas bun, sa le multumesc pentru tot ce-au reprezentat in viata mea, sa-i imbratisez, sa le urez viata lunga si fericita…Dar nu ne este dat sa stim. Cat este totul de ciudat si de neinteles. Nu stiu ce context de imprejurari mi-a scurcircuitat neuronii si-a putut declansa toata avalansa asta de trairi pline de vise d’acum un veac. As vrea sa scriu mai mult pe tema asta dar parca plutesc intr-un abis.

Urmare a celor descrise mai sus, sunt intr-o dispozitie in care sunt atrasa de lucrurile vintage. Probabil ca mintea claseaza intr-un colt obscur vintage personajele de’acum 20-30-j-de ani. Nu, nu ma imbrac inca in fuste plisate (desi am vazut cateva pe strada…), n-am nici masina lata cat un spot de parcare, nu port ochelari cu lentile pana la jumatatea obrazului, n-am tapet pe pereti si nici frigiderul n-are colturi rotunde…Dar ascult muzica anilor 70-80, in this very moment. Si cu fiecare cantec ascultat parca degust dulceata de cirese negre – dulce-amaruie (ah da si asta e o amintire tot din copilarie!) Si s-ar putea ridica niste voci care sa ma’ntrebe « cui ii mai pasa? » Nu stiu de altii, dar mie imi pasa…

Poate ar trebui sa-mi fac un cont facebook?

Estivale...

2011-08-02T16:29:00.006-04:00

Toata copilaria si adolescenta mea traite in Romania am suferit profund ca n-am tenul mai colorat. Cand venea vara, oricate sacrificii as fi facut eu eram tot alba, sau rosie. Raportandu-ma la multimea coloratilor eu eram considerata o ciudatenie a naturii. Alba ca laptele sau spuma marii, daca ma exprim poetic sau alba ca branza, daca ma exprim plat si in limbaj de cartier. Mai mult, puteam trece usor in categoria celor bolnavi care, saracii de ei, numai de plaja si soare nu profitau… Imi amintesc si acum, toamna, cand se numarau bobocii, adica cand incepea scoala, ne adunam in careu iar albeata mea era luata pe post de reflector, intr-o mare de piei colorate de la maro spre maro-inchis. A trebuit sa ajung in floarea vietii pe taramuri nordice ca sa ma mandresc cu tenul meu. (lol). Vroiam sa spun ca a trebuit sa zbor si sa traversez unu-doua oceane ca sa ma simt bine in pielea mea. Aici nu se zgaieste nimeni la eternul meu ten alb, ba mai mult, ma asimilez usor celtilor si neamurilor lor.

Si cu toate astea am vrut sa « prind » culoare. Mai mult din cauza de design estetic. Ma gandeam ca ochii ar fi mult mai « lucitori » daca ar fi incadrati de un ten auriu. Si ce fac? ma duc la plaja, ca orice om normal. Numai ca ce mi se intampla acolo depaseste normalul. Cu alte cuvinte, din prea marea mea dorinta de a-mi pune in evidenta culoarea ochilor cu un ten auriu, m-am parjolit. Si bine de tot. Pe romaneste, m-am prajit ca un carnat in tigaie. Mi-am ars vreo 5-7 straturi de piele, nu m-am miscat decat in secvente lente si n-am putut sa-mi intind oasele pret de o saptamana. Primele 2-3 zile n-am suportat nici o raza de soare sa-mi mangaie corpul. Pentru asta ori n-am iesit din casa, ori daca am facut-o mi-am pus bluze de toamna-iarna la 35C. Au trecut vreo 10 zile decand am fost la plaja si deabia acum imi cade pielea in straturi unul dupa altul, nu stiu cate, se pare ca multe…Singurul plus care pot sa-l adaug la aceasta bad experience a fost ca m-am scaldat si-am inotat pana simteam ca-mi ca-mi pierd bratele si ca mi se descompun toti bicepsii in mii de farame. Si pentru cine se intreba, da, m-am dat cu crema protectoare 15, dar nu chiar de la inceput…

Cam asta…Poate ma mai risc vreo doua zile la plaja dar promit sa ma imbalsamez din cap pana in picioare cu crema solara pentru bebici.

Si cand arsita e mai tare si setea mai apriga recomand din suflet cea mai spectaculoasa limonada care satisface pana si cele mai dificile papile gustative.

Reteta e simpla ca arsita solara:

Limonada

-1 cup zahar

-1 cup apa

- 2-3 frunze busuioc sau menta .

Toate astea se pun la fiert. Se lasa la racit bine.

-1 cup zeama de lamaie (cam 5 lamai)

Se toarna peste siropul racit de mai sus.

alte 6 cups apa rece. Se toarna peste sucul de lamaie si sirop. Se baga la frigider si se serveste rece, eventual cu unul –doua cuburi de gheata. E dementiala !!!

À la prochaine…

Jazz pe paine

2011-07-15T13:43:00.007-04:00

A fost si s-a dus. Si ca orice lucru care-ti place, s-a terminat repede, chiar prea repede. Ma gandesc la Festivalul de Jazz. Anul asta je me suis fait un devoir (cum zic francezii) in a fi prezenta cat mai mult posibil. Si acum ma felicit din plin. A fost un festival printre cele mai reusite. Seara de seara (aproape) ne-am bucurat de atmosfera coplesitoare care te cuprindea de cum puneai picioarele acolo. Antren, muzica, bere, inghetate (recomand cu patos Brownie Earthquake de la DQ), tineret, pizza, lumini, decibeli, people, viata. Cu multitudinea de scene in aer liber nu te plictiseai niciodata. Exact ca albinutele din floare-n floare asa ne zumzaiam si noi din scena in scena.

Dar, bomba sau bomboana de pe frisca a fost la Centre Bell concertul lui SADE. Cum naiba am fi putut rata asa eveniment ?! Once in 10 years Sade vine in oras si noi sa n-o vedem live ? No way!! Jur ca n-am sa uit concertul ei in o suta de ani d’acum in colo de-i traiesc. La origine anglo-nigeriana are o voce inconfundabila. Odata ce-o asculti, n-ai cum s-o recunosti a doua oara. Viata n-a fost mereu blanda cu ea si n-a primit nimic pe tava. In anii cand a scos primul ei album, Diamond Life, viata ei era departe la 100 ani lumina de a fi un diamant. Dupa cum a declarat, canta si scoate cate un album numai cand are ceva de spus. De albume comerciale de dragul vanzarii nu vrea sa auda. Cine inca n-a ascultat-o, nu-i tarziu niciodata si nici rau n-o sa-i para c-a descoperit o noua voce.

Scriind aici, m-au napadit iar amintirile din seara concertului. Fratilor mie chiar imi vine sa tip ca sa ma auziti mai bine, a fost un spectacol de neuitat! In treacat spus mi-a mai placut o chestie: delicatetea cu care si-a prezentat trupa. I-a descris pe fiecare in cate 2-3 fraze in care a pus suflet si inima. N-a fost nimic din tipicul: “si la tobe Smith Tobosarul”. O delicata din varful unghiilor pana-n talpi!
Cu prilejul festivalului a mai fost in oras si Prince. Din pacate cand am vrut si noi sa luam bilete a fost sold out. S-au vandut ca painea calda. Oricum au fost putine pentru ca n-a concertat intr-o sala mare. Imi pare rau ca n-am fost la Nikki Yanofsky, cea mai tanara cantareata de jazz, dar pe cat de tanara, pe atat de talentata.
Acum toate astea s-au dus pana la anul. Totusi, din cand in cand, mai gustam cate putin live jazz la House of Jazz…dar asta poate fi alta poveste…
Ei, cam asta aveam de spus, dupa tacerea (mare cat lacul Champlain) de la ultima postare.
Dragii mei care ma cititi va doresc o vara torida si la propriu si in suflet!

Campul meu de margarete

2011-06-19T18:38:00.007-04:00

Pe mine viata m-a invatat ca America si-o face fiecare acolo unde traieste!

Extrapoland ideea, disperarea m-a impins sa-mi creez campul meu de margarete. Numai ca nu le simt parfumul, dar pot rezolva asta cu un spray…Sunt fake, eu stiu bine, dar iluzia ce mi-o doresc e mai puernica decat realitatea. In lipsa campului adevarat ma consolez si–mi spun ca pana la urma viata e compusa din mici bucati de surogate.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu urasc tot ce nu-i viu si real. Urasc florile de plastic la fel de mult cum urasc tapeturile cu paduri si cascade si deasemenea urasc si ma dezgusta la maximul tolerantei sa vad pomi de plastic in ghivece. Si cu toate astea, stau si-mi spun ca toate fake-urile astea n-au aparut din zenit. Lumea le-a cautat, si le-a dorit imprejur…Cand visele frumoase au fost prea departe sa poata fi atinse atunci ne-am creat iluzii si cand nici iluziile nu ne-au mai hranit foamea de vise, atunci ne-am creat surogate. Omul a fost atat de abil sa creeze impresii ale lumii reale…

Am creat flori, pomi, pasari, ciripit de pasari, cascade, fantanele arteziene, susuri de rau pana chiar si sexul cu papusi sau dildo. Placerea poate fi reala sau mimata…Un singur lucru a ramas sincer si real: iubirea. In anii astia traiti am invatat si-am acceptat ca nu le poti avea pe toate, dar viata iti da marea sansa sa poti alege si decide. Si daca cineva ma poate contrazice atunci s-o faca, insa sa alegi e mai greu decat atunci cand ti se impune. Remuscarile si regretele care le ai cand ai facut o alegere proasta sunt mai dureroase decat orice altceva…

Booon, n-am vrut sa fiu atat de pesimista, dar se pare ca ma zbat intre niste surogate de viata frumos etalate si niste realitati care mi le doresc desi nu sunt atat de senine. Alegerea se vrea a fi atat de grea…

Si atunci mi-am creat campul meu de margarete…chiar si fals asa cum e, e o dulce alinare….

Down or high …

2011-06-08T21:25:00.003-04:00

Realitatea ce ne loveste in plina figura e asta: jos au sus. Asa suntem. Indiferent de ce pretindem noi sau de ce am vrea ca altii sa vada. Noi suntem fie jos, fie sus. Din umila mea experienta si din n-spe miile de carti studiate si cazuri observate, nivelul mediu e mai mult ipotetic. Traiesti intr-o frumoasa supravietuire. Da, asta e cuvantul care ar inlocui mediocritatea…Linia de mijloc e iluzorie. Sau e linia care-ti inalta moralul zdruncinat. Dar josul are multe trepte ca si susul... Cine poate sa-mi traduca si mie ce inseamna “mediocritate”?

Se intampla in Montrealul anilor 2011 – 31 de mafioti sunt lasati in libertate pentru ca dosarul cu dovezile incriminatorii e excesiv de mare…Mergand cu bicicleta linistit spre job, cineva a murit impuscat nevinovat…Nu beneficiem de nici o reducere la transportul in comun din cauza smogului (asa cum au implementat alti primari mai destepti), nu ca m-ar interesa direct, dar orisicat…

Casele in Vancouver au ajuns sa se vanda la preturi iesite de pe orbita bunului simt si al valorii reale…E o supraevaluarea a pietii imobiliare ce depaseste sensul comun de bun simt si realitate. Chinezi si japonezi cumpara intr-o veselie! Si daca ma intrebati de ce ma oftic, ei bine ma oftic de mor!

Mai nou, emigrarile vor sa impuna o quota pe fiecare tara. Eu zic ca-i de bine asta, altfel riscam sa vedem numai basmale pe strada. No offence. Unii se integreaza mai usor, altii deloc. Unii traiesc de cum vin “American dream”, altii inca nu s-au trezit din vis….

Acestea fiind spuse, tocmai am supravietuit unei furtuni….cu pomi cazuti pe masini si sfartecati in doua….

O zi in Paradis

2011-05-29T22:05:00.005-04:00

Ei bine da, am fost in Paradis, adica la Gradina botanica din Montreal. Am fost in mijloc de mai si-am ramas fara cuvinte. Dar oare cum o fi in plina luna august, cand vor fi infloriti si trandafirii? Am prins un spot cu soare intre doua ploi care nu se mai sfarseau…si care de fapt se desfasoara chiar in momentul asta precis cand scriu.

Pentru cine nu ma cunoaste, eu sunt un om al pamantului, al naturii, al livezii, gradinii de legume, de radasuri, de flori, in fine…Nici ca puteam sa fiu in alta parte mai in elementul meu decat in gradina asta mirifica. Pentru cine e interesat, asa de amocul cunoasterii, sau din simplu désire de a-i face o vizita, aceasta cuprinde 10 sere de-ti taie rasuflarea cu speciile de plante rare si alte vreo 30 de gradini tematice in aer liber.

O plimbare in ele are harul sa disipe si cea mai densa tensiune sau stres care exista in orice fiinta umana racordata la secolul 21.

Ma gandeam sa trec in revista pe scurt cateva din gradinile ce le-am vizitat. Apoi m-am gandit ca poate plictisesc si ma voi referi numai la ce m-a marcat emotional behind any expectations…By far a fost gradina chinezeasca.

Fac ce fac si ma lovesc de farmecul chinezesc…Ei bine, a fost gradina in care am poposit cel mai mult, in plus, in ea m-am intors dupa ce-am trecut in revista celelalte…E ca si cum spiritul meu sau ce-a mai ramas din el dupa viata agitata de la oras, tipa neincetat ca vrea la chinezi. De fapt in realitate a fost singura gradina care m-a facut sa ating starea zen. Si daca cineva se intreaba ce floare sau amenagement peisagist a putut sa ma farmece intr-atat, raspunsul e ca nici unul…Toata scenografia a fost facuta de broaste. Da, de broastele din lacul din gradina. « Cantecul » lor era atat de linistitor si de natural si de rural ca inchizind ochii as fi vrut sa ma eternizez acolo. Stateam pe o banca, postata pe un damb la inaltime suficient de mare sa privesc panoramic toata gradina, soarele imi dogorea pe fata, pasarile cantau si broastele oracaiau intr-un concert mai mult decat divin…In momentul ala de beatitudine completa nici ca puteam sa-mi doresc ceva mai mult. Lasasem departe zgomotul orasului la mii de kilometri (metaforic vorbind). Nu tu sirene, politie, ambulante, claxoane, scrasnit de frane…Nimic…Deodata tot universul se redusese la cantecul broastelor si la mirosul de mal care se degaja pregnant din lacul ala chinezesc…Si-as fi putut ramane acolo pana m-as fi contopit cu soarele sau banca, sau broastele…

Am mai vazut si alte gradini atunci…Cea a natiunilor bastinase din Nordul indepartat, a japonezilor, de rododendroni, cea din Muntii Carpati (cu flori de colt), liliaci (erau inca neinfloriti), arbusti, conifere si altele, multe altele…Insa in nici una n-am simtit atat de pregnant cat de legata si atasata sunt de zgomotul nativ al naturii, broaste, greieri, pasari, asa cum am fost la chinezi.

Singura concluzie care se desprinde de aici e ca sunt cat se poate de invidioasa pe toti cei care asculta cum canta broastele sau greierii seara la culcare. Cred ca intr-o zi am sa-mi cumpar o pajiste cu greieri si margarete….

Hristos a inviat!

2011-04-24T13:31:00.005-04:00

Nu ma lansez in nici o pledoarie despre mine sau despre altceva (desi ar fi una care-mi da fiori). Voi fi foarte scurta. Doresc Paste fericit tuturor pritenilor mei virtuali. Astept primavara. Stop.

Succint: ca tot omu’ credincios am tinut post o saptamana (am descoperit azi noapte cat de minunat e laptele!!!!), am vopsit oua, am facut pasca, mers la Inviere…si restu’…Zilele astea, cumva ma simt mai aproape de cele bisericesti si parca, cumva am atins si linistea sufleteasca, iar cu toate astea intarita ma gandesc cu drag la toti pretenii mei reali sau virtuali. As vrea sa ciocnesc cu toti un ou, asa ca eu va zic tuturor « Hristos a inviat »!

Noile trenduri de emigranti

2011-04-02T18:25:00.002-04:00

foto: socyberty.com

Ei bine, da, de cam un an de zile se observa de departe ca Montrealul s-a imbogatit cu o noua limba, si anume dulce graiul moldovenesc. Mai dragilor, traim o adevarata invazie de moldoveni. Sunt pretutindeni, ii vezi si ii auzi la fiecare colt, in orice magazin, oriunde. Si vin din ce in ce mai multi. Comunitatea lor a luat deja amploare. Au chiar si un ziar. Ce pot eu asa sa observ « facile » e ca sunt foarte determinati. Desigur orice emigrant e determinat mai mult sau putin (aviz celor ce se intorc la obarsie), insa moldovenii, sunt pe atat de determinati cel putin pe cat sunt chinezii. Sunt hotarati sa ramana, sa reuseasca, sa munceasca, sa-si croiasca un drum, nu se tem de inceputuri. Mi-am pus de multe ori intrebarea ce-l intareste pe un emigrant, de unde-si trage puterea sa mearga inainte chiar si atunci cand in fata lui se ridica zid dupa zid. Cand crezi c-ai cucerit o reduta, atunci constati cat de in urma esti, moment cand iti pierzi self esteem-ul. Ei bine, so far am doua raspunsuri usor de sesizat: fie fugi de saracia lucie ce te inconjoara, fie cauti sa-i dai vietii tale cat si-a urmasilor tai un sens mai stilat. Nu ma lansez aici sa dezvolt cazurile celor ce fug de regimul politic, social samd. Vorbesc asa in general de cei mai multi, care vin din lumea larga. Revenind la moldoveni, inclin sa cred ca se incadreaza in prima categorie. Desigur ca-s de admirat pentru cata vointa au!

Insa personal am un of. Vorbesc atat de tare, indiferent unde se afla, vorbesc ca si cand sunt convinsi ca nimeni nu-i intelege…Si daca n-am fost destul de clara, ia sa facem un mic exercitiu: vorbiti singuri sub dus si varsati-va frustarile, odata cu apa care curge pe sira spinarii…Cam ce cuvinte folositi? …..Mda, cam la astea ma gandeam si eu…

Ei, hai ca acum daca tot m-am pornit, s-o spun si p-asta, mi-e ciuda ca romanii situati la vest de Prut n-au aceeasi determinare cand vine vorba de schimbare…

In asteptarea primaverii

2011-03-17T21:43:00.013-04:00

Mi-am pierdut pe drum frecventa cu care incepusem sa scriu p’aici. Imi propusesem at least sa tin aproape de patru posturi pe luna, unul pe weekend. Dupa aia mi-am zis, mda…poate n-am multe de spus chiar in fiecare saptamana, atunci o data pe luna, iar in the end n-a tinut nici asta. Si nu ca n-as avea ce povestii, dar tocmai asta e buba, ca se petrec atatea, iar cand ar trebui sa le astern frumos in fraze, atunci nu e timp.
Bref cam asta am ca scuza. Ar mai fi si faptul ca frigul de afara si iarna nesfarsita mi-au inghetat pana si ultimele zvacniri de socializare.

Astept primavara sa-mi topeasca sultana de gheata. Mai astept primavara sa ma droghez cu vitamina D si sa-mi treaca toate winter blues.

Intre timp ma pregatesc pentru lungile si frumoasele seri de primavara si-mi tes iarna circle jacket iar la vara poate incerc un hanorac.
PS. Pentru cine e interesat, pattern-ul de la circle jacket e aici.

Blues, India si palarii

2011-02-13T16:59:00.009-05:00

Aseara am fost si l-am vazut intr-un concert pe cel ce ma urmareste musical de ceva vreme. Pe Harry Manx. Este extraordinar cum imbina bluesul cu inflexiuni indiene. Muzica lui e trista, asa cum cred c-a fost si viata lui, asa cum e si vorba lui pana si glumele lui ascund o mare durere in spatele primului impuls ce te face sa zambesti. Cineva care a fost 9 ani de zile un busker in mod cert nu poate sa fi avut o viata usoara. Si cineva care se simte implinit pe toate fronturile in mod sigur nu alege sa traiasca in India pentru 12 ani. Aceia cauta altceva. Sunt convina, ascultandu-i muzica si compozitiile, ca el a gasit ce cauta…Toate piesele lui au un rafinament aparte.

