“Dincolo” ma intalneam la 9 si 15 sau 10 fara un sfert sau 11, si mi se parea perfect normal sa-ti alegi ca reper in timp multiplu de 15. Si pentru ca ora se contoriza din 15 in 15 si la intalniri puteai ajunge tot din cinspe’n cinspe. Nu se ofusca nimeni, era absolut normal, aveam si « sfertul academic »…In anumite conjuncturi era chiar indicat sa bati acel sfert, nu de alta, dar dadea mai bine, pareai mai relaxat fata de unul care pica « la fix » la intalnire si-ti lasa impresia de stresat al neamului... Traiam evenimentele tot la fiecare multiplu de 15. Autobuzul din fata blocului venea la 15x2 minute, pauza la scoala o luam la 15x3 minute, pauza mare dura 15x1 minute si tot asa…
Friday, April 24, 2009
Ora exacta
“Dincolo” ma intalneam la 9 si 15 sau 10 fara un sfert sau 11, si mi se parea perfect normal sa-ti alegi ca reper in timp multiplu de 15. Si pentru ca ora se contoriza din 15 in 15 si la intalniri puteai ajunge tot din cinspe’n cinspe. Nu se ofusca nimeni, era absolut normal, aveam si « sfertul academic »…In anumite conjuncturi era chiar indicat sa bati acel sfert, nu de alta, dar dadea mai bine, pareai mai relaxat fata de unul care pica « la fix » la intalnire si-ti lasa impresia de stresat al neamului... Traiam evenimentele tot la fiecare multiplu de 15. Autobuzul din fata blocului venea la 15x2 minute, pauza la scoala o luam la 15x3 minute, pauza mare dura 15x1 minute si tot asa…
Saturday, April 18, 2009
Curatenia de Paste
Ca orice bun crestin, profitam de acest bun obicei ca sa-mi spal si organizez casa dupa o toamna ploioasa si o iarna geroasa. Imi placea mereu sa-mi spal ferestrele, chiar daca covoarda asta imi lua o zi intreaga si-mi seca sufletul, mintea si trupul de orice energie…Nu vorbesc prostii, am 14 ferestre mari, numarand numai cele din living! Imi placea sa cred ca ferestrele curate imi aduc soarele in casa, la propriu si la figurat. Anul asta le-am lasat murdare, din motive independente de mine, si sunt atat de murdare incat traiesc senzatia perpetua ca afara-i smog sau ceata, whatever.
Dar nu curatenia aceasta face obiectul acestei epistole. As fi vrut mai degraba sa vorbesc despre curatenia din suflet, despre prieteni vechi sau noi, despre cei cu care am terminat-o brusc, poate prea brusc, fara sa las timp cuvintelor sa se sedimenteze…dar acestia din urma sunt doar cunostiinte. Insa chiar si asa, nu stiu cum sa ma exprim, dar in Saptamana Mare ma mana asa un impuls spre iertare si impacaciune, chestie care de altfel mi se intampla extrem de rar. Nu c-as fi rea, dar am principii. Unul din ele este sa fac orice imi sta in putinta sa nu rup o relatie decat in cazul in care ruptura e chiar inevitabila sau si mai rau, consider ca totul este pierdere de timp.
Si cum spuneam, impinsa eu de aceasta bunatate, aproape duhovniceasca, m-am pus pe scris e-mailuri, ca-i mai comod si mai rapid si ce pana mea, traiesc in secolul XXI! Le-am trimis la prieteni vechi, la prieteni de liceu, de facultate, cu care odinioara obisnuiam sa ne prinda zorile impreuna razand din orice. La vremea respectiva eram o gasca destul de unita si bine sudata. Am fi ramas la fel daca eu nu plecam.
Din motive care-mi scapa cu desavarsire, odata ce-am aterizat aici, pe ei i-a lovit amnezia. Incercarile mele de-a pastra o oarecare firava legatura au ramas doar iluzii. E-mailurile mele au ramas si de data asta fara raspuns. A fost ultima data cand am mai incercat.
Anul acesta, curatenia din suflet a fost atat de temeinica incat parca nici ferestrele nu-mi mai par atat de murdare…
Paste fericit!
Sunday, April 12, 2009
Lucruri care dispar...
Au disparut scrisorile. Clasicele scrisorele, scrise frumos ortografic cu stiloul cu penita si cerneala Pelican. Acum ne trimitem scurte ravase prin e-mail. Desigur, copiii mei n-au cunoscut bucuria unei scrisori primite in cutia postala. N-au cunoscut acel tremor ce-ti inavada toate oasele pana desfaceai plicul. N-au cunoscut si nu vor cunoaste cate trairi poate naste o scrisoare parfumata. Inca nu s-a inventat nimic care sa-ti parfumeze epistolele virtuale.
