Start la party-uri

Dragi mei cei care ma cititi si va manifestati cat si cei care preferati statul in umbra, va spun ca s-a deschis sezonul la petreceri. Nu c-ar fi fost inchis vreodata. Nu…nu in Montreal! Pentru cine inca mai avea dubii, cum ca lumea nu s-ar distra p’aici, ei bine va anunt solemn ca s-a dus vestea si-a dat ocol pamantul. Dupa Lonely Planet, in ghidul lor « 1000 Ultimate Experiences », Montrealul ocupa locul 2 in topul primelor 10 orase in care lumea se distreaza pe bune. Se spune ca atuurile care-au propulsat Montrealul pe asa loc fruntas sunt “la joie de vivre”, bilingvismul (care intre noi fie vorba, are sarmul lui), atmosfera boema, studenti multi (adica tineret), turisti multi si nu in ultimul rand berea locala.

Mos Craciun a defilat ieri, ceea ce ne da liber la decorari, beculete, globulete, beteala, stelute muuulte multe si bineinteles la petreceri unde curg rauri de bere… Cu 4 dec isi incepe activitatea si l’Opération Nez rouge care va tine pana de anul nou. Operatiunea asta consta in faptul ca tu daca te duci la un party cu masina personala, asa cum ii sta bine unui domn elegant ;) si daca acolo bei si te dai in petic, asa cum ii sta bine unui vaporean ;), cand vrei s-o tai ca nu mai ai incotro n-ai decat sa apelezi la Nez rouge. Lucreaza in 2. Unul iti conduce masina ta cu tine in ea pe bancheta din spate tolanit si beat crita, iar al doilea conduce masina lor cu care se vor intoarce la sediu. Got the picture? Adica aici lumea s-a gandit la ceva convenabil pentru toti, numai s-ajunga acasa in securitate, si-n nici un caz sa puna stavila la petreceri!!
Noh, nu v-am povestit despre petreceri ca sa-mi scuz postarile mele atat de rare, dar just in case, U never know…;)

Sursa foto: goldencrownpetals.com

Suntem egali

Da, desigur in fata legii, suntem egali. Legea e desupra tuturor. Stim asta. Nimic nou.

Sunt insa situatii in care unul e mai cu mot, mai destept sau mai pilos. Cunosc situatii de gen de pe vremea cand inca eram in Romania si-mi mancam covrigul de dimineata in statia de masina. Pentru ca autobuzul venea numai la multiplu de 30, in statie cand suna ceasul fericit de trecea masina eram déjà lejer 40 de persoane. Desigur, se urcau primii cei care aveau inaltimea si greutatea peste medie iar tupeul cat caru’. Sa nu mai amintesc cum in spital nasti « mai usor » si mai uman daca te « distingi » prin ceva sau cu ceva. Oho…si lista continua. Desigur asta se intampla in Romania.

Ca aici altfel sta treaba. Suntem prinsi intr-o isterie nebuna vis-a vis de gripa AH1N1.

Sursa foto: allisongregoryfineart.com

A inceput campania de vaccinare. In unele centre cozile se fac din timpul noptii. Cu toata incertitudinea care planeaza asupra vaccinului, oamenii merg la vacinare, poate cu indoiala in suflet, dar merg. Spitalele sunt cu urgentele pline la refuz. Oamenii sunt panicati. E o isterie colectiva. Pe fondul acestei nebunii, s-a intamplat ca un ministru sa ajunga cu copilul lui intr-o astfel de urgenta a unui spital, tot din cauza gripei. In sala de asteptare erau parinti cu copii asteptand sa vada un medic de 5-6 ore. Ei bine, acest ministru ajunge la spital, la triaj, si la nici 20 de minute baiatul lui e chemat sa fie vazut de un medic. A inceput o adevarata razmerita acolo, in sala de asteptare. Adica, cu ce e mai breaz baiatul ministrului decat oricare copil d’acolo, care déjà astepta de 6 ore ? Cazul a fost mult mediatizat. S-a ajuns pana acolo incat ministrul sanatatii a afirmat ca va concedia orice asistenta care va mai face vreun favoritism cuiva, indiferent de statutul social sau politic. Timpul de asteptare depinde de gradul de urgenta cu care-ai fost « diagnosticat » la sala de triaj, numai de asta si de nimic altceva. De cand cu asta, ziaristii-jurnalisti au mai descoperit cum un anume cantaret de p’aici s-a vaccinat prioritar pe baza cantecelor fredonate de-a lungul anilor, ci nu pe baza factorilor de risc. Cantaret care la fel a fost aratat cu degetul, ca si ministru din poveste (ulterior dinsul a declarat ca baiatul sufera de astm si de asta a fost luat si vazut in prioritate). Pentru mine, aspectele astea conteaza mai putin. Eu am ramas surprinsa de atitudinea luata impotriva acestor « scapari » omenesti.