Lately traversez o criza existentiala. Cu alte cuvinte imi traiesc disperarea timpului pierdut ireversibil. Vreau sa fac atatea si n-am timp sau energie, sau resurse. ..Si e iarna, frig, gri, zapada, cenusiu iar cand sa dorm, crosetez caciuli.

Probabil ca-mi lipseste o doaga. Asta e un fel de « tara arde si baba se piaptana ». Si uite asa defulez eu in caciuli si palarii!

Hai ca mai revin cand ma traverseaza o perioada zen si cand pot spune linistita « I hold no grudge »…

Ruga la inceput de an

2011-01-15T21:22:00.003-05:00

Am inceput anul ca tot omu’, numai cu intentii bune. Stiu din experienta anilor trecuti ca nu ma vor tine mult, de parca as fi sculptata dintr-un aluat nu prea bun. Ceva se intampla de-a lungul drumului, ceva imi pune bete in roate, ceva ma va retine, ceva , cineva sau al doilea Eu al meu. Si totusi stiu mereu ca in suflet pornesc cu cele mai bune ganduri. Undeva ma pierd. Degeaba dau cu piciorul de parchet, degeaba ma privesc trist in oglinda, degeaba invinuiesc astrele sau cei ce-mi sunt aproape… Degeaba imi spun ca nici anul asta nu-i anul meu, ca inca stelele nu s-au aliniat pentru mine, ca poate la anul va fi mai bine, ca poate cine stie...mi se va schimba traiectoria. In ultimul timp am avut sansa sa vad niste filme destul de interesante psihologic, in legura cu acel butterfly effect. Si am inceput sa ma analizez retroactiv, sa-mi imaginez scenarii ale vietii mele, daca la un anume moment as fi reactionat altcumva. Si nu e vorba numai de ce am ales, e vorba de cuvinte, de raspunsuri, de taceri sau de priviri, care uneori ucid sau dau viata…Si-mi pare rau ca nu pot sa ma opresc la o rascruce, sa aleg un drum si la un moment dat sa ma intorc si sa pornesc pe altul…Imi pare rau, ca pentru unele teluri care le am in cap, nu mai am timp suficient sau energie. Si asta pentru ca, degeaba ajungi pe podium, daca n-ai timp si ragaz pentru a te bucura de realizare si premiu.

Dar eu sunt bine acum. So far so good. Am facut primul pas, cel mai greu, in drumul lung ce l-am ales, acela de-a invata mandarina. Azi am fost atat de bucuroasa si surprinsa. Intamplator, pe o cutie de prajituri chinezesti am recunoscut un caracter – luna (luna ca astru). Era vorba de o prajitura traditionala a lor, prajitura lunii. Si ca sa ma ajute la memorare mi-am luat si papuci rosii chinezesti (frumosi foc!!!), beau ceai verde si negru chinezesc iar cand timpul imi permite, fug repede in orasul chinezesc ca sa-mi alimentez spiritul. De ce vreau eu atat sa invat limba asta? Ei bine, raspunsul nu e simplu deloc si e la fel de profund, ca si cultura lor. Il las pe altadata.

Am scris tot postul asta ca un strigat de ajutor. Am nevoie de ajutorul moral al tuturor celor carora le-am intersectat viata pozitiv. Vreau sa m’ajutati sa ma tin de drumul asta lung si anevoios de a invata mandarina. Pentru unii poate parea bizar, insa pentru mine se poate sa insemne foarte mult. Cu ajutorul vostru, poate o data pentru totdeauna, sparg gheata si contrazic primul paragraf.

Epilog 2010

2010-12-31T15:45:00.003-05:00

Azi e vineri, 31 decembrie. Si uite asa, pe neasteptate a venit si ultima zi. Practic tot anul a trecut intr-un iures iar ultimele zile nu s-au dezis de la regula. Nu mai imi place de ani buni sa fac nici un bilant la ce s-a intamplat si e déjà trecut. Si nici obiective pe anul ce vine nu-mi mai place sa-mi impun. Personal consider mult mai benefic s-o iau pas cu pas. Si toate astea pentru ca nu-mi place sa ma tin de reguli impuse de mine si cu atat mai mult de altcineva. Mai bine nu imi imbat creierul cu vise, iluzii si diverse tinte de care ma tin sau nu. Eu nu-i inteleg pe cei ce se chinuie singuri si se amagesc cu lozingi greu de digerat cum ar fi : »De azi fac zilnic 48 de abdomene si 52 de flotari, nu mai fumez, nu mai beau, sunt sobru, imi arunc cenusa-n cap si-mi plimb cainele zilnic la 5 :30 dimineata. » Oricum, statistic vorbind, nu ne tinem de rezolutii decat o luna - doua. Citeam undeva ca ai mai multe sanse de reusita daca incerci sa-ti faci noi obiceiuri bune si sanatoase decat sa incerci sa le suprimi pe cele vechi si proaste. Ma bucur si apreciez fiecare mica realizare in bine, atunci cand vine. Desigur c-am si eu vise, ca orice om. Unul dintre ele este sa invat mandarina. Chestie care o reportez an de an de vreo 3 ani. Am totusi si cateva victorii castigate in batalia cu catarasmul meu. De exemplu am reusit (dupa eforturi indelungate) sa beau 2 litri de apa pe zi, sa nu mai fumez, sa alerg minim 30 minute pe zi si nu in ultimul rand, sa ascult pana la capat, plina de piosie, propozitii si fraze pline de plictis, numai pentru ca-s politicoasa si bine crescuta (sincer, inca mai lucrez la capitolul asta). Am mai invatat nenumaratele intelesuri ale cuvantului « toleranta ». Am mai invatat ca o mare realizare se compune din mici ameliorari. Iar in final practic bifezi ameliorarile, una cate una, asa cum vin, pana te reconstruiesti in altul, upgraded.

La multi ani bucurosi si sanatosi!

Sarbatori fericite!

2010-12-24T22:06:00.007-05:00

Urez tuturor prietenilor mei care citesc aici cat si altora pe care nu-i cunosc, dar totusi citesc, urez tuturor un Craciun fericit in sanul familiei, cu o masa imbelsugata si multa pace in suflet si in casa. E foarte importanta pacea asta. Au fost ani in care eu n-am avut-o.

Si pot spune din experienta ca fara ea nu exista liniste si sarbatori crestinesti asa cum ar trebui sa fie. Cu anii am invatat ca daca vreau, pot sa-mi creez universul magic pe care-l visam. Craciunul pentru mine inseamna dragostea daruita familiei, inseamna zile fara nori, fara cearta, inseamna zile umplute de calm si daruire pentru cei de langa mine si pentru copiii mei. Craciunul mai inseama iertare. A trebuit sa imbatranesc ca sa-mi dau seama cat este de important sa ierti si mai ales sa ai taria sa ceri iertare.
In zilele astea, nu stiu ce se intampla cu mine, dar sunt cuprinsa asa, de o stare de beatitudine, si-as vrea sa-mi cer iertare tuturor celor carora le-am gresit, cu voie sau fara voie…Stiu ca nu poti sterge asa pur si simplu cu buretele o greseala, dar sper ca undeva exista o clementa si cumva nutresc speranta ca n-am facut greseli capitale si ca oricare-or fi acelea imi vor fi iertate…
Craciunul e cea mai frumoasa zi a anului, pe cuvant meu! Stiu eu bine ce zic! Iubiti-va azi mai mult ca oricand!

Mestesug si talent

2010-12-22T11:39:00.004-05:00

Zilele astea se tine la Montreal Salonul mestesugarilor din Quebec (bref maine se inchide). Am tinut mortis s-ajung si eu si sa-mi clatesc ochii p’acolo. N-as fi vrut sa ratez asa eveniment unde am ocazia unica sa vad reuniti la un loc diversi mesteri, care mai de care mai inventivi si mai talentati. Ma bucur enorm cand asist la orice fenomen local de genul asta. Nu de alta, dar sunt fascinata de ce pot face doua manute dibace cu imaginatie si mult talent. Sculpturi si decoratiuni interioare in piatra, in lemn, in sticla, in ceramica, tricotaje care mai de care mai frumoase lucrate cu andrele, cu croseta, designeri de imbracaminte cu mantouri de iarna si rochii de seara, fabricanti de sapun, altii de jucarii, altii faceau globuri pentru pomul de Craciun. Mi-a ramas gandul la cativa artizani cu standuri de palarioare de iarna. O minunatie! Sa nu mai vorbesc de bijuterii. Unele erau atat de reusite si iesite din standardul clasic care-l vezi pe toate drumurile. Vreau sa spun ca se observa de departe faptul ca erau lucrate cu multa atentie, pasiune si nu in ultimul rand imaginatie cu carul.
Asta e alt motiv pentru care imi place sa merg la astfel de manifestari. Fiecare artizan e « fortat » de imprejurari sa se auto-intreaca pe el. Stiind ca vor participa si altii din aceeasi bransa, ultimul lucru care l-ar dori ar fi sa prezinte obiecte ca ale vecinului. Asta e cat se poate de benefic pentru vizitatori si potentialii cumparatori. Si plimbandu-ma printre randuri, din stand in stand, si bucurandu-ma la aproape fiecare taraba, asa ca un copil in fata unui cos plin cu ciocolata, imi venea pe buze o singura intrebare: «Unde-ai invatat sa faci asta?», de altfel, asta e si sloganul festivalului. Si pe bune, cine a avut ideea acestui logo, bravo lui, pentru ca pur si simplu e o intrebare fireasca pe care-ti vine sa i-o pui fiecarui mester intalnit acolo. La cate minunatii am vazut, in fata unora a trebuit sa trag adanc aer in piept, am trecut de la extaz la agonie. Ce ma mai animam si entuziasmam la inceput, ca dupa jumatate de standuri vazute sa m’apuce nervii. Eu de ce nu pot face? Eu de ce n-am invatat asta? Si incotro sa ma indrept ca sa invat? Si nu vizam un anume mestesug. Ma refeream la toate, desi, na, undeva in subconstient ma fermecau aia de prelucrau sticla. Si eram invidioasa indeosebi pe ei, si pe creatiile lor si pe talentul si pe mestesugul lor. Si eram atat de pornita atunci, ca daca m-ar fi luat un ingeras si m-ar fi pus intr-un atelier de prelucrare a sticlei, cred ca vreun an as fi tot suflat la sticla fara sa-mi trebuiasca nici macar o inghetata.
In fine, am plecat d’acolo tot visand la ce-as putea eu sa fauresc cu manutele mele…Am capul plin de idei dar cam atat.

Oda micului acrobat

2010-12-09T20:33:00.005-05:00

Cea mai mica vietate ce ne umple casa si ne bucura pe toti, chiar si pe musafiri, est Sky. Ok, nu mai e chiar atat de mititel. Atletismul din el si cei doi ani ai lui au lucrat intens la alura lui lunga si viguroasa.
Obisnuia sa-si faca gimnastica zilnica pe treadmill. Zau ca nu glumesc! In afara de faptul ca timpul dedicat lui era numai al lui, dar si cand ni se nazarea unuia dintre noi sa mai transpiram un pic, si atunci trebuia negociat cu el. Intr-un final gasisem o gaselnita sa ne lase-n pace. Era suficient sa-i punem o viteza mai mare, alerga cat putea si in final de oboseala si sictir se lasa in fund pana-l arunca banda pe parchet. Dar asta nu era singurul lui joc preferat. Mai are cateva, iar pentru faptul asta eu ii sunt cat se poate de recunoscatoare. Nu de alta, dar el, micutul e atat de posesiv cand pune labuta pe ceva ca poti sa-ti iei adio. In fine, o alta gaselnita care-l tine in forma si care-l antreneaza la sarituri sunt soriceii sau pasarelele cu pene colorate prinse cu un elastic de un bat. Si dai cu batul sus-jos, soricelul sare si Sky odata cu el. Si ne practicam asa destul de mult, adica, bref, pana ne amortesc bicepsii. Si pe masura ce elasticul se intinde mai mult si Sky performeaza tot mai sus, si se-nvarte in aer ca un adevarat acrobat. Alta atractie ce-l tine in priza este laserul. E atat de dulce cum se arunca peste el sa-l prinda…

Dar am vorbit atat despre joaca incat mai ca-mi pare rau ca n-am inceput cu desteptaciunea lui. Isi cunoaste numele si intoarce capul spre tine cu niste ochi mari intrebatori ori de cate ori il strigi. Intelege cateva cuvintele la care reactioneaza foarte bine iar eu sunt mandra de asta. Stie sa faca si pe suparatu’ cand il dezamagesti. Pe cuvant ca-si trage o mutricica, ca si de piatra de-ai fi, tot te-ai inmuia.
Se prea poate sa-mi spuneti ca toti sunt asa si ca m-a cam luat valu’ sau ca m-a pocnit damblaua. Se poate, insa Sky e unic si pe deasupra este si micul nostru erou. Cati pisoi cad de la 20 m si sunt inca in viata si nevatamati? Scaita al nostru cel dulce si jucaus asta a facut. A plonjat in vid de la 20m. Cred ca nu pot reda in scris nici macar o frantura din trairile ce le-am avut atunci si inca 24 de ore dupa. Si el cat de traumatizat a fost n-a mancat si nici apa n-a baut 24 de ore. A fost un soc teribil pentru el cat si pentru noi. Cred c-am vrut sa spun c-a fost cumplit. Insa acum isi revine. E inca moale, putin speriat si are inca articulatiile slabite de la impactul cu pamantul. A trecut o saptamana si mai are retineri cand vine vorba sa sara de jos pe ceva mai sus si invers.
Eu n-am nici macar puterea sa-mi imaginez c-as fi putut sa-l pierd. E fantastic cum un bot mic ca el poate sa-ti intre la suflet si sa se cuibareasca acolo pentru totdeauna!

Pasari de noapte

2010-11-14T17:19:00.007-05:00

Cand soarele apune si cand cu fiecare ceas ce trece intunericul devine tot mai dens, atunci o lume se inchide si alta-i ia locul. Cand unii isi spun noapte buna, altii isi spun bun gasit. Desigur sunt multi care-si castiga painea traind noaptea si dormind ziua. Nu despre ei as vrea sa vorbesc, ci despre cei ce aleg sa experimenteze distractiile nocturne.
Sunt convinsa ca fiecare oras are atractia lui pe timp de noapte, just for fun. In ce priveste oraselul meu, nu mori deloc de plictiseala daca faci un tur pe Crescent sau pe St Laurent, ca sa le amintesc doar p’astea.
Mult timp am fost adepta teoriei ca fiecare lucru are timpul si vremea lui. Insa imbatranind am realizat ca-i totalemente fals. E frumos si mental sanatos sa incerci noutati oricand. Revenind la viata de noapte, departe de mine de-a fi o noutate, doar ca in ultimul timp ma gandeam ca parca nu ma mai incadrez in peisaj. Si de unde! Au contraire! Oamenii maturi au chiar mai mult rost intr-un bar sau club de noapte. Intr-unul din weekend-uri, la o ora tarzie din noapte, cand cei mici viseaza, am parcat strategic si-am luat-o la picior pe Crescent.

Si ce-am vazut ?! Lume, lume si iar lume! Lume ca la balamuc! In fata cluburilor de pustani se statea la coada ca sa poti intra. La Thursday’s, club pentru oameni maturi, era full, deabia gaseai o masa libera cu doua locuri ingramadite, discoteca si ea duduia de basi la maxim. Lumea petrece ! Lumea se distreaza! Pentru clubul asta am un singur bemol. Muzica e atat de tare ca de-abia te auzi om cu om. Dupa ce mi-au fost agresate nemilos timpanele, o sirena a inceput sa-mi urle-n capatana.

Nu mult dupa asta, am gasit cel mai intim si mistocut bar la care as fi putut spera : Ziggy’s pub. Locul e plin de charm si te delecteaza o muzica buna in surdina. Intr-un local mi se pare irezistibil de atragator sa te asezi pe cai, sa te sprijini in coate si sa savurezi pe’ndelete o bere la alegere alaturi de perechea vietii. Desigur ca asta faceam cand mi-a atras atentia un cuplu care tocmai intra. Am inceput sa speculez ideea c’ar fi romani. S-au asezat nu prea departe de noi si pret de cateva minute mi-am ciulit urechile s-ascult in ce limba-si ciripeau. Mai dragilor, dar asa cuplu ciudat mai rar intalnesti. Ei nu-si vorbeau. Nu scoteau nici un sunet. Pana la urma nici nu ma mai interesa ce sunt. Puteau foarte bine sa fie romani sau extraterestii, deja eram mult mai atrasa de tacerea lor. Bref, pana la urma s-au animat si-am respirat usurata. Pana la urma un bar e un bar unde te incearca diverse trairi!
Si am scris un cearceaf si n-am spus nimic de cluburile de jazz! Pentru amatori, nimic nu poate egala o seara live la « House of jazz », un club atat de intim cu un decor si o atmosfera care cu greu pot fi uitate! sau la « Upstairs jazz »…
Ce vreau sa spun, e ca uneori, e minunat de revigorant sa ne transformam intr-o pasare de noapte cu spirit liber si calator posind din pub in pub…

Ziduri sfaramate

2010-10-25T22:04:00.005-04:00

Acum cateva seri am fost plecata doua ore in paradis. Am fost la concertul lui Roger Waters cu The Wall. Senzatiile au fost de la excelent in sus. Cine-ar fi crezut c-am sa vad pe viu spectacolul asta? A concertat doua seri la rand cu biletele sold out. Cea mai mare sala de concerte / spectacole si meciuri – Centre Bell – a fost plina ochi. Si cand spun asta nu fac nici o figura de stil. Nu era nici un scaun liber!!! Sa canti o viata in fata a zeci si zeci de mii de oameni, sa umplii stadioane si arene…Este de-a dreptul extraordinar daca ai puterea sa faci sa vibreze mii de oameni in acelasi ritm. Unii o au, altii n-o au. Eu spre exemplu, nu pot nici macar micul meu clan sa-l fac sa vibreze odata cu aspiratorul…Si cum spuneam, a fost o seara greu de uitat. Pe langa muzica bestiala am avut parte si de un mise-en-scène cu totul de exceptie. Flacari, explozii, artificii, efecte sonore si vizuale, porcusor zburator si bineinteles, zidul. Acesta s-a cladit caramida cu caramida pe toata durata spectacolului incat la un moment dat nu mai vedeai interpretii, iar in final, la sfarsit, pe fundalul a mii si mii de glasuri care rezonau intr-unul – Break down the wall! – zidul s-a daramat.

Ce spectacol!!!! Ce nu pot eu sa redau aici, oricat m-as caznii, este energia care incarca toata atmosfera. Din cauza de energie prea multa se aprindeau si tigarile prin sala, unele miroseau finut, dar altele duhneau a iarba verde…Teoretic nu fuma nimeni pentru ca teoretic este foarte interzis prin lege si prin paznici care te atentioneaza de cum te vad. Dar cum ziceam, eu cred ca din cauza energiei s-au aprins brichetele, ca altfel pana si minorii stiu ca nu se mai fumeaza in nici un spatiu public. Dar deh, ce vreau sa spun e ca toti devenisem, ca prin magie, foarte solidari unii cu altii, fumatori cu nefumatori. Adica, toti eram veniti acolo sa ne distram si sa ne simtim bine, nu sa ne hazardam acum in paznici-ai-aerului-neviciat. Si cu asta s-au daramat zidurile si la figurat, ca la propriu e déjà fapt consumat.

Media de varsta era cam intre 30-50 ani. Adica, astia care-am crescut odata cu Pink Floyd, cu Roger Waters. Mda, noi, astia de care vorbesc, ne-am dezvoltat cu alt gen de muzica fata de cei de-acum care se bucura si cad in extaz la tot felul de chilotarce. Pe vremea aia era de bon ton sa ramai imbracat, dar sa ai voce, iar acum de bon ton e sa stai in chiloti, cu cracii cat mai desfacuti si sa scoti din gat niste sunete vocale. Ca divaghez acum, dar pentru mine, genul astora de cantarete sunt la fel de exotice ca animalele dintr-o gradina zoologica. Si totusi nu sunt prea sigura daca as vrea sa fiu una dintre ele (sic) sau sa traiesc printre ele analizandu-le, luand notite si facandu-le poze. Doamne mare ti-e gradina!

