Jazz pe paine

A fost si s-a dus. Si ca orice lucru care-ti place, s-a terminat repede, chiar prea repede. Ma gandesc la Festivalul de Jazz. Anul asta je me suis fait un devoir (cum zic francezii) in a fi prezenta cat mai mult posibil. Si acum ma felicit din plin. A fost un festival printre cele mai reusite. Seara de seara (aproape) ne-am bucurat de atmosfera coplesitoare care te cuprindea de cum puneai picioarele acolo. Antren, muzica, bere, inghetate (recomand cu patos Brownie Earthquake de la DQ), tineret, pizza, lumini, decibeli, people, viata. Cu multitudinea de scene in aer liber nu te plictiseai niciodata. Exact ca albinutele din floare-n floare asa ne zumzaiam si noi din scena in scena.

Dar, bomba sau bomboana de pe frisca a fost la Centre Bell concertul lui SADE. Cum naiba am fi putut rata asa eveniment ?! Once in 10 years Sade vine in oras si noi sa n-o vedem live ? No way!! Jur ca n-am sa uit concertul ei in o suta de ani d’acum in colo de-i traiesc. La origine anglo-nigeriana are o voce inconfundabila. Odata ce-o asculti, n-ai cum s-o recunosti a doua oara. Viata n-a fost mereu blanda cu ea si n-a primit nimic pe tava. In anii cand a scos primul ei album, Diamond Life, viata ei era departe la 100 ani lumina de a fi un diamant. Dupa cum a declarat, canta si scoate cate un album numai cand are ceva de spus. De albume comerciale de dragul vanzarii nu vrea sa auda. Cine inca n-a ascultat-o, nu-i tarziu niciodata si nici rau n-o sa-i para c-a descoperit o noua voce.

Scriind aici, m-au napadit iar amintirile din seara concertului. Fratilor mie chiar imi vine sa tip ca sa ma auziti mai bine, a fost un spectacol de neuitat! In treacat spus mi-a mai placut o chestie: delicatetea cu care si-a prezentat trupa. I-a descris pe fiecare in cate 2-3 fraze in care a pus suflet si inima. N-a fost nimic din tipicul: “si la tobe Smith Tobosarul”. O delicata din varful unghiilor pana-n talpi!
Cu prilejul festivalului a mai fost in oras si Prince. Din pacate cand am vrut si noi sa luam bilete a fost sold out. S-au vandut ca painea calda. Oricum au fost putine pentru ca n-a concertat intr-o sala mare. Imi pare rau ca n-am fost la Nikki Yanofsky, cea mai tanara cantareata de jazz, dar pe cat de tanara, pe atat de talentata.
Acum toate astea s-au dus pana la anul. Totusi, din cand in cand, mai gustam cate putin live jazz la House of Jazz…dar asta poate fi alta poveste…
Ei, cam asta aveam de spus, dupa tacerea (mare cat lacul Champlain) de la ultima postare.
Dragii mei care ma cititi va doresc o vara torida si la propriu si in suflet!

Campul meu de margarete

Pe mine viata m-a invatat ca America si-o face fiecare acolo unde traieste!

Extrapoland ideea, disperarea m-a impins sa-mi creez campul meu de margarete. Numai ca nu le simt parfumul, dar pot rezolva asta cu un spray…Sunt fake, eu stiu bine, dar iluzia ce mi-o doresc e mai puernica decat realitatea. In lipsa campului adevarat ma consolez si–mi spun ca pana la urma viata e compusa din mici bucati de surogate.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu urasc tot ce nu-i viu si real. Urasc florile de plastic la fel de mult cum urasc tapeturile cu paduri si cascade si deasemenea urasc si ma dezgusta la maximul tolerantei sa vad pomi de plastic in ghivece. Si cu toate astea, stau si-mi spun ca toate fake-urile astea n-au aparut din zenit. Lumea le-a cautat, si le-a dorit imprejur…Cand visele frumoase au fost prea departe sa poata fi atinse atunci ne-am creat iluzii si cand nici iluziile nu ne-au mai hranit foamea de vise, atunci ne-am creat surogate. Omul a fost atat de abil sa creeze impresii ale lumii reale…

Am creat flori, pomi, pasari, ciripit de pasari, cascade, fantanele arteziene, susuri de rau pana chiar si sexul cu papusi sau dildo. Placerea poate fi reala sau mimata…Un singur lucru a ramas sincer si real: iubirea. In anii astia traiti am invatat si-am acceptat ca nu le poti avea pe toate, dar viata iti da marea sansa sa poti alege si decide. Si daca cineva ma poate contrazice atunci s-o faca, insa sa alegi e mai greu decat atunci cand ti se impune. Remuscarile si regretele care le ai cand ai facut o alegere proasta sunt mai dureroase decat orice altceva…

Booon, n-am vrut sa fiu atat de pesimista, dar se pare ca ma zbat intre niste surogate de viata frumos etalate si niste realitati care mi le doresc desi nu sunt atat de senine. Alegerea se vrea a fi atat de grea…

Si atunci mi-am creat campul meu de margarete…chiar si fals asa cum e, e o dulce alinare….