Pe cat de ireal pare, pe atat de adevarat este, aici lumea chiar reactioneaza.

Lucru de mana

O cheie pierduta e o usa inchisa, o cheie gasita – o poarta deschisa.

Noh, nu stiu cat e de adevarat, insa eu colectionez chei, si cheite (mai putin chei franceze si cheia sol). Si cum am strans déjà o mica - mare gramajoara m-am gandit eu ca n-ar fi rau sa experimentez din cateva un mic tablouas. (asta pana voi finaliza unul mai mare care am de gand sa-l atarn pe un perete, destul de la vedere.)

Urmare a faptului ca m-am umplut de zel dupa acest tablouas si dupa pomisorul de bijuterii am purces sa-mi construiesc singura niste globuri, nu ca n-as avea destule…insa imi place lucrul manual, sau mai degraba produsul final rezultat. Poate fi un cozonac, o briosa, un fular, tablou sau glob. Nu degeaba se spune ca ce-ti faci tu cu mana ta e bun facut…

Nu le-am gasit inca nici o utilitate, insa asta nu m-a impiedicat sa-mi fac stoc de hartie colorata cu sclipici, suficient de multa sa-mi iasa lejer inca vreo 6 globuri pe langa cele 4 care le am.

N-am mai tricotat – crosetat de mai bine de 15 ani. Ma gandesc ca n-ar fi rau sa ma apuc sa-mi fac un sal sau mai bine sa nu ma arunc din prima la modele grele, o paturica ar fi cel mai indicat. Nici paturelei n-as putea spune ca i-as gasi in viitorul apropiat vreo intrebuintare, in afara de a zace azvarlita pe vreo canapea…insa, pentru cine nu intelege, e patura MEA. (made by me)

Talente nene, talente… (poate as mai avea totusi cateva idei…)

Toamna in culori

Am pornit agale pe strazi cu un singur scop in cap: sa iau seama la culorile si transformarile din natura. (asta dupa ce vara a trecut fara sa-mi dau seama cand…)

Galben:


Oranj:


Rosu:



Trick or treat




Inca putin si vine iarna...:))

Un pic de auriu

Iata c-am primit si eu de la Danangib , prima leapsa decand cu blogul asta. Nu c-as fi o amatoare a lepsilor, dar daca e prima, nu pot s-o refuz. Se cheama leapsa colorata iar mie mi s-a « repartizat » culoarea galben. Cum la galben stau cam prost, am obtinut o derogare, si voi folosi auriu.

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea asta şi se face o listă a lor.

- un buda, 2 porumbei, 2 broscute, 2 turnulete, bomboane Werther’s

Pasul 2. Este scris un text nu prea stufos legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie si-n versuri pentru cine are inspiratie. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.

Text broscuta – sta pe o masuta la intrare, si am grija, cand sterg praful, sa o orientez cu capul spre casa si fundul spre usa

Text buda – l-am postat pe o etajera, alaturi de un lucky bambus. (zic eu ca se completeaza bine…)

Pasul 3. Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2. Leapsa e data mai departe cu o singura culoare.

Pasul 4. Se dă "leapşa" mai departe la câte persoane se doreşte.

Eu am sa o dau mai departe la Acuarele cu albastru.

Hors de tout doute raisonnable

Acest “beyond a reasonable doubt” nu-mi da deloc pace de ceva timp incoace (na, inca putin si trec la poezie, ca prima rima déjà mi-a iesit din condei, sau tasta, whatever) Si cum spuneam, de cateva zile analizez pe toate fetzele si toate contextele fascinantul « hors de tout doute raisonable » (pe romaneste am traduce cam « dincolo de orice dubiu / indoiala rezonabil/a), termen indelung utilizat in dreptul penal. Nu ma lansez acum in explicarea a ceea ce inseamna asta, insa am sa zabovesc asupra acestui « raisonnable ». Va zic sincer, eu n-am intalnit cuvantul « rezonabil » atat de des utilizat pe cand traiam in Romania, pe cat de des ma lovesc de el aici. Si m-am ciocnit de acest « reasonable » in atatea moduri si feluri, ca le si enumar rapid - pe de o parte: reasonable doubt, grounds, person, faith, pe de alta parte avem: délai raisonnable si accommodement raisonnable - toate apartinand unei intelegeri intuitive sau de bun simt derivand din context, as putea spune chiar … reasonable comprehension… si cu toate astea am inceput sa am propriile indoieli. Sunt asaltata si sufocata de atata rezonabil, rezonabile si rezonabili.