Tradu "cumpatare"

2010-10-10T17:22:00.007-04:00

Asta e un cuvant nou pentru mine, adica vreau sa spun ca i-am descoperit sensul in deplinatatea lui decat de putin timp. In viata am fost orice, numai cumpatata nu…Daca as fi fost cumpatata, acum poate ca nu m-as fi lasat de fumat si nici nu m-as chinui sa dau jos 10 kile. Daca as fi ciugulit ca o pasarica si daca mi-as fi aprins tigara numai cand bateau clopotele la biserica, acum as fi functionat la parametrii normali. Bref, nu e cazul si-am alunecat in parametrii de avarie. Imediat ce mi-am atins echilibrul sufletesc m-am lasat de fumat (asta era acum un an), iar acum pentru ca mi-e capul plin de imagini ale mele de vis cu kilele de la 20j de ani si cu blugii mei frumosi pe care ii trageam fara sa ma sug, am pus-o si de regim. E ultima zi azi. Slava Domnului! Zic asta pentru ca n-am dat inca peste nici o cura, desi am cautat vreo 30 de pagini google, care sa-mi satisfaca poftele si in acelasi timp sa ma duc la vale cu kilele. Ah, si sunt plina de pofte! Dar so far so good. Am slabit substantial si n-am de gand sa ma opresc aici pana nu-mi ating intregul potential fizic. Cu ocazia asta mi-am redescoperit oasele. Unele erau ascunse de pernite de puf. Desigur ca impletesc numaratul de calorii cu jocul din picioare pe treadmill. Acum, de cate ori il vad sunt cuprinsa brusc de-o efuziune de fericire ceea ce nu prea era cazul pana acum…Alerg pe el scaldata in sudoare si cu capatana plina de fantasme cu mine in costume de baie marimea XS…Dar eu aici vorbesc mai degraba despre un nou mod de viata. Adica, odata cu sfarsitul curei nu inseamna ca dau iama la mancare, ci – din contra – voi fi extrem de atenta la ce bag in gura si voi calcula la calorii pana o sa le invat ca tabla inmultirii, cu riscul sa devin dilie de-a dreptul! Ma reinventez complet, si daca se poate intr-un numar limitat de zille! Eu nu m-am distrus cu slana, prajeli sau prajituri. Resimt si acum cand scriu o trauma profunda, insa trebuie sa recunosc sincer, eu m-am distrus cu inghetata si cu cantitatea de haleala. Inghetata asta, s-o ia naiba cine-o mai cumpara-o, mi-a zapacit toate papilele gustative si singurul lucru care mi l-a redus a fost respectul de sine, in rest mi-a umflat fiecare celula. Dar acum sunt pe drumul cel bun. Vreau sa ajung sa plesneasca oglinda de cata sanatate se reflecta in ea. Dar pentru asta trebuie sa descopar ce inseamna cumpatare. Oh, Doamne, cat de cutra eram cu toti idiotii care isi numarau crevetii din farfurie sau tigarile din pachet. Si-am ajuns sa cred ca de fapt ei erau desteptii iar eu idioata. Dar de-acum incepe o noua era. Am teasta plina de optimism.

Dar am un singur regret : ca nu stiu cate calorii mananc la restaurant…Insa voi incerca sa am abdomenul complet plat cand voi vizita un restaurant, just in case…Ah si mor de pofta unor calamari facuti la jar, stropiti cu lamaie si asezonati cu capere si masline negre!

Distractiile din insule

2010-09-19T15:38:00.006-04:00

N-am intentia sa vorbesc despre insulele din Pacific, ci despre doua insule care sunt la o aruncatura de bat de Montreal, in fluviul Saint Laurent. Am vorbit déjà de una, insa acum ma gandesc sa trec in revista doua insule care fac deliciul tuturor cat e vara de lunga. E vorba de Insula Sainte Hélène si Insula Notre-Dame care impreuna alcatuiesc faimosul Parc Jean Drapeau. Pentru cine cauta un loc de evadare din aglomeratia orasului sau din plictisul si cotidianul unei saptamani de munca, Parcul Jean Drapeau ofera o panoplie diversa de atractii si oricat de ciufut ai fi, n-ai cum sa nu gasesti acolo si ceva care sa te incante à merveille.

Dar sa le iau una cate una, ca-i mai simplu’n povestire.

Insula Sainte Hélène

Pe vremuri indepartate de tot insula asta apartinea unei familii (presupun ca extrem de bogate), Le Moyne. Prin 1870 a devenit propietatea guvernului federal iar de atunci si pana acum tot parc public a fost. Cu anii, insula s-a transformat dintr-o bucata de pamant salbatica cu stufaris si pomi crescuti peste tot, intr-o insula cu aspect perfect organizat.

De altfel, aici s-a tinut Expozitia universala din 1967. Unul din vestigiile acelei expozitii mai dainuie si acum si gazduieste asa-numita « Biosphère ».

foto: insidexino.net

Constructia sa sferica este de fapt pavilionul Statelor Unite de la Expo67. Acum s-a transformat intr-un muzeu al mediului, mai popular un muzeu al apei.

Tot aici se afla ca punct de pelerinaj si Muzeul Stewart, care e de fapt o fortareata construita pe la inceputul anilor 1800 cu scopul de a proteja Canada de un eventual atac al Statelor Unite. Bref, aici e vorba de istorie, field in care stralucesc printr-o ignoranta abisala, deci voi trece mai departe.

Cui ii place inotul, gaseste aici si un complex aquatic care cuprinde trei piscine exterioare pentru toate varstele. Si cand te-ai saturat de stat in apa, poti iesi la plaja pe uscat…

Daca ai nevoie de senzatii tari si vrei sa-ti mentii adrenaliza la cote sus atunci cel mai bun popas e sa-l faci la frumuselul parc de distractii, LaRonde. Cand iti propui o iesire aici, atunci e bine s-o incepi de dimineata si daca se poate pe stomacul gol. Sunt vreo 40 de manejuri dintre care 12 iti confera senzatii puternice (vezi extrem de puternice p’alocuri), alte vreo 8 - senzatii moderate (la care daca stai prost cu inima, le clasezi tot la senzatii tari), iar restul sunt pentru intreaga familie, (in sensul ca au acces si cei mici), si vreo 3 sunt dintre cele care-ti ofera vederi panoramice (adica te plimba mai incet ca s’apuci sa savurezi pe’ndelete privelistea ce ti se deschide la picioare). Si daca rezisti pana la inchidere, toata vitejia de care ai dat dovada iti este rasplatita de festivalul international de artificii. O splendoare-n culori.

Insula Notre Dame

Aceasta este o insula artificiala, creata de mana omului, cu ocazia Expozitiei din 67. Se zice c-au fost folosite cam 15 milioane de tone de piatra excavata de la constructia metroului.

Nu pot sa vorbesc de insula asta fara s-amintesc de Cazino de Montreal. O cladire frumoasa, cu un design deosebit in felul ei, este alcatuita de fapt din 3 corpuri distincte: doua dintre ele reprezinta Pavilionul Frantei si Quebecului la Expo ’67 iar al 3-lea a fost anexat mai tarziu. Acum…un cazino e un cazino oriunde in lume.

foto: flickriver.com

Majoritatea acolo sunt gambleri turisti, localnici si foarte multi pensionari care-si omoara timpul la aparate de 25 centi. Un loc incarcat de bucurii pentru unii dar si de mari tristeti si depresii pentru altii. Au fost mediatizate cateva sinucideri acolo… Bine e sa mergi pentru fun si nu cand esti calat sa castigi marele jackpot.

Daca insa ai jucat si ultimul cent, atunci nu-ti mai ramane decat s-o rupi la fuga pe circuitul de Formula Unu - Gilles Villeneuve, care se gaseste tot aici, á proximité. Cand nu sunt curse de masini, acesta ramane deschis pentru amatorii de bicicleta, patine si jogging.

Daca tot ce vrei este doar sa te bronzezi si sa te balacesti, atunci plaja cu nisip de la malul fluviului ar fi cea mai indicata. Te arunci direct in rau, fara teama, desigur, pentru ca esti supravegheat din toate unghiurile, iar trecerea la apa adanca e cat se poate de lina. Asta ar fi o oaza unde te simti ca la mare, numai ca n-ai valuri si briza.

Comun celor doua insule este bineinteles verdeata, pomii, florile si tot felul de spectacolele si festivaluri care se tin toata vara. Anul asta am fost si eu la cateva: Eurofest (Romania), Festivalul international de merengue, de musica latina si nu puteam lipsii de la festivalul grecesc. Cam asta ar fi pe insule…

O plimbare in subteran

2010-09-13T20:05:00.008-04:00

foto: montreal.streetviewtours.com

Ah, nu, nu ma bag in nici o mina, daca asta v-a sugerat titlul la prima citire. N-as intra in nici o mina nici daca m-ar plati cineva, mai ales dupa ce in fiecare zi vad la tv franturi din viata minerilor chilieni care-s blocati acolo si asteapta cu lunile sa-i traga afara…Saracii…Am auzit ca nu se poate face nimic mai devreme de Craciun…

Nu, eu vroiam sa povestesc putintel de marele nostru oras subteran, al celor din Montreal. Nici nu stiu cum de nu l-am amintit pana acum! Probabil pentru ca-i ascuns in adancuri…Am aflat chiar, ca-i cel mai mare complex subteran din lume. Se afla in (sau mai bine spus sub) Downtown si cuprinde 30km de tuneluri pe o suprafata de 12km patrati. Din 2004 apare in cartile si hartile turistice sub numele de RÉSO (de la reseau, retea in franceza).

Ei bine, nu e chiar un oras. Il numim asa mai mult generic. E mai degraba o retea de tunele subterane, frumos aranjate, prin care te plimbi si in care gasesti tot felul de buticuri, mall-uri, restaurante, banci, posta, cinematografuri etc…Se poate accesa prin 12 statii de metrou, 2 statii de tren (care deserveste suburbiile Montrealului) cat si 120 de puncte de acces din exterior. La randul lor, aceste tunele si pasaje sunt interconectate la diverse centre mari comerciale, la unele hotele si la anumite blocuri turn, asa zisele centre de afaceri. Nici macar nu-ti trece prin cap ce retea vasta si eleborata se afla sub picioarele tale cand te plimbi prin centru!

N-am studiat profund istoria acestui orasel, insa am convingerea ca la baza formarii lui a stat disperarea. Disperarea edililor ca pe timpul iernilor lungi si foarte grele oamenii preferau sa zaca la caldurica in confortul casei, decat sa iasa si sa consume. Cum iarna e lunga rau p’aici, comertul nu facea decat sa sufere. Atunci, zic ei, ce bine-ar fi sa avem un orasel in pamant, ferit de intemperiile naturii unde tot omu’ cu mic cu mare iese la cumparaturi si la plimbat, chiar si iarna! Zis si facut! Si ca tot am adus vorba de shopping, se gasesc aici faimoasele: The Eaton Centre, Cours Mont Royal, Complex Les Ailes, Place Montreal Trust si Place Ville Marie.

foto: panoramio.com

Cum dadeam de inteles mai sus, este foarte frecventat pe timpul iernii. O placere sa faci cumparaturi, sa te plimbi din magazin in magazin, sa mai iei o gustarica, un cico si asta cand afara te sufla vantul la -25C! Dar si vara e e la fel de placut, avand in vedere ca-i racorica si nici pomeneala de factor humidex (cine nu stie despre ce vorbesc, sa intre intr-o sera).

Practic orasul subteran este un excellent loc in care sa te fofilezi de vreme, oricare ar fi, un loc unde sa practici window shopping sau chiar shopping (fara window), fiecare dupa posibilitati.

Organizare

2010-09-07T18:42:00.006-04:00

….Cam asta e cuvantul cheie al acestor vremuri. Poate c-am ramas oarecum tintuita in ultima postare, si la propriu si la figurat. Unele din lucrurile din acea lista le-am terminat si altele le-au luat locul, altele au ramas vorbe scrise, dar cu o mare dorinta de indeplinire (in cincinalul asta), iar altele nici macar n-au fost mentionate, dar au fost indeplinite.

La meniul zilei avem si ordine in simbioza cu organizare. Ordine in dulapuri, rafturi, biblioteca, etajere, debarale, carti, ceaiuri, prosoape si viata. Poate pentru ca n-am stralucit niciodata la capitolul asta, de data asta, une fois pour toutes, m-am intrecut pe mine.

Si tot in acest periplu am sa incadrez si lectura. Am tot auzind vorbind de cititul ca terapie, insa, mai putin sau deloc, am auzit vorbindu-se de citit ca ordine in sine. Ei bine, am simtit nevoia sa reiau anumite lecturi, sa le devorez pe nerasuflate pagina cu pagina, asa cum ai bea un pahar cu bere rece intr-o zi torida. Cand le-am citit prima oara eram intr-o cu totul alta etapa a vietii, acum, zic eu, am atins un prag, si-mi place sa cred ca odata cu anii adunati am adaugat in desaga si ceva intelepciune. M-am rasfatat cat de mult am putut cu lectura, si cu noi si cu vechi si cu stiute si cu nestiute…Si ce bine-a mai fost! E ca si cum I have decanted myself!

Cat despre vreme, chiar daca dimineata e racoare, nutresc speranta unei veri lungi si frumoase si a unui inceput de toamna cat mai tarziu...desi e septembrie...hm...

O gramada de facut

2010-08-02T17:01:00.006-04:00

foto: flick.com

De pregatit lunch-ul, de platit facturi online, de alergat dimineata 30 minute pe treadmill si alte 30 seara, de programat pisic (nu altul, decat Sky) la vaccin, sa ma inscriu la un curs de pilates, sa umflu mingea de exercitii, sa-mi caut adidasi de alergat si sandale negre, sa-mi cumpar niste fuste / bluze / rochii, sa citesc la cartea ce-o tin pe noptiera, cel putin 6 pagini inainte sa adorm, sa calc vreo 20 de tricouri, facut curat in casa (si daca am scris asta, déjà la journée est foutue), de cumparat inghetata, lapte, pepene si piersici, de schimbat litiera la Sky, de cumparat mancare Sky, facut curat in bordelul din dulapuri, de desirat billurile, sa nu uit sa-mi mai verific contul (e bine din cand in cand), sa sterg praful de pe hota, sa creez un calendar de corvoade obligatorii pentru ceilalti, sa scutur sacul de la aspirator, sa cumpar farfurii, sa scot « materia » reciclata din casa (hartii, sticle si canete), sa strecor kefirul, sa-mi verific e-mailurile, sa platesc penalilatea de intarziere la Blockbuster, sa-mi schimb catrafusele din posetuta cu rombulete multicolore in cea galbena, sa verific starea vremii, sa cumpar niste flori, sa ascult stirile, sa trec pe la banca, sa crosetez, sa periez pisicul, sa-mi calc fusta alba, sa sterg de praf masa din salon, sa pun hartia igienica in sensul bun, sa cumpar baterii, sa le si pun la aparatul foto, sa ajung la film (poate la sfarsit de saptamana), sa ma inscriu la un curs de olarit, sa raspund la niste e-mailuri, sa ma asez si sa nu fac nimic, sa matur prin bucatarie, sa fac o prajitura, sa spal pe dinauntru cuptorul de microunde care s-a ingalbenit de la prea mult butter popcorn, sa petrec cu familia si prietenii un timp extraordinar la o cabana la munte la marginea lacului, sa citesc o revista, sa ma sochez de ce vad la televizor, sa scriu o alta lista de lucruri care am sa le fac, si o alta de shopping, sa-mi elaborez o strategie de castigatoare, mai inainte sa spal parchetul, sa iau un rendez-vous la o esteticiana, si altul la coafeza, si altul la doctor, sa caut perechile la sosetele desperecheate sau sa le arunc de tot, sa ud florile, sa le zambesc si sa le mangai, sa-i urez la multi ani varului pentru ziua lui din mai si de care-am uitat, sa incerc sa respir adanc, sa-mi revitalizez parul, sa ma nelinistesc de anumite subiecte fierbinti, sa ma initiez in skating - pe play station 3, sa merg la plaja, sa ascult muzica celtica, sa caut becuri mai puternice pentru faruri, sa-mi cumpar crema de noapte, sa sun o cunostinta cu care n-am mai vorbit de mult, sa cumpar un sac de pamant, sa-l intreb pe vecin daca-l deranjeaza ca Sky sta in geamul lui all day long, sa cumpar rechizite, sa-mi comand online o strecuratoare din plastic, sa-mi caut starea zen care-am pierdut-o cand s-a inventat internetul…sa….sa…sa… si toate in timpul liber, atunci cand e...si daca mai ramane energie...

10 prieteni

2010-07-15T20:41:00.004-04:00

Aveti asa ceva? Faceti parte printre fericitii posesori de 10 prieteni buni? Si aici poate ar fi necesar sa intervin cu ce se intelege prin prieten bun- acel om pe care nu te sfiesti sa-l suni in toiul noptii si care la randul lui nu-ti inchide telefonul in nas sau si mai bine, nu te judeca.

Eu nu posed. Cu regret si amaraciune trebuie sa recunosc ca n-am. N-am cei 10 prieteni care, conform unor statistici si date recente, te-ar ajuta sa te refaci dupa o suferinta sau boala grava. Nu mai incape indoiala, cei ce pot numara pe degetele de la 2 maini, 10 prieteni, aceia trec mai repede peste dureri, depresii si boli, chiar foarte grave. De curand am citit un documentar care m-a pus serios pe ganduri. Articol in urma caruia n-am resimtit nici cat negru sub unghie vreo unda de optimism. Vindecarea noastra, de orice natura ar fi, sta sub semnul priteniei. Asta e adevarul gol golut. Prietenii iti incarca psihicul cu unde pozitive iar psihicul tau te ajuta la vindecare. Si cand ma candesc cat de fragili suntem…

Pentru ca n-am atatia prieteni ma felicit zilnic c-am renuntat la fumat si pentru ca mai nou, de doua luni alerg cam 6-7 km pe zi. Peste toate astea m-a pocnit si-o vointa, extrem de rara la mine, si aceea de a tine regim. Mananc kefir, adica mai bine zis beau, 2 kile de kefir pe zi, (facut de mine !) pentru c-am citit eu ca face bine la toate alea si chiar la slabit and so far so good. Mi-am vopsit si unghiile in verde. Am renuntat la rosu-grena si derivate si-am trecut la culori care inspira viata. N-am gasit alta mai nimerita decat verde, atunci verde a fost : la unghii, bluze, fuste, genti…Sunt in anul verdelui. A trebuit sa incep sa cobor panta ca sa realizez cat de pretioasa ne este sanatatea. Daca m-ar fi pus cineva acum 10 ani sa renunt la fumat si sa alerg zilnic 7 km i-as fi raspuns in secunda doi sa se duca dracului (si asta ca sa ma cenzurez un pic).

Numai cand o iei la vale realizezi ca n-ai termen de garantie etern. Nu-mi place sa ma repet, insa constat ca suntem atat de fragili…

Happy birthday Canada!

2010-07-01T20:55:00.002-04:00

Da, azi e ziua Canadei. Azi se serbeaza 143 de ani de la crearea Confederatiei Canadiene. E o zi speciala cu atat mai mult cu cat a fost onorata de prezenta Majestatii Sale, Regina, Elizabeth II pe colina parlamentara de la Ottawa. O zi istorica, frumoasa, plina de rosu si alb, de stegulete, de defilari si de multa mandrie, acel « proud to be Canadian ». Am stralucit prin absenta mea de la orice defilare. In compensare, n-am pierdut insa discursul Reginei. ;)

Contrar tuturor asteptarilor, azi n-am fost deloc « prezenta » in peisajul istoriei locale. Nu mi-a stat inima deloc la serbare. Si apatia asta o resimt de cateva zile. Ma uit la inundatiile din Romania si plang la stiri. Incredibil, plang. Cine citeste aici, ar crede ca joc intr-o piesa ieftina de teatru de vara undeva uitata la margine de lume. Insa eu chiar asta fac. Trag concluzia ca-n forumul meu adanc am ramas romanca mai mult decat am crezut…Case, ziduri, animale, vieti, istorii de-o viata, toate au fost luate de ape…Ma sfasie durerea batranilor, neputinta si tristetea lor, iar in final, umila lor resemnare. Lacrimile lor sunt atat de grele si lasa rani adanci pe fetele lor brazdate, si asa de prea multa suferinta.

