sursa foto: cache.kotaku.comCand sunt mici sunt atat de dragalasi cu zulufii lor in aer, cu mainile in sold si batand dintr-un picior, cerand respect si supunere la oricine se intampla sa se zgaiasca la ei, indeosebi parintii! Atitudinea asta dictatoriala o remarcam indeosebi in centre comerciale. Ca imparati cu puteri depline ei nutresc o placere nebuna sa terorizeze lumea exact in spatii publice. Ce farmec ar mai avea datul in stamba inchis in camera lui, unde nu-l vede nimeni cat este de terorist? Desigur, parintii sunt extraordinar de calmi. Unii chiar zambesc, mai timid, dar ce conteza! Binecuvantata fie rabdarea lor. Putini sunt cei care efectiv sunt nepasatori, majoritatea poarta o masca. Ei stiu ca nu te poti enerva pe un bot de carne care se tavaleste pe jos si urla de plictiseala. Si asta pentru ca nu e normal, tu esti adult si te poti controla, daca n-o faci, cineva te vede iar altcineva te va judeca, la propriu. Bref, dam inainte cativa ani si ajungem la scoala in clasa 1. Si exact cand crezi ca fazele de altadata din malluri s-au dus, vine acasa si-ti spune ca daca tipi la el (nici macar nu pomenesc bataia!!)el anunta singur politia. Pai da, ei sunt invatati de mici, ca nimeni, dar absolut nimeni n-are voie sa-i abuzeze verbal sau fizic. Si asta e un luncru foarte bun, daca te numesti "parinte-cu-nervi-de-otel".
La scoala, pe masura ce anii trec, realizezi ca copilul tau este atat de bun, cu toate ca rezultatele nu reflecta exact ce-ai vrea... Insa iti zici, la atatea aprecieri si cuvinte de lauda primite la sedinte, se pare ca pe undeva tot tu ca parinte gresesti si vrei tot mai mult si tot mai mult. Partea proasta e ca nu poti face comparatii. Aici nu exista sedintele alea cu care ne-am obisnuit noi, toata clasa de parintii adunata in banci frumos cu dirigintele care-si varsa oful si-ti face odrasla cu ou si cu otet de fata cu restul de parinti. Nope, aici esti singur, parinte-profesor. Si pentru ca nu poti compara, si pentru ca oricat de prost merge tu auzi numai aprecieri, pana la urma, in drumul spre casa iti spui ca in mod sigur tu esti cel care gandeste stramb, ca planetele s-au aliniat iar ton petit chou e cel mai bun din clasa, cel mai istet, pana la urma, ce naiba, are cu cine semana asa destept! Wrong! Din grija fara de margini care li se aloca, ei nu sunt niciodata certati sau apostrofati. Cat de slabe ar fi realizarile si calificativele, ei sunt felicitati, aplaudati, si incurajati sa keep doing the good job! Mai derulam inainte cativa ani, la adolescenta. Aici, e cel mai greu. Acum esti liber sa te ratoi cat oi vrea la ton tresor, dar e in van. El are castile la urechi si la usa tre sa bati mai intai. Pfu, mai bine te abtii, ca doar de-acum esti meserias la asta...Nici profesorii nu sunt scutiti de crizele lor adolescentine cu ultimele zvacniri de aripi imparatesti. Eh da, asta a fost asa pe scurt, ca deja m-au ravasit amintirile copilariei mele si-l vad pe tata (Dumnezeu sa-l ierte) cum imi suiera printre dinti, "termina de mancat" sau "taci din gura" iar eu ascultam docila ca un soldat din armata tarului.Pe scurt, in loc de concluzie, mi-as fi dorit sa-mi traiesc copilaria aici!
Da, si eu am fost surprinsa sa aud pentru prima oara de la niste prieteni emigrati in Canada acum vreo 7-8 ani, cum fetita lor de varsta prescolara ii apostrofa: "Maman (papa), tu n'est pas gentile!..." :)
ReplyDeleteSingura fiinta care ne-a crescut cu o autoritate nonagresiva a fost bunica. Era ceva natural, ce tinea de firea ei, facea parte din acea categorie de oameni care nu ar fi avut nevoie sa se prefaca la supermarket vis a vis de nepotii razgaiti. Ne determina sa o ascultam din dragoste, si cred ca aceasta este de fapt singura ascultare profunda, adevarata si de durata...
Hahaha, nici eu nu sunt adepta trasului de urechi şi a dojenitului, dar nici fana ieşirilor isterice ale copilaşilor de câţiva ani ce dau din mâini şi din picioare pentru acapararea atenţiei celor din jur. Ideal e să înţeleagă de vorbă bună! :) Dar practica ne contrazice! :))
ReplyDeleteSunt de acord că cei mici au drepturi depline cu adulţii şi trebuie încurajaţi, acelaşi lucru se petrece şi în Suedia, când la şcoală, ca profesor, ai mai puţine drepturi ca elevul (aşa ajungi să crezi, la un moment dat), care este suveran! Pe mine mă înspăimântă un pic mentalitatea asta, mai ales că voi profesa aici! Sunt de acord să fiu prietena elevului, să-l consider egalul meu dar unele circumstanţe sunt de aşa natură încât implică distanţă şi respect! Pe care, la prima vedere, nu le-am prea simţit în relaţia elev suedez-profesor!
