Sunday, May 29, 2011

O zi in Paradis

Ei bine da, am fost in Paradis, adica la Gradina botanica din Montreal. Am fost in mijloc de mai si-am ramas fara cuvinte. Dar oare cum o fi in plina luna august, cand vor fi infloriti si trandafirii? Am prins un spot cu soare intre doua ploi care nu se mai sfarseau…si care de fapt se desfasoara chiar in momentul asta precis cand scriu.

Pentru cine nu ma cunoaste, eu sunt un om al pamantului, al naturii, al livezii, gradinii de legume, de radasuri, de flori, in fine…Nici ca puteam sa fiu in alta parte mai in elementul meu decat in gradina asta mirifica. Pentru cine e interesat, asa de amocul cunoasterii, sau din simplu désire de a-i face o vizita, aceasta cuprinde 10 sere de-ti taie rasuflarea cu speciile de plante rare si alte vreo 30 de gradini tematice in aer liber.

O plimbare in ele are harul sa disipe si cea mai densa tensiune sau stres care exista in orice fiinta umana racordata la secolul 21.

Ma gandeam sa trec in revista pe scurt cateva din gradinile ce le-am vizitat. Apoi m-am gandit ca poate plictisesc si ma voi referi numai la ce m-a marcat emotional behind any expectations…By far a fost gradina chinezeasca.

Fac ce fac si ma lovesc de farmecul chinezesc…Ei bine, a fost gradina in care am poposit cel mai mult, in plus, in ea m-am intors dupa ce-am trecut in revista celelalte…E ca si cum spiritul meu sau ce-a mai ramas din el dupa viata agitata de la oras, tipa neincetat ca vrea la chinezi. De fapt in realitate a fost singura gradina care m-a facut sa ating starea zen. Si daca cineva se intreaba ce floare sau amenagement peisagist a putut sa ma farmece intr-atat, raspunsul e ca nici unul…Toata scenografia a fost facuta de broaste. Da, de broastele din lacul din gradina. « Cantecul » lor era atat de linistitor si de natural si de rural ca inchizind ochii as fi vrut sa ma eternizez acolo. Stateam pe o banca, postata pe un damb la inaltime suficient de mare sa privesc panoramic toata gradina, soarele imi dogorea pe fata, pasarile cantau si broastele oracaiau intr-un concert mai mult decat divin…In momentul ala de beatitudine completa nici ca puteam sa-mi doresc ceva mai mult. Lasasem departe zgomotul orasului la mii de kilometri (metaforic vorbind). Nu tu sirene, politie, ambulante, claxoane, scrasnit de frane…Nimic…Deodata tot universul se redusese la cantecul broastelor si la mirosul de mal care se degaja pregnant din lacul ala chinezesc…Si-as fi putut ramane acolo pana m-as fi contopit cu soarele sau banca, sau broastele…

Am mai vazut si alte gradini atunci…Cea a natiunilor bastinase din Nordul indepartat, a japonezilor, de rododendroni, cea din Muntii Carpati (cu flori de colt), liliaci (erau inca neinfloriti), arbusti, conifere si altele, multe altele…Insa in nici una n-am simtit atat de pregnant cat de legata si atasata sunt de zgomotul nativ al naturii, broaste, greieri, pasari, asa cum am fost la chinezi.

Singura concluzie care se desprinde de aici e ca sunt cat se poate de invidioasa pe toti cei care asculta cum canta broastele sau greierii seara la culcare. Cred ca intr-o zi am sa-mi cumpar o pajiste cu greieri si margarete….

Related Posts with Thumbnails