Cred ca pana la urma voi trai mereu intre doua lumi.

Mijloace de locomotie

2010-06-26T22:24:00.013-04:00

Pentru ca vara s-a instalat de o buna vreme, imi place mai mult ca niciodata sa iau pulsul strazii. Adica sa privesc cu ce straie noi s-a impodobit. Si aici ma refer strict la decorul locomotor, de orice natura ar fi. Mersul pe jos, pe doua roti, pe trei sau pe patru. Si ma opresc aici, ca inca n-aduc vorba de camioane ca sa trecem la alt numar de roti.

Vorbind de mersul perpedes, pentru mine, in perioada asta a anului e momentul ideal sa vad cam ce se mai poarta in materie de sandale si pantofiori. Si daca ma zgaiesc bine o zi –doua la tinerelele ce colinda Downtown –ul in mod cert ma pun in tema. Ah si c-am adus vorba, ce mult imi plac sandalutele alea tip gladiator. Am si eu doua perechi si sunt atat de comode ca-mi vine sa dorm cu ele!

Urmatorul mijloc de transport, e cel pe doua roti.

Si aici parca-mi vine sa amintesc mai intai frumoase motociclete care-au impanzit orasul si care-ti incanta ochii…Zau! Sunt convinsa ca te umpli de energie si adrenalina conducand un motor d’ala.

Motociclistii astia au o lume a lor, diferita complet de ceilalti co-habitanti ai soselei.

Despre biciclete, ai putea crede numai lucruri bune, dar nu-i chiar asa…Ok, sunt ecologice, nu polueaza, pedalatul face chiar bine la sanatate si muschi…Dar exista un dar. Nu exista o armonie de nici un fel intre biciclistii care merg pe strada, si soferii care conduc tot pe strada. De cele mai multe ori tandara ii sare prima soferului.

Biciclistii merg pe margine, dar nu pe langa bordura ci la o distanta de ea exact cat sa incetineasca circulatia pe prima banda. Cele mai safe si linistite pentru toata lumea sunt arterele care au delimitata o banda special pentru biciclete. In Montreal mai exista si bicicletele BIXI.

Le iei pe baza de abonament si le folosesti din mai pana in noiembrie non stop. Exista din loc in loc aceste diverse statii BIXI unde parchezi bicicleta. Fireste ca nu e nevoie sa aduci bicicleta in locul de unde ai luat-o. Fiecare-si face treaba si-o lasa la prima statie apropiata de el. Statisticile arata ca Bixi se bucura de succes.

Exista da si niste « masini » pe 3 roti.

Un fel de android intre motocicleta si masina. De altfel n-arata rau!

Si urmeaza clasicile masini printre care unele sunt decapotabile,

altele imense

altele atat de micute si delicate.

Ah, ca simpatice mai sunt fiaturile astea!

Altele sunt limuzine...

Acum este, de altfel, sezonul lor: nunti, petreceri, frumoasele graduation ball…Pretul variaza intre 300-600$/ora, depinde de marimea limuzinei si de ce poate oferi in interior.

Acestea fiind trecute in revista, daca-am omis vreun mijloc de locomotie specific unui oras, lista ramane deschisa si pentru generatiile viitoare. :)

Montreal in sarbatoare

2010-06-17T16:21:00.007-04:00

Odata cu inceputul verii, la Montreal incep si festivalurile. Aproape ca nu exista sfarsit de saptamana fara sa existe un festival. Weekend-ul trecut a fost pentru montrealezi si nu numai, unul foarte colorat si plin de energie. Soare, frumos, nici sufocant, nici ploaie, cativa nori exact cat sa nu te doboare un soare torid, turisti multi, foarte multi, localnici si mai multi, veselie, buna dispozitie, amuzament, ce mai ! Toate ingredientele sa-ti faci un sfarsit de saptamana memorabil, numai sa iesi din casa! La toate astea sa adaugam Formula Unu si….Cirque du Soleil. Da, circul e’n oras! Cool. Si nu orice circ, vorbim de Cirque du Soleil.

Pentru cine n-a auzit de el, e cel mai tare circ care exista la ora actuala in lume. Iar eu am de ce ma mandrii pentru ca sediul principal este in orasul meu. Cu o conceptie total diferita de traditionalul circ, fara animale, avand o coregrafie bazata numai pe oameni, pe acrobati. E mai mult decat un circ, e o arta in adevaratul sens al cuvantului. Incepand de la costume, muzica, prezentare in scena, acrobati, artisti, totul este lucrat la cel mai mic detaliu. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Numai costumele in sine sunt o oda adusa culorii si design-ului, ne-mai- vorbind de scenografie si muzica. Si da, am fost si i-am vazut evoluand in spectacolul Totem – un periplu al evolutiei umane. A meritat fiecare cent platit! À voir et à revoir, cum spunem p’aici. Cand s-a terminat, am servit masa undeva in Old Port, ca deh, eram aproape si tot eram porniti pe chef. Aici, am avut o surpriza si sincer, tare as avea nevoie de sfatul cuiva mai avizat ca mine. Ne-am comandat fripturile cu garniturile. Bun, nimic nou sub soare pana aici. In meniu era scris ca friptura vine cu salata casei. Nimic nou, nimic ciudat. Frumos chiar. Ne-am relaxat cu mic cu mare in asteptarea mancarii. Terasa, aer curat, meseni in fata si-n spate, trecatori, animatie multa. Invariabil ma uitam si-n farfuria altora, de curiozitate, ce le aduce, ce si-au comandat, si mai mult de plictiseala - ca de obicei mi se falfaie de strachina vecinului. Si uite asa, observ eu pe turtureii, ce-aveau masa cumva in diagonala cu a noastra, cum mananca ei salata verde goala. Adica doar salata. Fara alta farfurie in fata cu steak, cartofi, ciuperci, spaghete sau whatever. Nada. Ma, si mi-am zis eu, ce oameni! Ce tarie de caracter, sa te asezi la masa in buricul orasului si sa ceri doar o salata verde! Adica eu cu mintea mea gurmanda nu puteam nici macar concepe asa ceva. Si ma uit la ei si ma uit si cat de delicat mancau. Si’ntre timp ne-aduce si noua salatele. Noi, ca oamenii le-am lasat alaturi asteptand si felul principal, adica steakul &co. Si pe cand stateam noi de o buna bucata de vreme, se prezinta timid un ospatar si ne intreaba daca sa ne ia salatele in caz ca nu ne plac. Noi, mai socati ca niciodata, i-am zis ca nu, noi asteptam si carnea. Mai dragilor, sa n-o lungesc, noi trebuia sa mancam frunzele alea goale inaintea fripturii. Asa cerea protocolul lor. De aia turtureii de mai sus mancau frunzele goale, ei erau obisnuiti ai casei. Bref, in final din 2-3 furculite aruncate-n gura am razbit si frunzele alea, ceea ce insemna ca e timpul sa ne aduca friptura, pentru care de fapt asteptam. A fost frumos. Mi se intampla prima data in viata ca cineva sa aibe pretentia de la mine sa mananc frunzele de salata goale inaintea fripturii…

Si cum dupa o masa copioasa e bine sa faci un pic de miscare, ne-am aliniat si noi in rand cu puhoiul de gura casca pe Crescent si Peel, unde se serba Formula Unu.

Si uite asa ne-am plimbat in lung si-n lat, am facut poze ca adevarati turisti, am admirat niste dansatori si artisti de strada, masinile expuse, lumea, trecatorii, moda strazii, terasele, florile…

In fiecare an iesim la fel, acelasi ritual (mai putin circul) si de fiecare data ai crede ca-i prima data.

Copilarie fermecata

2010-06-05T20:59:00.005-04:00

sursa foto: cache.kotaku.com

Mda, cuvintul copilarie are ca radacina, copil. Ce frumos este sa fii copil! Sa ai lumea ta plina de farmec, sa-ti fauresti vise, sa inventezi povesti, sa crezi in zane bune...Wonderful! Si cand toate astea se intampla in Canada, atunci minunea ia dimensiuni gigantesti. Pentru cine inca nu cunoaste, copiii aici sunt niste mici Zei. Si da, e normal sa fie asa. Fiecare pitic e zeu in felul lui pentru parintii lui. Insa aici un copilas e zeu suprem. Si ramane asa pana trece de la adolescenta la viata de adult. Mai tarziu, ii mai cad din trese, insa vreo 2 decade domneste ca un imparat.
Cand sunt mici sunt atat de dragalasi cu zulufii lor in aer, cu mainile in sold si batand dintr-un picior, cerand respect si supunere la oricine se intampla sa se zgaiasca la ei, indeosebi parintii! Atitudinea asta dictatoriala o remarcam indeosebi in centre comerciale. Ca imparati cu puteri depline ei nutresc o placere nebuna sa terorizeze lumea exact in spatii publice. Ce farmec ar mai avea datul in stamba inchis in camera lui, unde nu-l vede nimeni cat este de terorist? Desigur, parintii sunt extraordinar de calmi. Unii chiar zambesc, mai timid, dar ce conteza! Binecuvantata fie rabdarea lor. Putini sunt cei care efectiv sunt nepasatori, majoritatea poarta o masca. Ei stiu ca nu te poti enerva pe un bot de carne care se tavaleste pe jos si urla de plictiseala. Si asta pentru ca nu e normal, tu esti adult si te poti controla, daca n-o faci, cineva te vede iar altcineva te va judeca, la propriu. Bref, dam inainte cativa ani si ajungem la scoala in clasa 1. Si exact cand crezi ca fazele de altadata din malluri s-au dus, vine acasa si-ti spune ca daca tipi la el (nici macar nu pomenesc bataia!!)el anunta singur politia. Pai da, ei sunt invatati de mici, ca nimeni, dar absolut nimeni n-are voie sa-i abuzeze verbal sau fizic. Si asta e un luncru foarte bun, daca te numesti "parinte-cu-nervi-de-otel".

La scoala, pe masura ce anii trec, realizezi ca copilul tau este atat de bun, cu toate ca rezultatele nu reflecta exact ce-ai vrea... Insa iti zici, la atatea aprecieri si cuvinte de lauda primite la sedinte, se pare ca pe undeva tot tu ca parinte gresesti si vrei tot mai mult si tot mai mult. Partea proasta e ca nu poti face comparatii. Aici nu exista sedintele alea cu care ne-am obisnuit noi, toata clasa de parintii adunata in banci frumos cu dirigintele care-si varsa oful si-ti face odrasla cu ou si cu otet de fata cu restul de parinti. Nope, aici esti singur, parinte-profesor. Si pentru ca nu poti compara, si pentru ca oricat de prost merge tu auzi numai aprecieri, pana la urma, in drumul spre casa iti spui ca in mod sigur tu esti cel care gandeste stramb, ca planetele s-au aliniat iar ton petit chou e cel mai bun din clasa, cel mai istet, pana la urma, ce naiba, are cu cine semana asa destept! Wrong! Din grija fara de margini care li se aloca, ei nu sunt niciodata certati sau apostrofati. Cat de slabe ar fi realizarile si calificativele, ei sunt felicitati, aplaudati, si incurajati sa keep doing the good job! Mai derulam inainte cativa ani, la adolescenta. Aici, e cel mai greu. Acum esti liber sa te ratoi cat oi vrea la ton tresor, dar e in van. El are castile la urechi si la usa tre sa bati mai intai. Pfu, mai bine te abtii, ca doar de-acum esti meserias la asta...Nici profesorii nu sunt scutiti de crizele lor adolescentine cu ultimele zvacniri de aripi imparatesti. Eh da, asta a fost asa pe scurt, ca deja m-au ravasit amintirile copilariei mele si-l vad pe tata (Dumnezeu sa-l ierte) cum imi suiera printre dinti, "termina de mancat" sau "taci din gura" iar eu ascultam docila ca un soldat din armata tarului.
Pe scurt, in loc de concluzie, mi-as fi dorit sa-mi traiesc copilaria aici!

Despre aeroporturi...

2010-05-29T23:26:00.006-04:00

foto:montreallimo.com

...ar trebui sa vorbim numai de bine. Insa, personal, nu pot. Ceva ma retine. Eu nu pot rosti cuvantul « aeroport » fara sa ma zgudui din temelii si fara sa ma coplesesc de tristete. As putea sa fiu la polul opus si sa vad partea frumoasa : oamenii se re-intalnesc, sunt bucurosi, fericiti si extaziati. Insa eu nu pot. Eu plang mult acolo, mai ales cand portile se inchid si raman singura in fata unei « gate » cu un numar pe ea. Cand conduc pe cineva la aeroport primul lucru care-l verific sa nu-l uit este pachetul de batistute. Si stiu bine de ce. Poate sunt prea sentimentala pentru secolul asta. Si mai rau este cand te intorci acasa care pare atat de goala, la fel si prapastia care s-a deschis in inima e atat de mare si adanca. Eu mereu am spus ca cel mai greu e pentru cel care ramane. Cel ce pleaca duce cu el un buchet de amintiri si trairi care se sting usor dupa 12 ore de zbor. El, « plecatul » se intoarce la locurile lui stiute, cu oamenii lui si istoria se continua de unde a ramas. Pe cand celalalt, « ramasul » se intoarce intr-o casa care, cu 2 ore inainte, era plina de prezenta celorlalti. « Ramasul » le vede chipul peste tot, pe fotoliul din living, la masa, pe terasa…Cred ca senzatiile astea le traiau in porturi cei ce ramaneau pe tarm si faceau cu mana, eventual cu o batistuta in ea, celor plecati uneori definitv, alteori pentru multi ani.

Intr-un aeroport se tes si in acelasi timp se destrama atatea istorii de viata. Obisnuiesc mereu sa privesc chipurile celor de langa mine. Ma lansez singura in tot felul de supozitii. Ii urmaresc cu privirea. Trairile mele se deapana odata cu ale lor. N-am vazut pe nimeni niciodata cu un chip linistit si impasibil, nici macar cei care tin o pancarta cu un nume pe ea, semn ca sunt delegati si oarecum la mijloc nu exista urma de sentiment. Mai stiu, din experienta, ca la aeroport nu trebuie sa te incalti pe tocuri, ci cat mai comod, posibil sport sau slapi, depinde de anotimp. Una-la-mana, intr-un aeroport se asteapta la sosire pana ti se lungeste gatul iar ochii aproape ca-ti ies din orbita, iar la plecare, se sta si se sta, si se intarzie la maxim cu putinta momentul trecerii dincolo de faimoasa gate. Doi-la-mana, emotiile care le simti pot fi uneori atat de puternice ca nu-ti mai simti genunchii, iar muschii devin de plastelina si se indoaie frumos sub greutatea ta. In cazul asta sunt de evitat tocurile.

foto: treehugger.com

Dar nu, nu pleaca nimeni, dar nici nu vine. Am vrut doar sa evidentiez cat de trista sunt in preajma aeroporturilor. Intamplarea face ca locuiesc destul de aproape de unul (totul e relativ la 20 de minute), motiv sa vad gramada de avioane in toata splendoarea lor, ducand si aducand cu ele tristeti si bucurii, oameni, people.

Bref, e locul unde am inima facuta franjuri...

Cand copacii-ti sunt dusmani

2010-05-15T20:56:00.004-04:00

foto: tree-pictures.com

Ma intreb de multe ori pana unde merge aroganta si trufia unora? N-am dispus niciodata de milioane ca sa-mi dau seama daca aroganta se naste in bogatie, dar s-ar putea sa aiba o legatura, daca nu directa, macar ascunsa.

Cazul 1 – taie 5 copaci inalti (plopi maturi)pe motiv ca-i luau vederea panoramica asupra fluviului. E vorba de unii cu conturile grase care traiesc pe insula « a coté de Downtown »

Cazul 2 – taie 6 copaci maturi (salcii) crescute pe malul raului pe motiv ca-i reteaza linia orizontului si nu mai are vedere la apusul soarelui…Se intampla intr-un orasel linistit si unde casele parca sunt desprinse din povesti cu zane, calesti si castele. Si in cazul asta ca si in cel precedent, protagonistii n-au cumparat vreodata ceva in rate.

Cazul 3 – De data asta, deranjant este un nuc batran, de vreo 30-40 de ani. Si acest nuc a ajuns sa fie « marul discordiei » intre doi vecini. Unul dintre ei ii reproseaza celuilalt ca nucul « ii murdareste » masina si driveway-ul cu frunzeele cat si cu nucile ce cad din el. L-au deranjat atat de mult ca l-a dat pe proprietarul nucului in judecata. Judecatorul a transat direct si corect: D-le, o data pe an e toamna cand cad frunzele si o data pe an se coc nucile, deci plangerea d-vstra n-are temei fondant, iar incriminatu’ n-are nici o vina daca vantul sufla si imprastie frunzele in curtea ta. Pomul ramane unde este! Si in cazul asta e vorba de unii ale caror case ar putea concura degajat pentru termenul de « fortareata »

Trebuie sa precizez ca in primele doua cazuri, pomii in speta nu erau ai lor (de parca ar mai fi contat!), erau ai nostri, ai tuturor, cresteau pe un spatiu public! De umbra si de racoarea lor ne bucuram noi, astia, ordinary people. Desigur ca i-a durut in pix de amenzi si de gura targului. Sunt genul care se cred buricul Universului.

Stau si cuget profund, oare cat de hain poti fi la suflet sa faci asa ceva? Ma intreb oare ce altceva mai pot dobora la fel de usor? Desigur, e o intrebare retorica. Si toate povestile astea mi-au lasat asa un gust amar!

Granny squares afghan – 2

2010-05-07T10:18:00.006-04:00

Cum spuneam, seara ma deconectez crosetand, mai nou. A doua paturica e gata. N-am mai fost manata de entuziasmul primei, si ca atare, cam de asta iarna lucrez la ea… In cap am setat-o déjà pe a 3-a.

Nu stiu cand ma voi apuca de ea pentru ca ma bate gandul sa incerc sa fac un fel de sal / pelerina / vesta lunga. Nu stiu inca ce anume exact. Ceva care sa-l arunci usor pe tine in serile de vara cand stai pe terasa la un taifas cu o sangria in fata. As vrea ceva care sa mearga la fel de bine si la blugi, si la o fusta vaporoasa si in acelasi timp sa nu se lucreze greu. Dupa paturile astea nu cred ca mai am rabdarea necesara sa ma lansez in modele complicate care cer destul de multa atentie si indemanare. Inca studiez problema. Si pentru ca in ultimele zile, am tras tare, ca pe ultima suta de metri, sa termin o data, am avut si timp mai mult sa gandesc.

Adica crosetez si gandesc. Si asta ma bucura peste masura pentru ca orice alta activitate as desfasura, n-am cum sa-mi las mintea libera sa zburde din gand in gand. Deci, extrapoland, crosetand devin mai ganditoare – inteleapta – filozoafa. Sunt convinsa ca Schopenhauer n-a incercat varianta mea. Poate daca experimenta crosetatul acum ar fi dat omenirii mult mai multe idei filozofale.