He he , ce mi-ar fi placut si mie sa ma nasc aici. :) De cate ori am sustinut ca noi nu suntem de vina ca ne-am nascut in alta parte. Dar, fericiti ne ducem crucea. Ceea ce vroiam sa spun ca da, aici OMUL are alte drepturi. Copil fiind sau adult,ai alte drepturi. Nu pot sa spun cat de prost ma simt eu cand intalnesc un copil cu crizele de care pomeneai. Imi inchipui cum se simt parintii. :) Dar pana la urma io am o teorie ( asta nu inseamna ca e si cea mai buna): sunt doar exceptii ceea ce vedem. Si conteaza foarte mult de parinti. De felul cum educa un copil. E adevarat ca metodele din Ro, sunt cateodata diferite. :)
ReplyDeleteAm cunoscut si eu aici o familie de romani cu copii problema; fata lor chiar a dat telefon la nr minune. A fost o intreaga tevatura Din pacate este o familie cu probleme. Este normal (din pacate) ca si copilul care creste intr-o asemenea familie sa aibe probleme. Nu poti decat sa-i compatimesti. :(
@Svea: sa stii ca si eu cand am ajuns pe aceste meleaguri am auzit povesti ingrozitoare despre elevi si profesori. Plus filmele pe care le mai vedem. :) Imi permit sa-mi spun punctul de vedere: depinde foarte mult de profesor. Tu impui distanta si respectul, binenteles respectand anumite norme.
Stiu ca nu este o meserie usoara. Dimpotriva...Dar dupa ce am facut un pic de scoala pe aici, apreciez fosrte mult metodele lor. Si am ajuns sa spun si eu ca Purple Rain, ce mult mi-ar fi placut sa fac toata scoala aici. Dar deh, asta e, ne ducem soarta. :)
O dumineca placuta tuturor. Ca uite are si ploaia rolul ei: m-a facut sa ma lungesc cu un comentariu care s-a vrut a fi doar scurt. :)
@acuarele - am eu senzatia sau chiar asa o fi...cu bunicii parca sunt mai linistiti copiii. Astia mici nu mai simt tensiunea cotidiana a parintilor, atunci si ei sunt mai calmi...si bunicii oricum sunt mai calmi decat parintii... :)
ReplyDelete@svea - nici eu nu m-am impus niciodata cu forta. Urasc din tot sufletul bataia, cu atat mai mult aplicata unui copil. In acelasi timp mi se face parul maciuca cand vad razgaiati d'astia tavalindu-se si urland pe jos in molluri. Cat despre scoala, mult succes ca profesoara! Conteaza foarte mult la ce clase vei preda. La cei mici, in general nu sunt probleme. Problemele incep la high school si la colegiu...:)
@cuivre - ai dreptate, din familii disfunctionale se nasc copiii cu probleme. Of! Duminica placuta si tie. As fi vrut sa merg la un lac...mai un bronz, mai un inot, asa stam acasica si mancam placinte. :))
fain! tare fain articolul!
ReplyDeleteparca imi citesc propriile mele pareri!
@megusta - merci, asta se cheama ca suntem pe aceeasi lungime de unda :))
ReplyDeleteBuna, ti-am notat blogul la mine, la lista lecturilor mele cotidiene...Intregesti spectrul lumii acesteia atat de diverse, atat de fascinante. Numai bine, salutari din Elvetia!
ReplyDeleteAm un baietel de 3 ani si jumatate, ,,copilarim,, amandoi in tara lui Heidi, deocamdata e frumos, pe alocuri minunat- ce o sa fie inainte imi imaginez doar cu greu, incerc sa fiu optimista, fiecare etapa a varstei lui e asa de complexa...
@corinamirela - Bine ai venit la mine! Eu pot numai sa-mi imaginez ce peisaje minunate aveti voi acolo, si implicit ce copilarie fermecata aveti. Sa cresteti mari si voinici! :)
ReplyDeleteinteresant articolul tau si mai ales, realist.
ReplyDeletetotusi chiar ti-ar fi placut sa iti traiesti copilaria acolo? sau era doar o forma de a spune?
@anonim - "copilaria" e mai mult generic spus. Daca stau bine si ma gandesc, as fi vrut sa fi facut scoala aici, incepand de la clasa 1, si mai mult si mai mult, mi-ar fi placut sa-mi fi petrecut aici adolescenta cu cei mai frumosi ani. Mi-ar fi placut ca la 18-20 ani sa fi inceput o universitate aici, nu in Ro si acest "mi-ar fi placut" poate continua mult si bine....:))
ReplyDeleteSuper scris, place si subiectul, poate prea lung postul.
ReplyDeleteNuma bine!
@muritorul de rand - pai,ce sa-i faci daca-s vorbareata...:))
ReplyDeletetotusi nu inteleg de ce multi se pling pe acest sistem de invatamint. am auzit ca unii chiar isi trimit ordraselele in tara sa faca carte (primii ani de scoala) ca cica vai de capul acestui sistem?
ReplyDelete@prindemclipa - raspunsul la intrebarea asta ar merita un topic separat. Pe scurt, impresia asta am avut-o si eu initial. Insa cu trecerea anilor, iti schimbi parerea. In primul rand socul parintilor veniti din Ro este ca aici nu exista teme pe vacanta si in weekend. Pe urma, ei au senzatia ca ritmul la scoala e mai lent. Fals. Pe urma sunt cu nervii la pamant cand constata ca odrasla nu stapaneste in clasa 2 tabla inmultirii, care o va invata in anul urmator. Pe urma raman cu gura cascata cand in clasa a 4-a au de facut singuri referate si trebuie sa foloseasca si ordinatorul si internetul, si asta singuri. Si sunt multe, multe de spus. :))
ReplyDelete