Unde mai pui ca ce poate fi complet resonabil pentru mine poate fi absolut ne-rezonabil pentru altul …adica imi e dat sa vad extrem de multe culori si nuante ale aceluiasi rezonabil, ca sa nu mai vorbesc de « reasonable limits »…Adica care sunt acele limite rezonabile, si la cine raportam acest rezonabil (sunt convinsa ca un american are alte reasonable limits spre deosebire d’un japonez, sau arab sau chinez, sau whatever)

Si cat reprezinta un délai raisonnable? (o ora, o zi, o saptamana?)

Si ce inseamna sa fi o persoana rezonabila?

Dexul imi explica ca rezonabil e cel care are un comportament rational, cu judecata, cumpanit, cuminte, care se mentine in limite normale, nimic iesit din comun, fara exagerari, cumpatat &co. Potrivit acestei definitii nu prea ma reprezint personal ca o persoana rezonabila 100%.. hm…

Si cu cat trece timpul si mi se dezvaluie alte notiuni de rezonabil realizez ca pana la urma rezonabil e ceva atat de relativ…si asta v-o spun « beyond a reasonable doubt »!

Cand iti cauti linistea…

Nu cred ca exista loc mai potrivit pentru reculegere, rugaciune, multumire si recunostinta decat Oratoriul St Joseph - cea mai mare biserica a Canadei cat si loc de pelerinaj. In fiecare an primeste mai mult de 2 milioane de vizitatori de pretutindeni din lume, veniti pentru reculegere, cu credinta in suflet sau cu sperante de mai bine.

A fost fondata in 1904 de « frère André », un religios quebecois sarac, dar cu credinta enorma in puterile vindecatoare ale Sfantului Iosif – credinta care de altfel ii confera si lui puteri miraculoase de vindecare a bolnavilor, acolo unde medicii nu mai dadeau nici o speranta de vindecare.




In spatele oratoriului se afla, de altfel si capela lui Frère André. Peretii capelei sunt captusiti cu panouri de multumire in semn de recunostinta de la miile de persoane vindecate.







Atat in cripca cat si in capela pe ziduri sunt atarnate carje, multe de tot, sute, poate mii. Sunt ale celor care veneau ajutati de carje si plecau fara ele, vindecati…prin miracol. Nu e deloc uimitor sa vezi oameni care urca scarile spre Oratorium in genunchi. In credinta populara se spune ca daca-ti pui o dorinta si urici cele 283 de trepte in genunchi, la un moment dat dorinta devine realitate.

In interior exista o orga imensa. Daca ai sansa sa asculti un concert de orga, sunetele care razbat, pot spune cu mana pe inima ca sunt divine. Daca nu exista nici un concert cand te nimeresti in vizita, atunci exista o liniste apasatoare, o liniste grea si aparte care vine de departe… Atat de coplesitoare si de adanca incat, cand iesi din nou la aer, afara, ai nevoie de cateva minute bune sa-ti revii din transa.
Cand am vizitat prima data Oratoriu, a fost poate la o saptamana- doua decand aterizasem aici. Cineva ne spusese si noua, ca un sfat parintesc “mergeti fratilor la Oratoriu, luati o gura de aer, va plimbati si va si rugati sa va mearga bine p’aici”. Cand am ajuns, pe vremea aia nu cunosteam nimic din miracolul care-l invaluie…Insa al doilea lucru care mi-a sarit in ochi a fost multimea de oameni care urcau scarile in genunchi…Tipu stia bine ce spune…De plimbat ai pe unde te plimba, gradini de o frumusete rara inconjoara biserica, cu flori care mai de care mai colorate si mai parfumate, bancute la umbre, printre pomisori si statui de piatra care reprezinta Drumul Crucii.

Ca sa nu mai vorbesc de peisajul care-l ai de sus, o panorama frumoasa deasupra orasului. Datorita faptului ca este amplasat pe o colina, ai sansa sa-l zaresti aproape din orice colt al orasului.

Este practic cel mai spiritual punct de reper pentru cei care si-au pierdut busola…(atat la propriu cat si la figurat). Mi se intampla uneori sa ma numar printre acestia…