Fara fumuri

2010-04-22T19:35:00.007-04:00

sursa foto: valdepot.free.fr

Asa traiesc de 7 luni batute pe muchie azi. Si nu ma plang, au contraire, imi vine sa topai de bucurie.
Am crezut ca sfarsitul lumii vine odata cu ultima tigara. Urmatoarea tigara dupa ultima a stat prêt de minute intregi in mana mea fara ca s-o mai aprind vreodata. Le-am abandonat cand inca mai aveam prin preajma inca 3 pachete neincepute plus unul déjà inceput. Le-am tinut mult timp in casa, ca o relicva a doua decenii de fumuri. Intr-un final le-am dat la altii mai disperati decat mine. N-as fi reusit niciodata sa renunt la ele daca nu as fi vrut si daca nu mi-ar fi venit din interiorul meu. Toate piedicile care le intampinam cand era vorba de fumat tranquille o tigara erau un nimic si le treceam cu vederea cu un stoicism memorabil. Desi, trebuie sa recunosc deschis si fara perdea, ca cu cat trece timpul cu atat se inaspresc legile si rigorile pentru fumatori. De pilda, aici, daca esti fumator, cel mai bine e sa renunti de buna voie, si asta pana n-ajungi la balamuc de cate oprelisti intalnesti la tot pasul. Aviz celor care emigreaza! Aici este interzis sa se fumeze in: baruri, restaurante, discoteci, institutii publice, taxiu, strand, partie de schii (unele!); scoli, liceee, facultati, spitale nu se fumeaza inauntru iar afara la o distanta de 8 metri distanta de zidul cladirii, in masina personala daca ai un copil mai mic de 12 ani inauntru. De-una-zi citeam in presa ca mai marii din Vancouver au votat o lege prin care se interzice fumatul pana si in parcuri. Ma astept ca in scurt timp si restul provinciilor sa imbratiseze bucurosi si voiosi decizia asta. Cel mai penibil e iarna, la minus 20C, cand vezi in fata cladirilor grupuri de fumatori iesiti la o tigara, stransi ca un ciorchine, zgribuliti de frig si batuti de vant …Viata grea!

sursa foto: zimbio.com

De la niste scandaluri de renume care au ajuns sa fie transate in tribunal si care au fost en manchette o buna bucata de vreme, acum anumiti (destui de multi) proprietari de apartamente / buildinguri adauga la contract o clauza speciala de non smoking. Cu alte cuvinte, nu inchiriaza la fumatori. In tutungerii n-au voie sa vanda celor sub 18 ani. Si asta e pe bune. Ai o mutricica angelica si tinereasca, esti invitat sa prezinti un ID. De mai bine de un an, prin lege, tigarile nu mai sunt tinute la vedere pe etajere. Ele trebuie sa fie ascunse de ochii oricarui cetatean adult sau minor in spatele unui paravan, special construit pentru asa ceva. Pe langa toate astea adauga si costul lor, care nu-i de ici de colo…Tigarile sunt un viciu destul de scump in Canada, as spune mai degraba un lux. Desigur, exista si varianta indienilor. Sunt muuult mai ieftine la ei, dar si calitatea lasa de dorit. Cred ca un mare procent de fumatori trec si dau binete la indieni. Poate nu sunt clienti pe viata sau permanenti, dar o buna bucata de vreme au incercat. Si asta repet, pentru ca un fumator nu se descurajeaza cu una cu doua. Incearca n-spe mii de variante, fum sa iasa pe nari si gura. Daca din coceni s-ar face tigari si-ar fi vandute la 2 centi tigara, sunt convinsa c-ar fi coada!
Si in toate astea, unii ar putea intreba unde sunt drepturile fumatorilor. Dragii mei, nu sunt ipocrita, am fost de partea asta a baricadei 20 de ani, dar o spun deschis, ei n-au drepturi. Ei sunt priviti ca niste paria ai societatii. In zilele astea numai fumator sa nu fii!!

Ganduri de primavara

2010-04-12T13:57:00.003-04:00

Mi-am propus sa zambesc mai mult, adica sa le zambesc oamenilor. Mda, am spus « zambesc », nu hlizesc sau ranjesc. Am citit eu undeva de curand niste chestii mai mult sau mai putin paranormale, cum ca daca zambim pomilor, florilor, oamenilor si animalelor atunci Universul te rasplateste si-ti trimite unde pozitive, adica, pe romaneste, iti merge bine. Acum nu stiu daca tine teoria in practica, pentru c-am aplicat-o doar de doua – trei zile. Si ca sa fiu sincera pana la capat, n-am aplicat-o chiar “ad-litteram” ci un pic mai pe ocolite…Adica, zau ca nu pot sa arunc cu zambete in stanga si-n dreapta, la tot ce misca si respira… Cat inca mai raspund si mai postez aici, so far so good…Insa azi am fost mai rezervata. Mi se trage de la ultimul zambet de ieri. Eram la coada in Dolarama si-am zambit unei mamici ai caror copii (3 la numar) urlau de mama focului lipiti de raftul cu bomboane si ciocolata, aproape isi smulgeau parul, iar unul din ei a incununat toata oracaiala cu « I wanna die !!!!! » repetat de cateva ori pe toate octavele. Chiar atunci, eu n-am gasit nimic mai pertinent de facut, decat sa-i zambesc, ei, mamei. Probabil ca ma ranjeam, pentru ca in acel moment n-am simtit nici o unda pozitiva ca mi-ar fi trimisa, din contra…

Nu c-ar avea vreo legatura direct vizibila cu ce vorbeam mai sus, insa mi s-a pus pata pe filmele horror. Nu mi-au placut si nici nu intentionez sa devin un fan al lor. Si in ignoranta mea de umil si mic cetatean ma intreb incontinuu de ce naiba nu sunt interzise cu desavarsire ? Adica ce folos si invataminte pretioase putem sa tragem noi din aceste oribilitati? Sange, masacru, urlete, ochi si intestine scoase, brate sfartecate…Brrrrrr….Cineva ar putea sa-mi spuna, daca nu-ti place, schimba postul. Desigur ca asta fac, nu incape nici o indoiala. Insa ma gandesc la copiii ce privesc asa ceva, si chiar la dezaxatii mintal care zac intr-o stare latenta si care au nevoie doar de-o mica scanteie ca sa « se aprinda », sa zicem…Altcineva poate mi-ar spune ca s-a dovedit ca acest gen de filme creste adrenalina si e benefic celor bolnavi de inima. Ok. Atunci sa ti-l prescrie pe reteta, ca tratament, "a se viziona seara, inainte de culcare - Caution: Keep out of reach of children. This video contains enough disturbing images to seriously harm a child”. Fara reteta, nada horror.

Si pentru cine mai avea inca vreo indoiala ca libertatea ar fi gratis, iaca si pancarta:

La o buna primavara!

Hristos a inviat

2010-04-04T09:59:00.003-04:00

Iata c-a venit si Pastele. Anul asta am avut parte de cele mai frumoase zile de Paste. A fost cald cu un soare generos de stralucitor, ceea ce a facut de altfel si mercurul sa urce pana pe la 27C. Noaptea de Inviere a fost pe masura. De cand sunt aici n-am avut parte de asa vreme frumoasa. Nici macar o adiere de vant, nici o briza. Imi amintesc in alti ani cum ori ploua torential, ori sufla vantul, ori inghetai cu mana pe lumanare…Anul asta insa, am fost rasfatati. Fiind atat de frumoas afara, am inconjurat si biserica…ceea ce eu personal n-am mai facut de ani de zile…
Lumina am luat, ouale sunt vopsite, pasca e facuta, (de fapt sunt doua, si jumate halite), afara e soare, e liniste, masini nu trec, oameni nu trec, sirene nu s-aud. Singurele vietati care misca si fac galagie sunt pescarusii. In rest e pace.
Asta va doresc si eu voua. Multa pace in suflet, lumina cea sfanta sa va lumineze masa imbelsugata, sa fiti mai buni si sa iertati mai mult.

De cand sunt aici…

2010-03-18T22:20:00.006-04:00

sursa foto: plantcare.com

- N-am mai vazut gaini vii si porci. De fapt n-am mai vazut nici un animal in libertate in afara de : veverite, marmote si sconcsi.
- N-am mai auzit latrat de caine si m-am vindecat si de teama lor.
- N-am mai vazut flori de cires, piersic si gutui.
- N-am mai auzit clopote batand la biserica.
- N-am mai avut primavara zambile-n casa.
- N-am mai intalnit sensul giratoriu. (este unul la Mont Tremblant, infiintat in 2002. Cand il anuntase gps-ul cu vreo 800 de metri in fata, am zis ca voi intra in zona crepusculara, atat era de « inattendu ». In 2008 erau doar 31 in tot Quebecul si aproape 100 in toata Canada.)
- N-am mai baut must.

sursa foto: coteroannaise.viticulteur.biz

- N-am mai mancat struguri de “tara” (ma refer la aia negri cu coaja groasa de-ti venea s-o scuipi, dar buni rau; si la care mai gaseai prin ciorchine si cate-o panza mica de paianjen).
- N-am mai vazut femei cu copii in brate.
- N-am mai mancat cirese amare si nici albe.
- N-am mai cules din padure toporasi si ghiocei.
- N-am mai facut cozonac.
- N-am mai dezlegat “Rebus”.
- N-am mai mers cu trenul.
- N-am mai tinut nici un post mai mult de-o zi.
- N-am mai mancat usturoi verde.
- N-am mai vazut troleibuze.
Si cred c-am mai scapat cate ceva…

Le temps des sucres

2010-03-08T12:56:00.008-05:00

sursa foto: granby.aminus3.com

Dupa ce s-a aprins atmosfera in ultimele postari, am zis s-o las mai moale si sa nu ma mai lansez in subiecte care incing creiere anonime. Inspirata fiind de vremea primavaratica de afara si pentru ca le temps des sucres e in plin sezon, mi-am propus sa fac un mic rezumat despre ce inseamna asta.
Cam asa, prin martie-aprilie se recolteaza din artari acel faimos sirop. Prilej de bucurie si iesire cu familia la diversele ferme, popular numite « cabanes à sucre ». Anul asta, datorita vremii calduroase, artarii au inceput sa produca sirop mult mai devreme decat de obicei. Dar ce se intampla de fapt? In perioada dezghetului prin tulpina artarilor circula o seva – numita si apa de artar. Aceasta este colectata cu niste tevi atasate la galeti unde picura seva. Grosso-modo. Sunt necesari cam 40l apa de artar pentru a se produce 1 litru de sirop. Seva contine 97% apa, sucroza, fructoza, glucoza si vitamine. La inceputul sezonului, siropul are o culoare galben –auriu. Cu cat avansam spre sfarsitul sezonului, culoarea devine mai inchisa – spre maro – auriu. Deasemeni si gustul difera. Exista doua clasificari ale siropului de artar: una federala, una provinciala. In principiu, clasificarile se aseamana si respecta aceleasi linii. In sensul ca: se porneste de la categoria 1 – foarte limpede si se merge pana la categoria 3 – inchis la culoare.

sursa foto: couleurs-quebec.eu

Toata aceasta indeletnicire era cunoscuta inca de pe vremea ameridienilor. De fapt, ei sunt cei care-au initiat primele colonii de francezi, mai ales pentru producerea zaharului din seva de artar. Bref, nu vreau sa aprofundez partea asta cu istoria. Vreau insa sa aduc in atentie aceste populare ferme – cabanes à sucre. Ele reprezinta o parte din traditia quebecoiza. Si mai mult de atat, an de an fermele astea, prin oamenii care le conduc, duc traditia mai departe, ramanand marturie peste ani. In perioada asta a anului, fermele isi deschid portile si casa pentru oaspeti. Se fac drumetii prin padure, cu calul sau pe jos. Dupa ce te declari obosit, cu obrajii rosii si flamand e vremea sa intri in casa sa te ospatesti. Mancarea e traditionala pentru ei si « udata » din belsug cu sirop de artar. Se serveste: supa de fasole, mancare de fasole cu slanina (ca mancarea noastra de fasole cu carnati, numai ca e dulceaga), omleta cu jambon, carnati, clatite cu sirop de erable, cartofi taranesti si « oreilles de crisse ». Despre astea, ce sa spun, sunt jumarile neaose romanesti. Insa daca stai de vorba cu vreun localnic, se jura in gura mare ca-s traditionale si fac parte numai din cultura lor gastronomica. Cu uimire am constatat ca si wiki zice la fel. Bref, nimic din ce se serveste acolo nu-i nou sub soare sau strain romanilor, obisnuti cu porcul de Craciun. Ce difera insa, e faptul ca ei fac ce fac si mai stropesc cu niste sirop de erable. Dupa ce te indopi bine, ti-ai marit colesterolul, te-ai indulcit pana peste cap, nu-ti ramane decat sa te ridici de la masa si s-o iei la vale spre casa, de-a dura sau cu masina, fiecare dupa plac.

sursa foto: flick.com

Daca ai copii mici, e misto sa-i mai scoti din casa, ii plimbi prin padurice, le arati galetile…dar ce-i incanta cel mai mult e faza cu « la tire d’érable » Siropul ala se incalzeste bine si se pune asa frumusel pe zapada iar cu ajutorul unui betisor / lingurita n-ai decat sa faci ciubucuri de supt.
Oare in Romania de ce nu se face nene asa ceva? Ok, n’avem artari, dar avem vita de vie. Toamna se face mustul la tara. Participa toata suflarea cu mic cu mare la culesul viei si la must. Ce, niste turisti p’acolo prin ocol ar impiedica? Fermierul mai scoate un ban in plus iar turistu’i fericit macar si pentru gura de aer care-a luat-o. Uite, asa cum fac astia aici organizat: iti arata pomii, galetile, te plimba cu calul, iti fac cateva bombonele pe gheata, te pun la masa si-ti trag o fasole cu slanina si-un bol cu jumari – si uite traditia! À la prochaine!

Mai pune-ti pofta-n cui!

2010-02-23T19:15:00.008-05:00

Cu lozinca asta ma pun la punct cand mi se mai nazare cate-o nebunie… Avand un chef teribil sa ne ospatam cu niste mici si ciorba de burta, pasii ne-au purtat la unul din restaurantele romanesti din Montreal. Ii spune Rustik. Am avut retineri cat carul. Nu era prima data cand mergeam. Impresiile lasate n-au fost dintre cele mai fine: serviciu de proasta calitate si preturi scumpe. Dar, deh…pofta era atat de mare…. Degeaba imi spuneam ca micii ingrasa, ca o sa ragai a usturoi toata seara, ca o sa ma doara stomacul, ca va trebui sa alerg vreo 8 colturi de bloc ca sa-i dau jos de pe burta…Totul a fost de prisos. Pofta a invins. Oricum dupa ce juma de zi nu facusem decat sa visez la micii aburinzi si grasi cu putin mustar alaturi, in fata restaurantului cu greu puteam sa-mi mai infrang vreo dorinta. Am intrat. Ah, nu. Inca n-am intrat. Eram afara, amandoi (eu cu sotul) si incercam sa privim inauntru. Cu greu puteam zari ceva. Era o bezna totala. In fine, intr-un final am zarit o silueta care se chiombea la noi si implicit noi la ea. Cu certitudine ca este deschis publicului larg, am deschis usa si-am intrat. Inauntru, asa cum observasem de afara, era bezna. O singura lampa era aprinsa, dar aia era departe de noi si cred c-avea un bec de 40W…(sau poate 2) Silueta ce ne privea cand am intrat era chiar patronul , care n-avea nimic de facut. Localul era gol. Ce privilegiu!!! Da, asa ne ziceam in gand. Asta inseamna ca vom fi serviti impecabil, fiind singurii disperati care i-am calcat pragul, cine stie in cat amar de vreme…. Noi, asa veseli cum ne e firea, inca de cand am pus piciorul acolo, am dat binete si pana sa ajungem la masa, ce cu un aer obosit ne-a fost indicata, am spus asa din gura, in treacat « am venit pentru o ciorba de burta si niste mici ». Plini de voie buna ne-am asezat la masa, ne-am facut comozi si-am asteptat pe nenea patron (chiar el servea)sa vina sa ne intrebe ce dorim exact sa comandam, eventual sa ne dea si-un meniu…

Si eu chiar vroiam sa rasfoiesc un meniu, sa comand ceva in deschidere, orice altceva decat ciorba de burta. Mie nu-mi place, nici cum arata in farfurie, nici cum miroase, nici la gust. Acolo eram veniti fiecare cu pofta lui:unu pentru ciorba asta, celalalt pentru mici. Ma, si stam noi acolo frumusel, termin de rasfoit/citit si cele 2 ziare romanesti de care ma agatasem la intrare, fundul imi amorteste complet, si nici urma de chelner-patron. Aproape pe cand ma incercau mai rau si mai rau remuscarile si toate reprosurile - a venit. A venit grabit-nevoie mare cu 2 (DOUA) farfurii de ciorba si cu telefonul la ureche. Ne-a pus pe masa farfuriile si s-a evaporat rapid in bezna din fundul localului si in tot acest timp el era cu telefonul la ureche, facand « semblant » cat de mult vorbea si era solicitat la telefon. Sa mai zic c-am ramas ca la dentist, socati dar pana la urma macar aveam inca dintii in gura. Sotul a mancat cele doua farfurii iar eu i-am facut galerie in timpul asta. La putin timp dupa ce farfuriile au ramas goale am inceput sa strigam prin local: “Domnu’, alo, aloooo, unde sunteti, domnuuuu, puteti veni la noi?” Hilarious. Pentru ca noi eram mereu singuri. Noi, de fapt, vroiam sa comandam felul doi: 4 mici in total, doi de fiecare. N-am avut parte! Veni omu’ dupa alt amar de vreme. Timp in care noi strigam la inceput timid, ca spre sfarsit sa urcam o octava si tot degeaba. Si-a venit, la fel ca inainte:2 farfurii cu cate 4 mici si telefonul la ureche. M-am dezbracat brusc de orice caracter si i-am zis: « Pai bine, dar chiar asa, pe noi nu ne intrebi nimic?? » Si asta e versiunea cenzurata. Si-a plecat rapid, pentru ca asa subit deodata il napadisera toate telefoanele pamantului. Ce frumos mai statea el si se benocla pe geam pana-am venit ca acum brusc sa fie atat de solicitat….Si dus a fost!

« Domnuuuuuu!!!! Se poate putin mustar? Domnuuuu???? Muuuustaaaar aveeeeeti …. ? » L-a adus cand mai aveam 2 mici in farfurie.
Una peste alta – c-am lungit-o prea mult: daca vrei sa te simti bine intr-o dupa-amiaza- stai departe de Rustik. Si daca ti se intampla sa ai pofte, puneti-le in cui! Cu banii ce i-am lasat acolo, eram serviti ca lorzii in oricare alt restaurant, unde mai pui ca eram singurele gaini din local!!! Si-am mai ragait si toata seara numai usturoi!!! Ptiu, cine-o mai merge vreodata acolo!!!!!
PS – Stiati ca in februarie sunt masinile cel mai mult murdare?

60 de nationalitati intr-un cartier

2010-02-14T19:08:00.006-05:00

Si cand spun asta, nu ramane indoiala ca-i vorba de Cote des Neiges (CDN). Nu spun deloc aiureli cand declar ca-i cartierul cu cel mai mare numar de emigranti si in acelasi timp si cel mai populat, avand densitatea cea mai mare. Intr-o statistica, mai demult, citeam c-ar fi vorba de aproximativ 60 de nationalitati vorbitoare de 100 de limbi si dialecte diferite. Interesant. Cu toate astea, in afara casei toti vorbesc in majoritate o singura limba – engleza. Este un cartier anglofon, in ciuda eforturilor de a « franciza » emigrantii noi sositi. Dar n-a fost asa asa mereu. A fost un timp , acum cateva zeci de ani cand era numit de catre englezi « little french village ». Toate astea s-au schimbat de-a lungul timpului, putin cate putin. Amprenta si-au pus-o desigur oamenii care s-au asezat aici. Marturii ale epocii franceze stau : Oratoriu St Joseph, colegiul Jean Brébeuf, Faculté de Montréal si altele…Dar sa revin la pitorescul cartierului. Ca amplasament are o locatie foarte buna, chiar de invidiat. In primul rand se intinde la poalele lui Mont Royal, deci usor accesibil la cea mai frumoasa oaza de verde din Montreal (munte, lac, drumetii, vedere panoramica asupra orasului etc).

Nu este cotat ca fiind un high–end cartier. Preturile la chirii sunt acceptabile. Este un cartier care a servit ca rampa de lansare multor emigranti. Unii au decis chiar sa ramana cu anii din cauza traiului si a facilitatilor mult la indemana. Datorita proximitatii fata de universitati si colegii renumite cat si faptului ca chiriile sunt foarte abordabile, CDN mai este numit si « student district ». Aici se afla renumitele Université de Montréal, Ecole Polytechnique de Montréal, HEC Montréal, Collège International de France cat si Collège Jean de Breboeuf (un renumit colegiu privat). Pe arterele principale (Cote des Neiges, Victoria, Van Horne si Queen Mary) se gasesc mai la tot pasul restaurante traditionale (indiene, arabe, chinezesti, vietnameze etc), mai gasesti magazinase sau hai sa le spun mici buticuri. Sunt intime, cochete, cu diverse elemente de decoratiuni sau haine specifice unei tari si nu numai, mai sunt magazinele alimentare traditionale, unde sincera sa fiu, desi nu inteleg mare lucru de pe etichete, sunt insa efectiv fascinata cand intru intr-unul chinezesc sau corean. Asta e Cote des Neiges.
Ca o ultima remarca! Este locul in care te vindeci de toate complexele (fizice sau psihice). Indiferent ce-ai imbraca sau cum iti sta bluza, freza sau fusta, sigur in strada intersectezi cel putin trei mai ciudati ca tine, si asta pentru ca diversitatea culturala si etnica atinge aici cea mai inalta cota.