Dispar cartile. Cele frumos legate si paginate care ne alinau serile inainte de culcare si din care razbea mirosul de cerneala tipografica…Cu hartia care devine din ce in ce mai scumpa, si cu internetul care este parte integranta din cotidianul nostru, autorii isi vor publica cartile in format virtual. Cost mai mic de publicare si acces rapid in casele oamenilor, exact ce-si doreste orice scriitor! O fi progres asta, insa eu nu ma pot bucura.
In final suntem noi, cei care disparem. Si ma tem ca, cu tot progresul care-l traversam, inca nu s-a inventat viata vesnica.
Friday, April 10, 2009
Mirosuri si amintiri
Wednesday, April 8, 2009
Cum iti schimba viata un pisic...
Scaita al nostru e cel mai inteligent pisic care exista pe planeta. Serios! Ce n-am reusit eu sa fac in ani de zile cu educarea tribului in treburile domestice, a reusit Sky. Si asta numai in 5 luni! Sunt singura specie feminina dintr-un trib numai de masculi. Chestia asta ma scotea din sarite la WC. Capacul ridicat la tron era motiv perpetuu de nervi. Ei bine, Sky a rezolvat acest inconvenient inca din primele zile in care ne-a tinut cu inima pe jar cand facea echilibristica pe colac. De atunci, capacul cu pricina sta numai coborat! Pai asta e chiar o realizare dupa ce ani de zile mi-am racit gura in zadar.
Tot Sky a fost cel care ne-a mobilizat la smotru. Acum consider aspiratorul ca o prelungire fireasca a mainii, dupa cum se spune une fois c'est pas assez! Dar nici un sacrificiu nu-i mare cand il vezi cum se tavaleste plin de extaz pe covorul proaspat aspirat si curatat.
De cand il avem pe Sky suntem toti altruisti. Si asta pentru ca nu poti inghitii nimic daca mai intai nu gusta si el…E atat de aristocrat si finut, incat mananca frisca cu o pofta ce o au numai imparatii. Pe primul loc totusi, in topul preferintelor, il detin maslinele Calamata. Dar asta e déjà o alta poveste…
Micutul de el, e atat de dependent afectiv incat te sufoca cu prezenta lui exact cand esti mai ocupat sau in locurile interzise. Dar ce conteaza!
El e primul care te intampina la usa, si chiar si numai pentru acest aspect, zau ca merita sa ai un pisicut.
Sunday, April 5, 2009
Cat de mult ma mai simt roman?
Cam asta ma intreb eu in momentele (cam rare) de mare incursiune in adancul fiintei mele…
Doua mari categorii distincte definesc legaturile si originile unei persoane cu un popor : limba si traditiile. Mai sunt si altele, dar nu fac obiectul acestui eseu pentru ca n-am chef.
Aducand vorba despre limba romana, inca o mai vorbesc, asa cum pot, cu influente franco-englezesti. Si nu din snobism, cum ar crede unii care habar n-au ce inseamna sa-ti uzezi meningele 24/24 in 2 limbi, altele decat cea materna, si asta timp de multi ani. In oboseala mintii mele mi se intampla sa inventez cuvinte, atribuindu-le sensuri 100% romanesti. Alteori cuvintele nu vor sa vina si cu asta basta. Fraza ramane ori neterminata ori continuata in una din celelalte limbi de adoptie. Sa spunem c-am trecut cu bine peste momentele penibile in care am crezut ca m-a palit cumva vreo boala neuro – psiho – cronica. Dar a trebuit sa treaca ani, si sa intru in oares-ce contacte cu alti romani cu state vechi pe-aici, ca sa-mi dau seama ca ce mi se intampla mie nu e decat o stare de fapt, la care ajung cu totii, mai devreme sau mai tarziu…Acum nici macar nu incerc sa mai ascund aspectul asta, dualitate sau trialitate, cum naiba s-o numi. Sa privim paharul plin.
Ma numar printre cei care au sansa sa-si aleaga modalitatea de-a comunica ceva. Personal, cand vorbesc afaceri, prefer engleza, cand vorbesc beletristica prefer franceza, iar cand ma balacaresc prefer romana. (zau ca n-am intalnit in nici o limba injuraturi mai colorate ca in romana…) Problemele descrise mai sus apar numai in limba vorbita, ca-n cea scrisa, am timp sa ma gandesc, mai dau un « search » pe google, mai un dictionar on line…hahahahaha….