Down or high …

Realitatea ce ne loveste in plina figura e asta: jos au sus. Asa suntem. Indiferent de ce pretindem noi sau de ce am vrea ca altii sa vada. Noi suntem fie jos, fie sus. Din umila mea experienta si din n-spe miile de carti studiate si cazuri observate, nivelul mediu e mai mult ipotetic. Traiesti intr-o frumoasa supravietuire. Da, asta e cuvantul care ar inlocui mediocritatea…Linia de mijloc e iluzorie. Sau e linia care-ti inalta moralul zdruncinat. Dar josul are multe trepte ca si susul... Cine poate sa-mi traduca si mie ce inseamna “mediocritate”?

Se intampla in Montrealul anilor 2011 – 31 de mafioti sunt lasati in libertate pentru ca dosarul cu dovezile incriminatorii e excesiv de mare…Mergand cu bicicleta linistit spre job, cineva a murit impuscat nevinovat…Nu beneficiem de nici o reducere la transportul in comun din cauza smogului (asa cum au implementat alti primari mai destepti), nu ca m-ar interesa direct, dar orisicat…

Casele in Vancouver au ajuns sa se vanda la preturi iesite de pe orbita bunului simt si al valorii reale…E o supraevaluarea a pietii imobiliare ce depaseste sensul comun de bun simt si realitate. Chinezi si japonezi cumpara intr-o veselie! Si daca ma intrebati de ce ma oftic, ei bine ma oftic de mor!

Mai nou, emigrarile vor sa impuna o quota pe fiecare tara. Eu zic ca-i de bine asta, altfel riscam sa vedem numai basmale pe strada. No offence. Unii se integreaza mai usor, altii deloc. Unii traiesc de cum vin “American dream”, altii inca nu s-au trezit din vis….

Acestea fiind spuse, tocmai am supravietuit unei furtuni….cu pomi cazuti pe masini si sfartecati in doua….

O zi in Paradis

Ei bine da, am fost in Paradis, adica la Gradina botanica din Montreal. Am fost in mijloc de mai si-am ramas fara cuvinte. Dar oare cum o fi in plina luna august, cand vor fi infloriti si trandafirii? Am prins un spot cu soare intre doua ploi care nu se mai sfarseau…si care de fapt se desfasoara chiar in momentul asta precis cand scriu.

Pentru cine nu ma cunoaste, eu sunt un om al pamantului, al naturii, al livezii, gradinii de legume, de radasuri, de flori, in fine…Nici ca puteam sa fiu in alta parte mai in elementul meu decat in gradina asta mirifica. Pentru cine e interesat, asa de amocul cunoasterii, sau din simplu désire de a-i face o vizita, aceasta cuprinde 10 sere de-ti taie rasuflarea cu speciile de plante rare si alte vreo 30 de gradini tematice in aer liber.

O plimbare in ele are harul sa disipe si cea mai densa tensiune sau stres care exista in orice fiinta umana racordata la secolul 21.

Ma gandeam sa trec in revista pe scurt cateva din gradinile ce le-am vizitat. Apoi m-am gandit ca poate plictisesc si ma voi referi numai la ce m-a marcat emotional behind any expectations…By far a fost gradina chinezeasca.

Fac ce fac si ma lovesc de farmecul chinezesc…Ei bine, a fost gradina in care am poposit cel mai mult, in plus, in ea m-am intors dupa ce-am trecut in revista celelalte…E ca si cum spiritul meu sau ce-a mai ramas din el dupa viata agitata de la oras, tipa neincetat ca vrea la chinezi. De fapt in realitate a fost singura gradina care m-a facut sa ating starea zen. Si daca cineva se intreaba ce floare sau amenagement peisagist a putut sa ma farmece intr-atat, raspunsul e ca nici unul…Toata scenografia a fost facuta de broaste. Da, de broastele din lacul din gradina. « Cantecul » lor era atat de linistitor si de natural si de rural ca inchizind ochii as fi vrut sa ma eternizez acolo. Stateam pe o banca, postata pe un damb la inaltime suficient de mare sa privesc panoramic toata gradina, soarele imi dogorea pe fata, pasarile cantau si broastele oracaiau intr-un concert mai mult decat divin…In momentul ala de beatitudine completa nici ca puteam sa-mi doresc ceva mai mult. Lasasem departe zgomotul orasului la mii de kilometri (metaforic vorbind). Nu tu sirene, politie, ambulante, claxoane, scrasnit de frane…Nimic…Deodata tot universul se redusese la cantecul broastelor si la mirosul de mal care se degaja pregnant din lacul ala chinezesc…Si-as fi putut ramane acolo pana m-as fi contopit cu soarele sau banca, sau broastele…

Am mai vazut si alte gradini atunci…Cea a natiunilor bastinase din Nordul indepartat, a japonezilor, de rododendroni, cea din Muntii Carpati (cu flori de colt), liliaci (erau inca neinfloriti), arbusti, conifere si altele, multe altele…Insa in nici una n-am simtit atat de pregnant cat de legata si atasata sunt de zgomotul nativ al naturii, broaste, greieri, pasari, asa cum am fost la chinezi.