À côté de downtown…

2010-02-10T20:14:00.003-05:00

sursa foto: memorablemontreal.com

…se afla o insula ce poarta numele de Nuns' Island sau Île des Sœurs (fiecare ce limba prefera). Din capul locului tin sa precizez ca aceasta fermecatoare insula este la 5-7 minute distanta de Downtown, este locuita si foarte expensive. Mai vreau sa precizez ca este unul dintre cele mai frumoase locuri de trait / locuit in Montreal area. Insula e plina de parcuri, de piste pentru biciclete, spatii verzi si skyscrapers cu apartamente faimoase prin luxul din interior. Tout est paisible là-bas. Soselele sunt micute, inguste, aducand cu cele dintr-o statiune de munte. De fapt, prima oara cand am vizitat insula chiar senzatia asta am avut-o. C-am aterizat pe un taram fara griji, unde lumea traieste un concediu perpetuu si unde singura grija prezenta era plimbatul catelului si joggingul de seara. Putine sunt locurile prin Montreal care-ti lasa senzatia asta. De cele mai multe ori ai impresia ca esti intr-o lume ce tocmai a supravietuit unui cataclism. Nu oameni pe strada, nu oameni pe trotuare, statiile de autobuz pustii…Desigur ca sunt si locuri unde viata pulseaza, alea fiind doar cateva : Downtown, Plateau si Cote des Neiges (poate am sa vorbesc despre cartierul asta candva) – asta pentru ca lumea nu merge pe jos, majoritatea au masina, distantele fiind foarte mari…In Nuns’Island, e altceva, cu totul deosebit. Ai senzatia c-ai ajuns in statiune, ca-ti lasi bagajelul la hotel si ca te pregatesti de un lung concediu binemeritat cu drumetii si tot tacamul. Si cand te gandesti ca totul a inceput sa se dezvolte deabia pe la mijlocul anilor ’60, pana atunci fiind doar o zona agricola. Pana prin ’62 ajungeai pe insula decat cu barca. Deabia in ’62 s-a deschis Podul Champlain care face legatura intre Montreal – continent si insula.
In 40 de ani a devenit unul dintre cele mai cautate zone rezidentiale – unica in felul ei si scumpa.

Si cu toate astea, in ce ma priveste, nu-i chiar locul in care mi-ar place sa stau. Totusi da dovada de prea multa liniste !

(Paranteza nedorita : urmare a unor dispute am decis sa moderez comentariile incepand de astazi. O decizie care nu-mi face nici o placere, dar care observ ca-i necesara.)

Sa auzim numai de bine!

Phil, Willie, Sam si Fred

2010-02-02T19:07:00.003-05:00

sursa foto: www.groundhog.org

Ce au toti in comun? Ei bine, toti sunt marmote si toti sunt VIP-uri cunoscute pe Continentul American. Lucreaza doar o zi pe an, adica azi, 2 februarie. Jobul lor - sa prezica cat de lunga va fi iarna.
Dar sa nu se produca confuzii! Fiecare e stapan pe plantatia sa astfel:
- Phil - in Pennsylvania
- Willie - in Ontario (are si-o statuie! si e alb in comparatie cu celelalte)
- Sam - Nova Scotia
- Fred - Quebec
Fred e debutant. Anul asta a fost prima lui zi de predictie si implicit de job. La cat mai multe!

Dupa cum se observa ei (sau ele) nu traiesc in aceeasi vagauna dar au facut ce-au facut iar anul asta s-au aliniat si-au prezis cu toti acelasi lucru: iarna lunga, inca 6 saptamani, si asta pentru ca toate marmotele si-au vazut umbra.Daca afara este soare, marmota "isi vede umbra", ea se sperie si intra repede in vagauna iar noi oamenii tragem concluzia ca iarna mai dureaza inca 6 saptamani. Daca afara este innorat, marmotei ii place, si decide sa mai stea o leaca afara. In cazul asta ea nu-si vede umbra (ca n-are) si noi spunem ca primavara e aproape.

sursa foto: torontoist.com

Acum, daca ma intrebati parerea mea personala, cu umbra sau fara umbra eu nu vad firul ierbii pana prin mai...Dar deh, asa pentru moral, si pentru o mica diversiune, aceste marmotele au si ele farmecul lor. Anyway, in fiecare 2 februarie, ele sunt actorii principali la fiecare buletin meteo. Dragutele...

Frig, mare frig dincolo

2010-01-25T18:33:00.004-05:00

sursa foto:

http://www.atelier-froid

Dragii mei, ca orisice roman ma bucur cand moare si capra vecinului. Asa sunt si eu acum, nu fac nici o exceptie, pentru ca, poate pentru prima oara in n-ani, la mine e mai cald iarna ca-n Romania. E incredibil dar adevarat. Eu am avut azi 10C cand dincolo erau -15C !!!! Fantastic. Si ei tremurau de frig !!! E-adevarat, acolo gerul are alte conotatii decat la mine. In case e frig rau, in scoli la fel…Eu daca am -25C afara, in casa pot sta in pantaloni scurti si maieu si daca ma sufoc prea mult mai aerisim un pic… Si cu toate astea, intelegand toate aceste aspecte care nu au grad de comparatie, nu pot sa-mi retin o nota de voie buna! Chiar daca e vorba doar de o zi, calendaristic vorbind, in sufletul meu conteaza mult mai mult. Pai bine, pentru cine nu intelege, pe mine nu ma compatimea nimeni cand ma vaicaream ca-n mai a mai dat o ninsoare sau ca de Pasti tocmai a nins, cand « dincolo » treusera déjà pomii infloriti, aveau déjà fruct, iar eu nu vazusem inca fir de iarba verde…Eu care sunt la un prag sa-mi cumpar lampa cu lumina solara, terapeutic vorbind ….!!!!!
Macar 3 zile de tinea asa la mine, poate aveam o sansa sa culeg ghiocei !!! Dar nu, de maine, reintram in normalul quebecois. Pentru cine nu stie ce-i ala, ii invit p’aici, si atunci, macar n-or sa se mai vaite de « gerul » de dincolo.

Hai sa dau pe romani!

2010-01-19T12:58:00.003-05:00

Sursa foto: justjared.buzznet.com

Uite asa imi zic uneori de vreo 5 luni incoace. Ani de zile n-am urmarit nici un post romanesc, n-am simtit nevoia, n-am avut curiozitate si nici chef. Am vrut sa ma feresc de dulitatea asta obscena – ziua cal, noaptea magar. Plus ca nu gasesc nici un interes in a freca manganul uitandu-ma la o politica ciudata ce se prezinta non-stop, de aveniti sau ne-aveniti. Insa, de vreo 5 luni, printr-un complex de imprejurari, sunt abonata la vreo 20 posturi romanesti. Trebuie sa recunosc ca la inceput am fost cuprinsa de o stare febrila si anxioasa, ca aproape nu ma recunosteam nici eu. Priveam, ma minunam si ma simteam penibil. Priveam pentru ca ma rodea curiozitatea, ma minunam pentru ca ceea ce vedeam sfida ridicolul si ma simteam penibil prin obsceno-absurditatea emisiunilor cat si a prezentatorilor care in mare parte n-au nici o legatura cu lumea ecranului, ajungand in platou prin cu totul alte mijloace decat cele evocatoare. Sunt cateva emisiuni care m-au traumatizat in aceste 5 luni: « pe mana soacrei », « fata lui tata » si urmeaza « nora pentru mama », « adio, dar te iubesc » si altele, care pe moment imi scapa titlul lor plin de inedit. Referindu-ma la primele doua, eu jur ca n-am urmarit in viata mea ceva mai de prost gust si incarcat de atata munte de cretinatate. Brrrr! Schimb canalul si peste ce dau ? Manele, divertisment interzis minorilor, dezbateri politice interminabilo-plicticoase unde mai nou se diseca pe toate partile flacara violet a transmutarii, trasnetul si atacul energetic. Mai departe, sarind pe canalele cu statusul « international » nu fac decat sa pun capat rabdarii inimaginabile de care-am dat dovada. Acolo, daca nu sunt bombardata cu obscenitati, depravati si divertisment de prost gust, in schimb aici simt cum imi este lezata inteligenta si bunul simt. Adica noi, astia din diaspora suntem atat de dusi cu pluta si atat de dornici sa vedem/auzim/simtim romaneste incat putem inghiti la greu emisiuni vechi si reluate. Adica ce si-au zis domnii directori, « lasa bai, ca le mai bagam un divertisment-doua ce le-am avut acum 6-8 luni, o manea, un cantec de jale si dor, o banateana si uite grila completa! Ei se uita oricum! » Imi vine acum in cap un post care are o lozinca de slogan in engleza, de parca romana n-o mai intelegea nimeni in spatiul carpato-danubian…

Mah, eu mi-am facut plinul de sictir tele-romanesc, zic pas de-acum si ma asez eu frumusel pe bara inca atatia ani cat am stat si pana acum. Mai dau o raita in urmatoarea decada!

Sa conversam ascultand

2010-01-09T21:48:00.002-05:00

Si Danangib a avut amabilitatea sa-mi dea mai departe o leapsa. Mi-a placut ideea conversatiei. Iat-o.

1. Cand ai o conversatie interesanta ?

Consider ca nu-mi pierd timpul intr-o conversatie fara nuanta si forma atunci cand aflu ceva care-mi tine atentia vie, atunci cand ma captiveaza un subiect, cand aflu informatii utile si nu in ultimul rand cand cineva ma contrazice si reuseste prin cuvinte frumos aranjate in propozitie sa ma faca sa inteleg ca eu am gresit sau ca n-am dreptate. (lol)

2. Ce te plictiseste intr-o conversatie.

Nu-mi plac frazele si ideile lungi intr-o conversatie. Asta ma face mereu sa-mi pierd rabdarea cat si interesul si mai mereu intervin cu un « hai , zi sfarsitul ». Nu-mi plac conversatiile care au ca subiect o chestie care pentru mine e « apusa / fumata » de o juma de veac. Nu-mi plac conversatiile care nu sunt asezonate de glume, oricata gravitate si seriozitate ar implica si nu-mi place sa ma consum in banalitati.

O poate prelua oricine are chef si timp.

Daca as fi fost...

2010-01-09T21:39:00.002-05:00

Iata cum ies eu din amorteala, cu o leapsa- doua. Spuneam si altadata ca nu sunt adepta lor, insa cand dau peste unele interesante, si daca am timp, chiar imi place sa le dau curs. Si sa fiu sincera pana la capat, fara sa jignesc pe cineva, unele lepse le gasesc pur si simplu stupide.

Incep aici cu o leapsa care am gasit-o la acuarele. Mi s-a parut interesanta si iata ce-a iesit:

Dacă aş fi fost:

o lună: aş fi fost decembrie;
o zi a săptămânii: aş fi fost vineri;
o parte a zilei: aş fi fost seara;
o direcţie: aş fi fost nordul;
o planetă: aş fi fost – nu ma inspira nici una;
un film: aş fi fost Once upon a time in America;
un lichid: aş fi fost ulei de masline;
o piatră: aş fi fost smarald;
un tip de vreme: vara torida;
un instrument muzical: aş fi fost pian;
o emoţie: aş fi fost bucuria;
un sunet: valurile marii (oceanului);
un element: aş fi fost argint;
un cântec: aş fi fost o balada
o carte: aş fi fost Pe aripile vantului;
un scriitor: aş fi fost Eliade;
un personaj de fictiune: aş fi fost Rhett Butler
un oraş: aş fi fost NY;
o aromă: aş fi fost cimbrisor;
o culoare: aş fi fost purple;
un material: aş fi fost bumbac;
un cuvânt: aş fi fost speranta;
o parte a corpului: aş fi fost ochii;
o expresie a feţei: zambetul;
un personaj de desene animate: - nu ma inspira nici unul ;
o formă geometrică: sfera;
un număr: aş fi fost 4;
un mijloc de transport: aş fi fost un Lexus;
o haină: aş fi fost o pereche de blugi

Cam asta as fi fost daca as fi fost....

La cumpana dintre ani

2009-12-29T23:25:00.006-05:00

Iata c-am ajuns si-aici. Un an se incheie, altul incepe. Oamenii privesc in viitor cu speranta si cu incredere. Si eu privesc la fel, in cea mai mare parte…Insa acum privesc spre trecut, spre trecutul indepartat. Spre trecutul pe care nu l-am trait si pe care n-am cum sa mi-l amintesc. Si cu toate astea mi-l pot imagina…gratie cartilor si muzeelor. Tocmai am vizitat un astfel de muzeu. E in aer liber si e viu. Acum in plin sezon de sarbatori e plin de lumini, mii, zeci de mii, toate culorile. E vorba de Upper Canada Village. E a doua oara cand il vizitez. De data asta a fost special pentru festivalul de lumini. Nu regret c-am mers pana acolo, nu-mi pare rau nici c-am strabatut ulitele satului pe un frig de crapau si pietrele, noroc ca din casa in casa puteam intra si puteam sa ne reconfortam cu o ciocolata calda eventual. Pe scurt e vorba de un satuc care conserva atmosfera anilor 1860. Pe timpul verii este animat exact cum ar fi fost in anii aceia. Oamenii sunt imbracati ca pe vremuri, au aceleasi indeletniciri.

Exista o bisericuta, un fierar, brutar, cizmar, croitor, asa zisul magazin satesc, casa doctorului, scoala, posta, branzar etc. Casele pastreaza acelasi iz de acum 2 secole. Impresionat este ca poti vizita fiecare casa si poti asista la fiecare indeletnicire specifica. Exista pana cand si-un atelier de facut maturi! In casa brutarului mereu cuptorul e plin de paine, iar mirosul, ei bine, mirosul e mirobolant… Vreau sa atrag atentia inca o data. Acesta e un muzeu. Nu e un satuc real in care traiesc oameni in zilele noastre. Lumea acolo joaca teatru, insa joaca atat de bine, si totul da senzatia de autentic, incepand de la case (astea chiar sunt) si continuand cu locatarii satului cu imbracamintea lor de epoca si cu ocupatiile lor care si le desfasoara sub ochii tuturor. Ah, si uitam sa va spun unde-am poposit si-am cascat ochii cel mai mult! In magazinul satesc. Deh, asta cu magazinele mi se trage din epoca de azi, meteahna grea! Si cum spuneam, interesant de vazut acolo era raionul de pomezi facatoare de bine. Cate ciudatenii: ierburi, alifii, prafuri, ceaiuri…si alte minuni cu care se tratau pe vremea aceea. Si toate puse asa in sticlute mititele cu dop. Cu putina imaginatie puteam spune ca eram intr-un laborator medieval de chimie.

Iarna nu mai este atat de animat, insa in contra balanta sunt luminitele de care vorbeam mai sus. Un adevarat festival. Si daca in inchipuirile mele incercam sa-mi imaginez un peisaj feeric de iarna, ei bine, acel peisaj este aici, la Upper Canada Village. Prima senzatie iti taie rasuflarea si cu cat intri mai adanc in peisaj cu atat patrunzi mai mult intr-o lume de basm.
It's worth the trip. Chiar si numai pentru doua ore, merita sa te teleportezi un secol –doua in trecut.
La multi multi ani in viitor!!!! Meilleurs Voeux 2010! Happy New Year 2010!!!!

Sursa foto: attractionsontario.ca, fencibles.ca

Craciun Fericit

2009-12-23T21:40:00.005-05:00

Mai e un pic si Mos Craciun ne bate-n geam, sau aterizeaza direct pe hornul casei, sau apare’n pragul usii, depinde de imprejurari… El vine sigur in fiecare an, chiar daca e recesiune si chiar daca n-are tolba atat de umflata ca in alti ani.

De venit vine si lasa fiecaruia cate un mic cadou, chiar daca nu-l primesti invelit in hartie poleita…Mos Craciun imparte caldura si pace-n suflet….si multe cadouri, daca n-a cazut Bursa…

Eu le urez tututror celor ce ma citesc sa aiba parte de un Mos Craciun care nu depinde de indicele bursier, Craciun fericit si sarbatori pline de magie. Si va mai doresc sa traiti un mic miracol.

Si nu in ultimul rand, nu uitati ca "there’s nothing sadder in the world than to awake Christmas morning and not be a child". (spunea - Erna Bombeck)

Granny square afghan

2009-12-18T18:56:00.006-05:00

Asta e! Iata deci cu ce m-am ocupat eu in ultimul timp (printre altele). Si deabia mi s-a deschis apetitul pentru asa ceva.
M-am lasat de fumat (am cateva luni) si m-am apucat de crosetat si nu orice, numai granny afghan. M-am lasat de-o dependenta ca sa dau in alta. Nu de alta, dar daca studiati problema intens, cand te apuca patratelele astea, pai, nu le mai lasi ! si asta v-o zic din experienta. Gheme multe sa ai, multicolore, imaginatie si timp (eh, da, aici am o problema !). Sunt pregatita déjà pentru runda 2. Cu totul alte culori…Cam asta e. Sunt o fire addictive. Adica daca nu sunt tigarile, trebuia sa fie altceva… Cand m-am lasat de fumat am crezut ca mi se naruie toata lumea mea, cu tot cu universul. N-a fost asa. Si cum, it’s important to have a plan B, especially when there’s no plan A, m-am apucat sa-mi fauresc unul. Si in final mi-am crosetat o paturica.

Pentru toti cei care, nu ma cred, am o vorba sa va spun, eu nu mai fumez in veci si de bucurie imi voi croseta 5 paturi.

Amestecate

2009-12-06T20:51:00.006-05:00

sursa foto: http://fantasyartdesign.com

Trebuie sa recunosc ca n-am mai « blogait » de mult timp, iar acum, azi, in seara asta precisa cand am facut-o m-a napadit nostalgia, invidia si bucuria. Nu stiu précis in care ordine, s-ar putea sa fi fost simultan, ca prea m-a afectat trairea.

Nostalgie – pentru ca mi-am pierdut poezia si metaforele. Si nu stiu cum naiba fac, dar dau numai peste poezie; si mai deschid un blog si mai gasesc cateva metafore si tot asa. Sa nu se inteleaga gresit. Mie imi place la fel de mult si poezia si metafora, numai ca ele s-au distantat de mine sau eu de ele, habar n-am. Si cand ma gandesc c-am castigat cateva premii literare pe vremea cand purtam cordeluta alba…Si cred c-am o explicatie. Intre etapa cordelutei albe si cea de’acum s-au perindat cateva personalitati diferite… bref, ca sa se stabileasca cea care sunt acum. Jadis, eram atat de timida, blanda si suava incat exprimarea care-mi venea ca o manusa era prin poezie si metafora. Plus ca n-aveam curajul sa spun direct ceea ce-as fi vrut si-atunci poezia era cea care ma salva, poezia si metafora. Cine intelegea mesajul era ok, cine nu, imi spuneam ca eram prea subtila pentru mintea lui desi mi-ar fi placut sa cred ca inteleg toti poezia si metafora. Bref, acum sunt atat de directa si incisiva incat nu ma mai pierd in poezii. Vreau sa ma asigur ca mesajul a fost receptat si inteles de cel caruia i-a fost trimis. Pentru asta n-am nevoie nici de metafore…

Invidie – pentru ca nu am timp sa scriu pe cat as vrea, ha, si pentru ca altii au. Lucrez la ceva, asta cand ma adun din alte 1001 treburi. Timpul trece atat de repede cand faci ceva, pur si simplu am senzatia ca zboara. Am clipit o data si-a trecut ora, inca o data inca-o ora samd. Deci eu va zic, sunt bolnava cu timpul asta si mor de oftica cand ma prinde noaptea si pur si simplu mi se inchid ochii sau simt c-am nisip in ochi iar eu n-am terminat ce-mi propusesem sa fac…Poate ca-mi propun prea mult. Cred ca vreau sa recuperez timpul de pe vremea cand zaceam rapusa de burnout.