Trecand la traditii, nici aici nu stau mai bine. Ok, doua sarbatori sunt mari peste an: Pastele si Craciunul. Inca mai vopsesc oua de Pasti si inca mai fac pasca cu branza de vaci si stafide. Si asta pentru ca-mi place sa pictez si colorez oua (as colora si in alte momente ale anului daca as fi convinsa ca nu-s luata pe sus si bagata in camasa de forta ; insa cum nu sunt convinsa de asta, ma abtin in restul anului!), iar pasca aia as face-o cam in fiecare saptamana daca as stii ca nu ingros randurile obezilor si talia mea. Cum insa atunci avem dezlegare la asa bunatate, profit si fac cam 2 pe zi! Doar respect traditia, ce naiba!
La Craciun, am renuntat si la sarmale. M-a ajutat foarte mult si un esec avut. S-a intamplat sa scap mai mult cimbru o data si ceea ce a iesit a fost de fapt un amestec de cimbru asezonat cu carne si foi de varza murata. Bref, nu mai fac nici sarmale, si cum zice vulpea cand n-ajunge la struguri, asa spun si eu acum, si-asa-mi mareau colesterolul. Dar ce, un platou de creveti nu sade bine pe masa de Craciun? La biserici romanesti ma duc la Inviere, pentru lumina. In rest, ma abtin. Mi-e lehamite sa fiu luata la lupa de cum ii calc pragul. Pai ce ? Nu stiati ? Aici romanii merg la biserica pentru « show off » Ce masina mi-am mai tras, ce LCD 52’’, ce chalet sau ce drujba…Si acum imi amintesc cu ce suflet curat si pur intrasem prima data intr-o biserica romanesca de aici, si ca un bun crestin am mers spre altar sa pup icoanele. Dar nu ma intrebati cum mi-a venit sa ma evapor in neant cand m-am intors. 1000 si mai bine de ochi erau atintiti spre mine analizand fiecare milimetru patrat din haine si din pantofi. Disgusting! Si ca ne-am lamurit si cu traditiile, ce mi-a mai ramas sa precizez? Ca nu ma mai intereseaza stirile de « acolo », ca m-am rupt de politica « lor » de doi bani gauriti, ca singurul ziar romanesc care-l citesc e unul publicat aici, si ala-l frunzaresc numai pe wc-u?
Sunt o dezradacinata a vremurilor noi care cauta un sol mai bun pentru alte radacini.
Thursday, April 2, 2009
Exces de zel
Eu de cand am venit pe meleagurile astea pitoresti, m-a fascinat ceva si zau ca inca continua sa ma arunce in perplexitate aproape paralizanta. E vorba de parcari, in locuri permise sau nepermise. Ca daca ai trasura, tre’ s-o garezi undeva. Unde? ramane sa te orientezi singur. Si daca nu te descurci, nu-i bai, in maxim o ora gasesti tichetul lipit de parbriz care te lamureste sau, dupa cum ti-e norocul, diurn sau nocturn, plonjezi mai mult in nebuloasa. Cea mai elementara, si de altfel, cea mai usor de inteles regula este ca n-ai voie sub nici o forma, sa-ti urci carul pe trotuar. Ba mai mult, ti-l aliniezi regulamentar la 30 cm fata de bordura. Daca n-ai ochiul format, ia-ti nene o rigla si plimb-o cu tine in trasura! Se prea poate ca rigla sa fie cam scurta ptr ca mai masuram 5 metri inainte de un STOP, hidrant, debarcader. Dar astea sunt parfum de primavara…
Insa, de cum intri intr-o zona rezidentiala, ai dat in fericire.
In primul rand, localizezi si casti larg ochii dupa panourile care te anunta daca ai voie pe stanga sau pe dreapta, si asta tinand cont de ziua din saptamana.
Iar daca ai musafiri peste noapte,li se schiteaza doua optiuni, din pacate amandoua costa bani, permis temporar sau tichet…
In alte locuri, esti atentionat politicos de panouri ca daca cumva iti trece prin cap sa poposesti acolo, vei remorcat si asta tot pe banii tai…
Cunosc 3 categorii de soferi : unii respecta ad-literam fiecare panou , iar in cazul asta, astia sunt soferii care se parcheaza in centre comerciale (singurul loc fara restrictii, desi si aici am intalnit cateva…in care erai spionat daca chiar intri in magazin, sau doar faci « semblant »), altii care sunt smecheri si cotizeaza lunar la ville pentru parcari in locuri nepermise (care sunt mai multe decat cele permise!) si cei, care ca o rezultanta a celor din urma, au ajuns déjà in faliment si-au trecut la bicicleta.