Singura concluzie care se desprinde de aici e ca sunt cat se poate de invidioasa pe toti cei care asculta cum canta broastele sau greierii seara la culcare. Cred ca intr-o zi am sa-mi cumpar o pajiste cu greieri si margarete….

Hristos a inviat!

Nu ma lansez in nici o pledoarie despre mine sau despre altceva (desi ar fi una care-mi da fiori). Voi fi foarte scurta. Doresc Paste fericit tuturor pritenilor mei virtuali. Astept primavara. Stop.

Succint: ca tot omu’ credincios am tinut post o saptamana (am descoperit azi noapte cat de minunat e laptele!!!!), am vopsit oua, am facut pasca, mers la Inviere…si restu’…Zilele astea, cumva ma simt mai aproape de cele bisericesti si parca, cumva am atins si linistea sufleteasca, iar cu toate astea intarita ma gandesc cu drag la toti pretenii mei reali sau virtuali. As vrea sa ciocnesc cu toti un ou, asa ca eu va zic tuturor « Hristos a inviat »!

Noile trenduri de emigranti

foto: socyberty.com

Ei bine, da, de cam un an de zile se observa de departe ca Montrealul s-a imbogatit cu o noua limba, si anume dulce graiul moldovenesc. Mai dragilor, traim o adevarata invazie de moldoveni. Sunt pretutindeni, ii vezi si ii auzi la fiecare colt, in orice magazin, oriunde. Si vin din ce in ce mai multi. Comunitatea lor a luat deja amploare. Au chiar si un ziar. Ce pot eu asa sa observ « facile » e ca sunt foarte determinati. Desigur orice emigrant e determinat mai mult sau putin (aviz celor ce se intorc la obarsie), insa moldovenii, sunt pe atat de determinati cel putin pe cat sunt chinezii. Sunt hotarati sa ramana, sa reuseasca, sa munceasca, sa-si croiasca un drum, nu se tem de inceputuri. Mi-am pus de multe ori intrebarea ce-l intareste pe un emigrant, de unde-si trage puterea sa mearga inainte chiar si atunci cand in fata lui se ridica zid dupa zid. Cand crezi c-ai cucerit o reduta, atunci constati cat de in urma esti, moment cand iti pierzi self esteem-ul. Ei bine, so far am doua raspunsuri usor de sesizat: fie fugi de saracia lucie ce te inconjoara, fie cauti sa-i dai vietii tale cat si-a urmasilor tai un sens mai stilat. Nu ma lansez aici sa dezvolt cazurile celor ce fug de regimul politic, social samd. Vorbesc asa in general de cei mai multi, care vin din lumea larga. Revenind la moldoveni, inclin sa cred ca se incadreaza in prima categorie. Desigur ca-s de admirat pentru cata vointa au!

Insa personal am un of. Vorbesc atat de tare, indiferent unde se afla, vorbesc ca si cand sunt convinsi ca nimeni nu-i intelege…Si daca n-am fost destul de clara, ia sa facem un mic exercitiu: vorbiti singuri sub dus si varsati-va frustarile, odata cu apa care curge pe sira spinarii…Cam ce cuvinte folositi? …..Mda, cam la astea ma gandeam si eu…

Ei, hai ca acum daca tot m-am pornit, s-o spun si p-asta, mi-e ciuda ca romanii situati la vest de Prut n-au aceeasi determinare cand vine vorba de schimbare…

In asteptarea primaverii

Mi-am pierdut pe drum frecventa cu care incepusem sa scriu p’aici. Imi propusesem at least sa tin aproape de patru posturi pe luna, unul pe weekend. Dupa aia mi-am zis, mda…poate n-am multe de spus chiar in fiecare saptamana, atunci o data pe luna, iar in the end n-a tinut nici asta. Si nu ca n-as avea ce povestii, dar tocmai asta e buba, ca se petrec atatea, iar cand ar trebui sa le astern frumos in fraze, atunci nu e timp.
Bref cam asta am ca scuza. Ar mai fi si faptul ca frigul de afara si iarna nesfarsita mi-au inghetat pana si ultimele zvacniri de socializare.

Astept primavara sa-mi topeasca sultana de gheata. Mai astept primavara sa ma droghez cu vitamina D si sa-mi treaca toate winter blues.



Intre timp ma pregatesc pentru lungile si frumoasele seri de primavara si-mi tes iarna circle jacket iar la vara poate incerc un hanorac.
PS. Pentru cine e interesat, pattern-ul de la circle jacket e aici.