Bucurie – pentru ca desi n-am o scriere angelica, si nici nu scriu des, si nici nu sunt atat de activa pe alte bloguri (motivul e mai sus!) am totusi o mana de cititori fideli, unii sunt mai noi, desi eu ii citeam de mult si mai din « umbra », iar altii sunt mai vechi, sunt printre cei care mi-au spus « buna » inca de la primele postari. Si tuturor le cer un pic de compasiune si de intelegere fata de frecventa postarilor si cometariilor mele.

In rest: zi de votare - dar nu si pentru mine.

Start la party-uri

2009-11-22T21:13:00.005-05:00

Dragi mei cei care ma cititi si va manifestati cat si cei care preferati statul in umbra, va spun ca s-a deschis sezonul la petreceri. Nu c-ar fi fost inchis vreodata. Nu…nu in Montreal! Pentru cine inca mai avea dubii, cum ca lumea nu s-ar distra p’aici, ei bine va anunt solemn ca s-a dus vestea si-a dat ocol pamantul. Dupa Lonely Planet, in ghidul lor « 1000 Ultimate Experiences », Montrealul ocupa locul 2 in topul primelor 10 orase in care lumea se distreaza pe bune. Se spune ca atuurile care-au propulsat Montrealul pe asa loc fruntas sunt “la joie de vivre”, bilingvismul (care intre noi fie vorba, are sarmul lui), atmosfera boema, studenti multi (adica tineret), turisti multi si nu in ultimul rand berea locala.

Mos Craciun a defilat ieri, ceea ce ne da liber la decorari, beculete, globulete, beteala, stelute muuulte multe si bineinteles la petreceri unde curg rauri de bere… Cu 4 dec isi incepe activitatea si l’Opération Nez rouge care va tine pana de anul nou. Operatiunea asta consta in faptul ca tu daca te duci la un party cu masina personala, asa cum ii sta bine unui domn elegant ;) si daca acolo bei si te dai in petic, asa cum ii sta bine unui vaporean ;), cand vrei s-o tai ca nu mai ai incotro n-ai decat sa apelezi la Nez rouge. Lucreaza in 2. Unul iti conduce masina ta cu tine in ea pe bancheta din spate tolanit si beat crita, iar al doilea conduce masina lor cu care se vor intoarce la sediu. Got the picture? Adica aici lumea s-a gandit la ceva convenabil pentru toti, numai s-ajunga acasa in securitate, si-n nici un caz sa puna stavila la petreceri!!
Noh, nu v-am povestit despre petreceri ca sa-mi scuz postarile mele atat de rare, dar just in case, U never know…;)

Sursa foto: goldencrownpetals.com

Suntem egali

2009-11-14T20:26:00.007-05:00

Da, desigur in fata legii, suntem egali. Legea e desupra tuturor. Stim asta. Nimic nou.

Sunt insa situatii in care unul e mai cu mot, mai destept sau mai pilos. Cunosc situatii de gen de pe vremea cand inca eram in Romania si-mi mancam covrigul de dimineata in statia de masina. Pentru ca autobuzul venea numai la multiplu de 30, in statie cand suna ceasul fericit de trecea masina eram déjà lejer 40 de persoane. Desigur, se urcau primii cei care aveau inaltimea si greutatea peste medie iar tupeul cat caru’. Sa nu mai amintesc cum in spital nasti « mai usor » si mai uman daca te « distingi » prin ceva sau cu ceva. Oho…si lista continua. Desigur asta se intampla in Romania.

Ca aici altfel sta treaba. Suntem prinsi intr-o isterie nebuna vis-a vis de gripa AH1N1.

Sursa foto: allisongregoryfineart.com

A inceput campania de vaccinare. In unele centre cozile se fac din timpul noptii. Cu toata incertitudinea care planeaza asupra vaccinului, oamenii merg la vacinare, poate cu indoiala in suflet, dar merg. Spitalele sunt cu urgentele pline la refuz. Oamenii sunt panicati. E o isterie colectiva. Pe fondul acestei nebunii, s-a intamplat ca un ministru sa ajunga cu copilul lui intr-o astfel de urgenta a unui spital, tot din cauza gripei. In sala de asteptare erau parinti cu copii asteptand sa vada un medic de 5-6 ore. Ei bine, acest ministru ajunge la spital, la triaj, si la nici 20 de minute baiatul lui e chemat sa fie vazut de un medic. A inceput o adevarata razmerita acolo, in sala de asteptare. Adica, cu ce e mai breaz baiatul ministrului decat oricare copil d’acolo, care déjà astepta de 6 ore ? Cazul a fost mult mediatizat. S-a ajuns pana acolo incat ministrul sanatatii a afirmat ca va concedia orice asistenta care va mai face vreun favoritism cuiva, indiferent de statutul social sau politic. Timpul de asteptare depinde de gradul de urgenta cu care-ai fost « diagnosticat » la sala de triaj, numai de asta si de nimic altceva. De cand cu asta, ziaristii-jurnalisti au mai descoperit cum un anume cantaret de p’aici s-a vaccinat prioritar pe baza cantecelor fredonate de-a lungul anilor, ci nu pe baza factorilor de risc. Cantaret care la fel a fost aratat cu degetul, ca si ministru din poveste (ulterior dinsul a declarat ca baiatul sufera de astm si de asta a fost luat si vazut in prioritate). Pentru mine, aspectele astea conteaza mai putin. Eu am ramas surprinsa de atitudinea luata impotriva acestor « scapari » omenesti.

Pe cat de ireal pare, pe atat de adevarat este, aici lumea chiar reactioneaza.

Lucru de mana

2009-11-09T20:14:00.009-05:00

O cheie pierduta e o usa inchisa, o cheie gasita – o poarta deschisa.

Noh, nu stiu cat e de adevarat, insa eu colectionez chei, si cheite (mai putin chei franceze si cheia sol). Si cum am strans déjà o mica - mare gramajoara m-am gandit eu ca n-ar fi rau sa experimentez din cateva un mic tablouas. (asta pana voi finaliza unul mai mare care am de gand sa-l atarn pe un perete, destul de la vedere.)

Urmare a faptului ca m-am umplut de zel dupa acest tablouas si dupa pomisorul de bijuterii am purces sa-mi construiesc singura niste globuri, nu ca n-as avea destule…insa imi place lucrul manual, sau mai degraba produsul final rezultat. Poate fi un cozonac, o briosa, un fular, tablou sau glob. Nu degeaba se spune ca ce-ti faci tu cu mana ta e bun facut…

Nu le-am gasit inca nici o utilitate, insa asta nu m-a impiedicat sa-mi fac stoc de hartie colorata cu sclipici, suficient de multa sa-mi iasa lejer inca vreo 6 globuri pe langa cele 4 care le am.

N-am mai tricotat – crosetat de mai bine de 15 ani. Ma gandesc ca n-ar fi rau sa ma apuc sa-mi fac un sal sau mai bine sa nu ma arunc din prima la modele grele, o paturica ar fi cel mai indicat. Nici paturelei n-as putea spune ca i-as gasi in viitorul apropiat vreo intrebuintare, in afara de a zace azvarlita pe vreo canapea…insa, pentru cine nu intelege, e patura MEA. (made by me)

Talente nene, talente… (poate as mai avea totusi cateva idei…)

Toamna in culori

2009-11-02T18:30:00.012-05:00

Am pornit agale pe strazi cu un singur scop in cap: sa iau seama la culorile si transformarile din natura. (asta dupa ce vara a trecut fara sa-mi dau seama cand…)

Galben:

Oranj:

Rosu:

Trick or treat

Inca putin si vine iarna...:))

Un pic de auriu

2009-10-29T17:34:00.005-04:00

Iata c-am primit si eu de la Danangib , prima leapsa decand cu blogul asta. Nu c-as fi o amatoare a lepsilor, dar daca e prima, nu pot s-o refuz. Se cheama leapsa colorata iar mie mi s-a « repartizat » culoarea galben. Cum la galben stau cam prost, am obtinut o derogare, si voi folosi auriu.

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea asta şi se face o listă a lor.

- un buda, 2 porumbei, 2 broscute, 2 turnulete, bomboane Werther’s

Pasul 2. Este scris un text nu prea stufos legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie si-n versuri pentru cine are inspiratie. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.

Text broscuta – sta pe o masuta la intrare, si am grija, cand sterg praful, sa o orientez cu capul spre casa si fundul spre usa

Text buda – l-am postat pe o etajera, alaturi de un lucky bambus. (zic eu ca se completeaza bine…)

Pasul 3. Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2. Leapsa e data mai departe cu o singura culoare.

Pasul 4. Se dă "leapşa" mai departe la câte persoane se doreşte.

Eu am sa o dau mai departe la Acuarele cu albastru.

Hors de tout doute raisonnable

2009-10-24T22:29:00.004-04:00

Acest “beyond a reasonable doubt” nu-mi da deloc pace de ceva timp incoace (na, inca putin si trec la poezie, ca prima rima déjà mi-a iesit din condei, sau tasta, whatever) Si cum spuneam, de cateva zile analizez pe toate fetzele si toate contextele fascinantul « hors de tout doute raisonable » (pe romaneste am traduce cam « dincolo de orice dubiu / indoiala rezonabil/a), termen indelung utilizat in dreptul penal. Nu ma lansez acum in explicarea a ceea ce inseamna asta, insa am sa zabovesc asupra acestui « raisonnable ». Va zic sincer, eu n-am intalnit cuvantul « rezonabil » atat de des utilizat pe cand traiam in Romania, pe cat de des ma lovesc de el aici. Si m-am ciocnit de acest « reasonable » in atatea moduri si feluri, ca le si enumar rapid - pe de o parte: reasonable doubt, grounds, person, faith, pe de alta parte avem: délai raisonnable si accommodement raisonnable - toate apartinand unei intelegeri intuitive sau de bun simt derivand din context, as putea spune chiar … reasonable comprehension… si cu toate astea am inceput sa am propriile indoieli. Sunt asaltata si sufocata de atata rezonabil, rezonabile si rezonabili.

Unde mai pui ca ce poate fi complet resonabil pentru mine poate fi absolut ne-rezonabil pentru altul …adica imi e dat sa vad extrem de multe culori si nuante ale aceluiasi rezonabil, ca sa nu mai vorbesc de « reasonable limits »…Adica care sunt acele limite rezonabile, si la cine raportam acest rezonabil (sunt convinsa ca un american are alte reasonable limits spre deosebire d’un japonez, sau arab sau chinez, sau whatever)

Si cat reprezinta un délai raisonnable? (o ora, o zi, o saptamana?)

Si ce inseamna sa fi o persoana rezonabila?

Dexul imi explica ca rezonabil e cel care are un comportament rational, cu judecata, cumpanit, cuminte, care se mentine in limite normale, nimic iesit din comun, fara exagerari, cumpatat &co. Potrivit acestei definitii nu prea ma reprezint personal ca o persoana rezonabila 100%.. hm…

Si cu cat trece timpul si mi se dezvaluie alte notiuni de rezonabil realizez ca pana la urma rezonabil e ceva atat de relativ…si asta v-o spun « beyond a reasonable doubt »!

Cand iti cauti linistea…

2009-10-09T20:42:00.011-04:00

Nu cred ca exista loc mai potrivit pentru reculegere, rugaciune, multumire si recunostinta decat Oratoriul St Joseph - cea mai mare biserica a Canadei cat si loc de pelerinaj. In fiecare an primeste mai mult de 2 milioane de vizitatori de pretutindeni din lume, veniti pentru reculegere, cu credinta in suflet sau cu sperante de mai bine.

A fost fondata in 1904 de « frère André », un religios quebecois sarac, dar cu credinta enorma in puterile vindecatoare ale Sfantului Iosif – credinta care de altfel ii confera si lui puteri miraculoase de vindecare a bolnavilor, acolo unde medicii nu mai dadeau nici o speranta de vindecare.

In spatele oratoriului se afla, de altfel si capela lui Frère André. Peretii capelei sunt captusiti cu panouri de multumire in semn de recunostinta de la miile de persoane vindecate.

Atat in cripca cat si in capela pe ziduri sunt atarnate carje, multe de tot, sute, poate mii. Sunt ale celor care veneau ajutati de carje si plecau fara ele, vindecati…prin miracol. Nu e deloc uimitor sa vezi oameni care urca scarile spre Oratorium in genunchi. In credinta populara se spune ca daca-ti pui o dorinta si urici cele 283 de trepte in genunchi, la un moment dat dorinta devine realitate.

In interior exista o orga imensa. Daca ai sansa sa asculti un concert de orga, sunetele care razbat, pot spune cu mana pe inima ca sunt divine. Daca nu exista nici un concert cand te nimeresti in vizita, atunci exista o liniste apasatoare, o liniste grea si aparte care vine de departe… Atat de coplesitoare si de adanca incat, cand iesi din nou la aer, afara, ai nevoie de cateva minute bune sa-ti revii din transa.
Cand am vizitat prima data Oratoriu, a fost poate la o saptamana- doua decand aterizasem aici. Cineva ne spusese si noua, ca un sfat parintesc “mergeti fratilor la Oratoriu, luati o gura de aer, va plimbati si va si rugati sa va mearga bine p’aici”. Cand am ajuns, pe vremea aia nu cunosteam nimic din miracolul care-l invaluie…Insa al doilea lucru care mi-a sarit in ochi a fost multimea de oameni care urcau scarile in genunchi…Tipu stia bine ce spune…De plimbat ai pe unde te plimba, gradini de o frumusete rara inconjoara biserica, cu flori care mai de care mai colorate si mai parfumate, bancute la umbre, printre pomisori si statui de piatra care reprezinta Drumul Crucii.

Ca sa nu mai vorbesc de peisajul care-l ai de sus, o panorama frumoasa deasupra orasului. Datorita faptului ca este amplasat pe o colina, ai sansa sa-l zaresti aproape din orice colt al orasului.

Este practic cel mai spiritual punct de reper pentru cei care si-au pierdut busola…(atat la propriu cat si la figurat). Mi se intampla uneori sa ma numar printre acestia…

Surogat de viata

2009-09-26T09:56:00.007-04:00

Acum 3 nopti m-a plesnit ideea asta, cum c-as trai un surogat de viata. Si de-atunci imi macin meningele mai rau ca o rasnita de cafea. Ei bine, acum 3 seri-nopti m-am surprins dupa vreo 2 ore de net ca de fapt nu citeam nimic, nici nu blogaiam, nici presa, nici cancanuri, nimic de genul asta, insa eu pierdusem (sau castigasem, nu mai sunt atat de sigura acum…) 2 ore pe net uitandu-ma la flori, gradini paradisiatice si pajisti mirifice (mai mult si mai mult la climbing roses, to be honest). Pentru cine nu intelege, mai pe sleau: ma holbam la trandafiri cataratori pe porti, garduri si ziduri.

Traiam cu ochii deschisi cea mai incredibila stare de hipnoza in care poti sa te afunzi. Am inceput cu florile de camp, clopotei si toporasi, am continuat colindul lin printre leandrii imensi si colorati, nu stiu cum naiba tot butonand in extaz am nimerit si intr-un Ylang-Ylang, de parca-i simteam si mirosul, ca in final sa ma las prada abandonului pe trandafirii astia cataratori, care mi-au pus capac, sau mi-au deschis mintile la un noian de intrebari, in cazul meu, retorice.

Mah, ca si cum nu era suficient ca ma benoclez la minunatie de flori, care, decand cu somnul agitat ce-l am, nici macar in vis nu le mai vad, o alta chestie m-a tulburat profund. Soarele. Cum naiba toata planeta s-a gasit sa faca poze la flori exact cand soarele straluceste mai generos pe cer? Ca sa mor eu de ciuda acum! De ce nu fac poze la flori cand da cu ploaie, eventual torentiala? Anyway, intr-un final m-am trezit din inertia apocaliptica in care intrasem, insa mi-a ramas asa un gust ca de pelin (sa nu zic amar). Pe scurt, eu am realizat ca vara asta n-am VAZUT flori. Adica le-am vazut, dar de departe, din masina, pironita 2-3 secunde la vreun semafor… insa nu le-am simtit, nu le-am mirosit, nu le-am pipait…Si vorbesc aici de florile care cresc in pamant, nu de cele care le cumparam frumos impachetate de la florarie. Alea le am mereu in casa. Uite asa mi-am dat eu seama ca anotimpurile (vara – iarna) isi deapana apanajul floral fara ca macar sa realizez ca de ex s-a dus vremea petuniilor (degeaba le mai caut ca disperata prin gradini) si ca maine-poimaine se trec si crizantemele, iar decand cu revelatiile astea am luat seama mai bine la ce-i p’afara prin copaci (ca flori ioc) si-am constatat ca frunzele sunt déjà ba galbene, ba rosii.

Si ma bucur c-am putut sa observ macar asta, pentru ca ma voi scula intr-o dimineata si nu voi mai vedea nici urma de frunze in pomi.

Si de cand cu toata tevatura asta iscata de trandafirii astia, pe langa multe revelatii ce le-am avut ma mai roade o intrebare.

- voi cand v-ati intepat ultima data incercand sa rupeti un trandafir? (vreau sa precizez : trandafir adevarat salbatic si natural, nu surogat fara ghimpi cu tulpina lunga si dreapta fara imperfectiuni pe care-l gasim in florarii).

Conspiratia reciclarii

2009-09-18T22:01:00.008-04:00

Va spun sincer, cu cat reciclez mai mult, cu atat devin mai paranoia si-am senzatia ca o intreaga conspiratie se tese-n jurul meu, asa ca o panza de paianjen…Lumea civilizata de-aici m-a asaltat cu tot felul de sloganuri si campanii publicitare despre cum se recicleaza corect si eficient. Ca un bun, docil si respectos cetatean ce sunt, m-am pliat pe cat am putut (omeneste vorbiind) in favoarea reciclarii. Totul e foarte bine pus la punct, exact ca intr-o conspiratie. In basement am trei containere diferite cu poze si desene pe ele (sa nu cumva sa confunzi ceva) : sticle, hartii, plastic. Edilii orasului ne-au pus pe usi cate un afis in care ne aduc la cunostinta sa spalam bidoanele de ulei inainte de a le recicla la plastice…(No comment !!! ) Le triez cu grija inca din casa la fel: 3 pungi ecologice ptr fiecare sortiment, mai putin cele de ulei care le arunc la gunoiul comun (sic). Mai aveam si-un borcanel pentru baterii…cutiile goale de vopsea aveam grija sa le duc la un centru special construit de primarie ptr depozitarea lor. De cand am fost asaltati de sacosele ecologice, am in casa vreo 50 (mai mici, mai mari, dreptunghiulare, patrate, de vinuri, colorate, pictate cu rombulete, floricele si fluturasi. Am o gama atat de mare de modele si culori ca acum cand plec la piata mi le asortez la poseta si la pantofi. Uneori e o oboseala inutila, sa ma ambalez pe care s-o port azi, intrucat in fata magazinului le uit in masina. Exista si pentru uituci afise : « Don’t forget your Eco bag » sau « N'oubliez pas d'apporter vos sacs » .

Too late, de intors la masina nu se mai intoarce nimeni, lenenea invinge simtul civic…dar mi se intampla din ce in ce mai rar sa-l uit, déjà il consider un accesoriu, asa ca poseta sau margelele (slava Domnului ca n-am ajuns inca sa mi-l atarn si p’asta de gat…desi dupa cum evolueaza lucrurile in sfera asta…nu-s departe!) Mah, acum sincer, povestea asta cu sacii ecologici mie imi place pentru ca-mi aminteste de vremea copilariei, cand mergeam in piata cu sacosele de rachita, scuzati, rafie vroiam sa spun…pot spune c-am evoluat frumos de-atunci). Trec in revista alte aspecte ale protectiei mediului inconjurator. Folosirea detergentilor bio. Ei bine, aici inca nu m-a castigat nici o companie de partea ei. Dupa ce-am vazut pe bluzele si sosetele tribului meu ca n-au nici un efect de curatare / albire am renuntat definitiv la detergentul bio. Astept noi inventii! Ma aburesc astia la TV din 3 in 5 reclame isi mai amintesc si mai baga una cum ca-i bine si sanatos sa cureti murdaria din casa cu bicarbonat de sodiu, si asta tot in folosul planetei. Mi-am cumparat o cutie si-am purces la treaba. In afara de a transpira abundent si de a fi in pragul unei pareze de mana de atata frecat n-am obtinut nimic. Bref, nu stiu cum naiba, dar cand vine vorba de produse de curatat bio, nu ma pot atasa de ele nici daca mi le da cineva gratis. Mai zilele trecute rasfoiam pe wc-u o revista art-deco baie si bucatarie. Imi pica ochii pe-o reclama mare si colorata strident. Era vorba de WC-uri, ultima tehnologie, ultimul racnet, ultima inventie : consum extrem de redus de apa + un sistem (ma scuzati, n-am inteles exact termenii utilizati) care facea « en sort » ca nu puteai sa tragi apa decat dupa un anume interval de timp, destul de luuung! (ei considerau asta un sistem de protectie) De parca ar exista oameni care si-au facut un hobby din a trage apa la WC-u !!! Sa n-aduc pe tapet momentele dupa care-ai mancat prune si-ai baut lapte… Inutil sa-mi imaginez!

Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand cobor in basement, cocosata cu cele 3 sacose (plastic, sticle si hartie) si cand defilez pe strada cu sacoselele mele re-utilizabile si colorate imi creste adrenalina-n mine si ma simt coplesita de-atata civism ce mi-a intrat in creier. Conspiratia si-a facut datoria, m-a educat.

Vara

2009-09-11T17:49:00.009-04:00

A venit vara, de doua saptamani. Afara e soare, cald si bine. Vantul nu bate si ploaie nu pica din cer. Drept urmare, it’s time to get a life. Imi justific pana de idei si absenta pe motiv meteorologic de mare bucurie. Pour la même raison am abandonat si ideea de masa.

Cui naiba ii mai pasa? Cand acum te contopesti cu iarba si natura si cand iti sade mai bine la un picnic decat intre patru pereti? Afara, pescarusii isi dau concurs de cantat, bucurandu-mi diminetile cu glasciorul lor pitigaiat si certaret.

Veveritele zburda din sosea in pom si din pom pe terasa, muscatele au inflorit runda a doua…De bucurie am spalat si masina si mi-am cumparat si vreo cateva bluzite de vara si era sa uit, si doua gentute (tot de vara), ca deh, daca tot a venit, sa ma primenesc cum se cuvine…

Si pentru ca tot sunt intr-o stare zen, am « urcat » din nou pe Mont Royal sa admir, intr-un soare mai mult decat generos, minunea de oras in care traiesc.

Cam asta vroiam sa va spun, si-mi iau talpasita rapid ca afara-i inca soare si-mi trag frumusel un sezlong cu o carte buna in mana dreapta si un whisky in stanga…

La vie est belle, zau!

Masa cea de toate zilele…

2009-08-30T21:18:00.004-04:00

Sursa foto

Am sa intrerup un pic sirul epopeei despre urbea mea cu postul asta. Zau ca n-as fi facut-o daca n-as fi ajuns intr-o stare jalnica de nervi. Acest obiect indispensabil din casa oricarui om, masa de bucatarie / table de cuisine / dining table sau cum s-o mai fi numind, mi-a mancat zilele, ficatii si linistea mea psihica, si-asa fragila si mult incercata…De ce? Pentru ca mi s-a pus pata sa mi-o schimb pe ce-a pe care o am. Jur ca nu-i treaba usoara, adica m-am inhamat la o munca de sisif. Daca as fi stiut dinainte, poate ca nu ma lovea asa idée nebuneasca, acum, chiar daca stiu, m-a atins déjà nebunia si oftica si vreau alta. Nu-mi ramane decat sa caut in continuare pasarea (scuzati! – masa) rara. De ce rara? Pai din n-spe mii de motive, eu nu reusesc sa-mi gasesc masa visurilor si totusi ramanand fidela unui anume buget, pentru care nu vreau sa transpir prea mult acoperindu-l la loc dupa asa investitie! Cu alte cuvinte, scurt pe doi, mesele cu scaune sunt scumpe fratilor. Cu cat vrei mai multe scaune, un anume material sau culoare, o anume dimensiune, daca se poate sa aiba si « allonge » ca noi suntem multi si petrecem si mai multi…cu atat creste pretul. Va spun sincer, daca cauti o masa de calitate care sa nu scartaie cand te sprijini catranit sau abtiguit pe ea, daca vrei sa vina la pachet cu minim 6 scaune care nu se rup dupa doua balanganeli sau dupa ce s-au tolanit prietenii supraponderali, daca o vrei din lemn si nu placard, daca mai aspiri ca lemnul sa fie lacuit si sa aiba eventual culoarea acajou, atunci trebuie sa scoti banul gros de la pusculita.
Dupa lungi cautari, am avut si revelatia care m-a azvarlit in consternare: o masa poate fi mai scumpa decat un pat, iar un scaun mai scump decat o noptiera sau un coffee table. Si inca o chestie, cumpararea unei mese, se pare ca provoaca mai mult stress decat cea a unei masini iar cine nu ma crede, n-are decat sa-ncerce!

Vestigii din trecut

2009-08-29T21:19:00.009-04:00

Nu pot vorbi despre Old Montreal fara sa trec rapid in revista un pic din trecutul acestuia. To be honest, nu prea stiu cu ce sa incep, n-as vrea sa plictisesc, si nici nu sunt prea buna la mentiuni istorice, decat daca ma privesc personal…

Presupun c-ar fi indicat sa incep cu Jacques Cartier, figura deosebit de importanta in istoria Quebecului. In Montreal, in semn de recunostiinta exista chiar si un pod impunator ce-i poarta numele, pod ce leaga insula cu partea de sud a fluviului St Laurent iar chiar in inima orasului vechi exista o Piata ce poarta acest nume. Acest personaj a debarcat aici in 1535 pe o asezare indiana numita Hochelaga (in prezent exista un cartier ce poarta acest nume). Cu toate astea Montrealul a fost colonizat permanent abia peste un deceniu. Stim din istorie ca scopul acestor fondatori era salvarea paganilor salbatici, convertindu-i la crestinism si salvandu-le sufletele de la pacatul etern…bla –bla…

Prin secolul 17 cei ce traiau in Montrealul de atunci au realizat ce banet le aduce comertul cu blana de castor, asta si pentru ca in moda d’atunci a Europei erau la mare voga palariile din aceasta blana. S-au dezvoltat companii si afaceri infloritoare pe blana castorilor. Cred ca erau foarte multi; si acum sunt, exista chiar si un lac, in inima Montrealului care se numeste « Lacul castorilor »…Ce s-o mai lungesc atata, in anul 1763, Noua Franta (cum se numea Quebecul) devine colonie britanica. De unde si bilingvismul…(pentru cine e… ca-s destui care nu sunt…bilingvi)

Intre Strada St Pierre si Notre Dame exista Place d’Armes, inconjurata de banci din trei laturi. Aceasta a fost odinioara inima financiara a Canadei dominate de englezi.

Mai la sud se afla Basilique Notre Dame, un simbol al romano – catolicismului din Quebec. Se vrea a fi o copie a celei din Paris, dar nu chiar… Fatada celei de aici este extrem de simpla pentru ca pe vremea constructiei, prin 1829 nu existau pietrarii. In schimb, interiorul ei este cu totul deosebit. Ornamente minunate si decoratii care te lasa fara suflu, sincer! Peste tot picturile sunt ornate cu aur, iar fondul se distinge printr-un albastru viu. Superba! Lipita de catedrala, pe zidul estic se afla cea mai veche cladire din Montreal, Séminaire de St-Sulpice, construita in 1685. Sulpicienii fusesera pe vremea aia superiorii tuturor mosierilor din intreaga provincie. Si acum, la peste 300 de ani seminarul continua sa fie tot resedinta lor. Ce fac ei acum, nu stiu, sincer si nici nu cred ca vreau sa aflu! Putin mai incolo, se afla Banque de Montreal, cea construita in 1847, un edificiu impunator.

Sursa foto
Mai la vale pe Notre Dame gasim Palatul vechi de justitie…cea care are un turn de argint.

La sud de Notre dame in sfarsit gasim Place Jaques Cartier. O piata foarte populara cu multi artisti ambulanti, pictori si cantareti. Buticuri, cafenele, galerii de arta, restaurante, promenade… Frumos pentru turistii care au timp de cascat ochii si bani de cheltuit in restaurantele de aici extrem de scumpe…Eu am fost cu sotul odata sa petrecem o cina romanitca intr-un lacas din Old Montreal. Ne-am simtit minunat, ha, eram singurele gaini ale restaurantului, muzica ne canta in surdina, chelnerii roiau extrem de discreti in jurul mesei iar daca inchideam ochii puteam chiar sa ma imaginez in filmul Once Upon a Time in America…Ne-am trezit brusc din basm cand a venit nota de plata. Ce amintiri frumoase!

Tot p’aici p’aproape se afla un butic unde se traieste un Craciun perpetuu – Noel eternel. Te cuprinde asa o senzatie stranie cand intri in el in slapi si bermude! Nu stiu de ce, dar parca s-a impamantenit asa, cand « magazinezi » globulete si beteala afara sa fie gerul Bobotezei…

N-am vorbit de zecile de muzee care se gasesc aici, desi poate pentru iubitori era pasionant, dar sincer, nu mai am chef.

Ah, si-am uitat sa precizez ca-n vechiul oras, inca te mai poti plimba in caleasca! Ce pitoresc…

Una peste alta, este un colt de oras pe care nu-l abordez decat cand am musafiri veniti de peste ocean. Nu ca n-ar fi interesant, dar pur si simplu ma copleseste atata istorie si furnicarul de turisti care stau lipiti de asfalt facandu-si poze langa toate statuile si edificiile!

Une vie bohème et pleine de charme…

2009-08-22T22:36:00.011-04:00

O poti gasi in cartierul Plateau – oglinda vie a orasului. Un cartier plin de farmec, poezie, arta, culoare si dinamism. De altfel, detine titlul de cel mai simpatic cartier al metropolei, suprematie care n-a putut fi detronata nici macar de faimosul Westmount (o zona de vip-uri) si nici de Old Montreal. Plateau este zona din Canada cu cea mai mare concentratie de artisti. La fiecare pas intalnesti un butique, o epicerie fina, o cafenea, un bar, un restaurant sau o terasa. Amator de teatru? In Plateau, teatrul e la el acasa, cum s-ar spune.

Cu numeroasele sali de teatru mici, intime si cochete, o iesire la teatru, e un bilet spre alte lumi…Artisti, intelectuali, studenti, tineri toti traiesc intr-o armonie greu de imaginat, se amesteca si formeaza un mozaic uman extraordinar de viu si colorat.

Este un cartier in carte party-urile sunt hiper prezente, incep in casa si se continua in racoarea noptii pe scarile atat de populare ale caselor, scari care de altfel definesc si dau acea nota distincta a arhitecturii cartierului. Imposibil sa n-o recunosti!

Numele simplu de Plateau i-a revenit in urma situarii geografice, pozitionat pe o colina, ca o terasa a strazii Sherbrooke. Este strabatut de 4 artere principale si foarte cunoscute, fiecare cu sharmul ei aparte.

1. Bulevardul Saint Laurent, numit popular « la Main », unde intalnesti la tot pasul numeroase magazine – charcuterii apartinand la diverse comunitati etnice. Printre cele mai renumite si recunoscute mondial se gaseste si celebra Schwartz’s – hebrew delicatessen.

A fost fondata in anul 1928 de Reuben Schwartz, un emigrant evreu roman. De atunci si pana in zilele noastre, aceasta charcuterie vinde cea mai innebunitoare si delicioasa carne de vita afumata, pregatita dupa o reteta pastrata secreta cu sfintenie de-a lungul anilor.

Faima acestei charcuterii a depasit de mult limitele Montrealului, ale Canadei chiar, cucerind intreaga lume. Artisti din toate colturile lumii care poposesc aici, inevitabil unul din popasuri il fac la aceasta charcuterie.

2. Rue Saint Denis – o artera renumita vara prin terasele ei, atat de pitoresti si viu colorate arhipline de tineri hippy si non – conformisti.
3. Strada Prince Arthur – care abunda in restaurantele tipice « apportez votre vin ». Sunt acele restaurante care n-au licenta de alcool si deci n-au dreptul sa vanda alcool, dar la care in schimb mananci ff bine si-ti poti aduce sticlele tale de vin si navetele tale de bere. Intre noi fie vorba, e chiar mai fain in modul asta, avand in vedere ca intr-un local bautura este destul de scumpica.

4. Strada Mont-Royal – micuta, cocheta, cu buticuri de toate felurile, cu magazine de antichitati, numeroase librarii si anticariate cochete si sa nu uit, multe florarii. De altfel la gura metroului se afla o mini – florarie deschisa tot timpul anului un real bijou. Nu stiu cine-i proprietar acolo, insa are un simt fin si subtil al decorarii, Fiecare anotimp sau sarbatoare cu decorul ei : flori, bostani pictati si decorati de halloween, brazi impodobiti, rosii mici, ardei, pomisori, pasarele, broscute, fantanele, o minunatie…

La caderea noptii, Platoul devine in mod particular animat si plin de voie buna. In afara de party-urile care numai orb si surd sa fii sa nu le vezi si sa nu le auzi, sunt barurile, restaurantele, terasele care se anima, pur si simplu explodeaza de viata. Se incing discutii pe tot felul de teme intre vecinii de masa, iar in final, la inchidere, toti sunt prieteni intre ei si se despart cu senzatia ca se cunosc de-o viata…Trotuarele si strazile sunt in plina efervescenta. La modul cel mai serios, viata de noapte in oras se intampla in Plateau.
Peste toate cele mai sus povestite, este unicul cartier din Montreal unde efectiv n-ai nevoie de masina. Absolut tot ce vrei sa-ti cumperi gasesti daca nu la primul pas, atunci la urmatorul colt.

Am un of cat casa si-un regret imens ca n-am locuit fizic in Plateau. Parca-mi pare rau sa traiesc aici, si sa nu gust macar un an din viata asta boema si plina de charme care ti-o ofera Platoul…Cine stie…poate intr-o zi…

Culoare, mandrie, o parada si-un cartier

2009-08-19T19:37:00.010-04:00

Zilele trecute s-a tinut la Montreal “Gay pride parade” sau “Le défilé de la Fierté gaie”. Este una dintre cele mai colorate parade pe care o cunoste Montrealul, si nu numai.

Culoare data inca de la debut de drapelul lor specific care iese in evidenta prin culorile curcubeului. Se desfasoara in fiecare an, anul acesta marcand 30 de ani de la inceputul ei.

Pentru cine n-a vazut asa ceva, as puncta cateva elemente interesante : machiajele extravagante si deghizari excentrice chiar inedite, caruri alegorice unul mai impunator ca altul, tobe si fanfare de-ti sparg timpanele, dar simpatic totul, cum spuneam se distinge prin multa culoare si dinamism. Anul acesta organizatorii au vrut sa sublinieze 40 de ani de la revolta homosexualilor din NY, din 1969. Parada s-a desfasurat sub egida numelui « Fiesta ». Spre deosebire de ce-ar gandi unii, ca in fiecare an de altfel, parada aceasta atrage destul de multi oameni politici (deputati, parlamentari, primari).

Se stie ca-n Montreal exista o comunitate destul de mare de homosexuali. Exista chiar si un cartier al lor (desi asta nu inseamna ca sunt numai acolo!). Cartierul poarta numele simplu « Le Village » si este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai dinamice cartiere ale Americii de Nord.

Este situat pe strada St Catherine (o artera hiper cunoscuta si renumita) intre statiile de metrou Berri Uqam, Beaudry si Papineau. Statia de metrou Beaudry afiseaza cu mandrie pe ziduri, la intrare, coloane colorate in culorile curcubeului…

Este cel mai mare cartier homosexual din America de Nord datorita suprafetei vaste pe care se intinde. Desi are renumele ce-l are, « le Village » ramane totusi un cartier deschis pentru toti unde toata lumea este welcome.

Amplasamentul lui este la numai cateva minute de centru, abunda in baruri, discoteci, cluburi de noapte extravagante cu o animatie destul de « particulara » cat si in faimoasele « after-hours », si sa nu uit de fantasticele buticuri excentrice. Dar ce te frapeaza aici? As putea spune ca-i vorba despre acel sentiment de libertate suprema.

Am spus mai sus ca toata lumea e bine-venita insa daca stau sa ma gandesc mai bine, cei « narrow minded » cred c-ar trebui sa se abtina.

Montrealul se distinge printr-o multiculturala-diversitate de oameni si etnii, intr-un cuvant de suflete. O metropola care se imparte in cartiere, dintre care unele se disting in felul lor prin ceva unic sau popular, cum este acest « Le Village », cum ar fi Cartierul Chinezesc, Cartierul Latin, Platoul Mont-Royal, Mica Italie, Vechiul Montreal sau Vechiul Port…Dar despre astea, altadata.

Schimbare

2009-08-08T00:55:00.003-04:00

Sunt in pragul unor schimbari in viata si-n casa. Finally some action! Dupa atata stare aparenta de lipsa de actiune e cazul sa ma mobilizez. Nu c-as avea vreun chef, insa am nevoie de niste schimbari. De cele mai multe ori imi priia o asemenea activitate si tot ce implica ea pe langa. Eram plina de entuziasm si voie buna si chiar dadeam p’afara de optimism. Aveam atat de mult incat era suficient numai sa-mi fii in preajma ca sa te molipsesti. Fiecare schimbare o priveam ca un challenge, o oportunitate de a experimenta ceva nou, o lectie noua. Mi-am schimbat look-ul, prietenii, preferintele, placerile, hobby-urile, garderoba, jobul, masina, casa, cartierul, orasul si tara. Cu fiecare element nou am mai invatat cate ceva si am mai imbatranit un pic. Da am imbatranit!

Ecuatia e simpla: shimbarea iti aduce o experienta noua, experienta se capata in timp, curgerea timpului duce inevitabil spre imbatranire. Bine, as putea spune ca m-am maturizat…asta ca sa ma simt mai bine…psihic. Dar ca sa revin la tema zilei, efervescenta schimbarii, care ma cuprindea pe vremuri, e cam apusa. Se intampla pe vremea cand imi flutura in plete tineretea cu nebuniile ei. Acum, numai simpla rostire a cuvantului « schimbare » imi produce un adevarat discomfort.

Si cu toate astea, fratilor, va anunt solemn ca las schimbarea sa-mi intre din nou in casa, viata si vene. Parca umbla o vorba ca « pofta vine mancand »…

Nimic

2009-07-29T22:27:00.003-04:00

N-am nimic spectaculos de povestit, de unde si tacerea mea din ultimul timp. Insa macar de amocul artei blogaritului ma simt oarecum responsabila sa mai arunc o fraza-doua asa cu ce-mi trece la intamplare prin caputul meu, proaspat vopsit. In linii mari, nimic nou pe frontul de vest…Ploaia e la fel de prezenta, soarele la fel de absent, eu sunt la fel de alba, crema de plaja, luata acum 2 luni, mai are putin si expira fara ca macar sa-i fi deschis dopul…iar eu sunt cuprinsa de aceeasi debordanta si molipsitoare pofta de viata asemanatoare ascetilor din Tibet. Ceva totusi s-a schimbat…Na c-am inceput sa visez. Nu vorbesc de cosmarurile nocturne unde ma zbat sa ies din nameti de zapada si in care sunt purtata de avalanse una mai mare decat alta…Brrrr… Intre noi fie vorba, e cat se poate de limpede pentru mine c-am ramas cu niste sechele de la iernile petrecute p’aici…Dar… cum spuneam mai devreme, de curand am descoperit cum pot pleca sorcova pe calea viselor cu ochii deschisi si asta intre doua fulgere si doua tunete! Nu stiu cum si prin ce miracol de fiecare data ajung teleportata la o plaja imensa cu nisip fin si o mare incredibil de albastra iar de deasupra capului imi vegheaza calatoria un soare imens, galben si foarte cald. Senzatia de litoral si briza a marii e atat de puternica…incat imi simt picioarele ude de valurile care se sparg la mal…Mi-ar place sa ma eternizez cu nispul de acolo, insa sunt adusa brusc la realitate de bubuiturile ce stau sa-mi sparga timpanele. Ah, nu, nu sunt artificii, sunt doar tunetele de afara… iar eu chiar sunt uda la picioare, dar nu de valuri ci de ploaie…
Cam asta e…