De cate ori deschid blogul imi vine sa plang. Eram atat de optimista cand l-am inceput. Imi spuneam, in fine un loc in care pot interactiona cand vreau si mai ales cum vreau si exact cum simt. De luni bune l-am lasat in paragina. Posturile mele sunt vagi si seci si parca ascund in background datoria de a scrie ceva, orice, numai sa fie ceva….Imi pare atat de rau ca nu ma pot impartii in mii de bucati asa cum as vrea…Mi-as fi dorit sa excelez si sa fiu la superlativ in fiecare f ***** activitate care o intreprind. As fi vrut sa concurez pentru miss superwoman. Dar nu pot. Din pacate sunt atat de limitata in ceea ce fac sau mai bine zis, in ceea ce as vrea sa fac. Uneori as fi vrut sa fiu alta, alte ori ii multumesc Cerului pentru cea care sunt…Revenind la blog, imi pare atat de rau c-am neglijat atatia prieteni. Da, spun corect prieteni! Ma refer la cei din lista mea de contact, si la lipsa mea de colaborare si implicare in tot ce –au publicat ei recent. Vreau atatea si pentru asta uneori nu mai stiu in care parte sa alerg si incotro s-o apuc. Ma scol in miez de noapte cu mintea in alerta si cu o suta de scenarii in cap…
Am sa revin cu noi povestiri din Montreal, curand… promit…!!!
