Ca orice bun crestin, profitam de acest bun obicei ca sa-mi spal si organizez casa dupa o toamna ploioasa si o iarna geroasa. Imi placea mereu sa-mi spal ferestrele, chiar daca covoarda asta imi lua o zi intreaga si-mi seca sufletul, mintea si trupul de orice energie…Nu vorbesc prostii, am 14 ferestre mari, numarand numai cele din living! Imi placea sa cred ca ferestrele curate imi aduc soarele in casa, la propriu si la figurat. Anul asta le-am lasat murdare, din motive independente de mine, si sunt atat de murdare incat traiesc senzatia perpetua ca afara-i smog sau ceata, whatever.
Dar nu curatenia aceasta face obiectul acestei epistole. As fi vrut mai degraba sa vorbesc despre curatenia din suflet, despre prieteni vechi sau noi, despre cei cu care am terminat-o brusc, poate prea brusc, fara sa las timp cuvintelor sa se sedimenteze…dar acestia din urma sunt doar cunostiinte. Insa chiar si asa, nu stiu cum sa ma exprim, dar in Saptamana Mare ma mana asa un impuls spre iertare si impacaciune, chestie care de altfel mi se intampla extrem de rar. Nu c-as fi rea, dar am principii. Unul din ele este sa fac orice imi sta in putinta sa nu rup o relatie decat in cazul in care ruptura e chiar inevitabila sau si mai rau, consider ca totul este pierdere de timp.
Si cum spuneam, impinsa eu de aceasta bunatate, aproape duhovniceasca, m-am pus pe scris e-mailuri, ca-i mai comod si mai rapid si ce pana mea, traiesc in secolul XXI! Le-am trimis la prieteni vechi, la prieteni de liceu, de facultate, cu care odinioara obisnuiam sa ne prinda zorile impreuna razand din orice. La vremea respectiva eram o gasca destul de unita si bine sudata. Am fi ramas la fel daca eu nu plecam.
Din motive care-mi scapa cu desavarsire, odata ce-am aterizat aici, pe ei i-a lovit amnezia. Incercarile mele de-a pastra o oarecare firava legatura au ramas doar iluzii. E-mailurile mele au ramas si de data asta fara raspuns. A fost ultima data cand am mai incercat.
Anul acesta, curatenia din suflet a fost atat de temeinica incat parca nici ferestrele nu-mi mai par atat de murdare…
Paste fericit!
Hristos a inviat!...
ReplyDeleteEste bine ca ai incercat sa reiei legatura cu oamenii dragi din trecut, macar unul tot iti va raspunde, intr-un final!... Eu cred in prieteniile vechi, au ele calitatea aceasta miraculoasa de a rezista timpului, si majoritatea oamenilor au nevoie de prieteni...
Asha-zishii "prieteni" din trecut, din tineretze, din adolescentza, din scoala primara, liceu, facultate sunt numai nishte nostalgii... sunt de fapt niste repere care te teleporteaza in trecut si-ti aduc aminte fragmente din ceea ce ai trait... inchide ochii, fii sincer cu tine ... nu oamenii respectivi iti creeaza aceasta stare de nostalgie, ci vremea si timpul petrecut impreuna... la urma urmei nici nu stii ceea ce au devenit acei "prieteni", nu stii ce fel de oameni sunt de fapt, cine sunt in prezent. Ai interactionat cu ei la un moment dat in viatza ta din cauza conjucturii in care erai atunci. Asta nu inseamna ca erati si in consonantza! un prieten adevarat inseamna un om care este in consonantza cu sufletul cu inima ta cu modul tau de a gandi si de te manifesta. Un prieten adevarat ramane peste vreme, comunica cu tine, oriunde ai fi in lumea asta. Un prieten adevarat iti scrie sau telefoneaza... Eu spre exemplu am numai un prieten adevarat. Unul care e cu un an mai mic ca mine, deci nu am fost in aceeasi clasa sau scoala sau facultate. Pur si simplu l-am gasit acum fro 20 si de ani si am ramas la fel peste ani.... Bineinteles ca am avut si eu ca fiecare dintre noi, in fiecare scoala in care am fost (primara, liceu, facultate) un "cel mai bun prieten"... apreciez si acum acei oameni, ii stimez dar atat. De cate ori am ocazia sa vb (nu prea des e adevarat) vorbesc cu ei, radem glumim... ne aducem aminte... si iarashi cam atat. O prietenie adevarata necesita efort din ambele parti... nu-i de ajuns ca tu sa respecti un om si sa-l consideri prieten adevarat... este musai sa fie si viceversa... Degeaba tu consideri un fost coleg cu care ai facut vrute si nevrute, un prieten adevarat, daca el nu te considera la fel. In fine sunt multe de spus pe tema asta, dar un lucru e clar... un prieten adevarat ramane peste ani... cu un prieten adevarat nu te poti certa never... numai unui prieten adevarat ii impartasheshti ganduri si fapte din intimitatea ta, chiar si din intimitatea familiei... mai ales necazurile... cu ceilalti "prieteni si amici" nu poti face asta... le impartashshti numa chestiile bune, bucuriile... Nu-s de acord cu zicala ca "un prieten adevarat numai la nevoie se cunoaste"... am o experientza de viatza foarte bogata si am fost ajutat de foarte multe ori de persoane care ulterior nu s-au dovedit a fii prieteni adevarati... e adevarat, am tot respectul pentru aceeaia care mi-au intins o mana, sunt oameni altruishti, generoshi, buni, cu inima mare... dar nu-i pot considera prieteni... spre exemplu pe prietenul meu niciodata nu l-am judecat si nu i-am contorizat de cate ori m-a ajutat la nevoie...chiar daca de multe ori nu a facut-o, cum nici eu poate uneori nu l-am ajutat chiar daca puteam... prietenia adevarata nu contorizeaza faptele bune catre sau dinspre celalalt... prietenia adevarata e ceva magic... care nu se poate exprima in cuvinte... tzine de consonantza dintre doua suflete ... prietenia adevarata e un sentiment foarte puternic, de loc superficial... pot sa spun chiar ca e foarte aproape de sentimentul iubirii...
ReplyDeleteSunt convins ca sunt oameni care inca nu au gasit un prieten adevarat... dar timpul nu-i pierdut... el poate sa apara la orice varsta... oriunde in lume... Ea apare pur si simplu si se perpetueaza firesc in timp fara multe eforturi... Nu e ca o relatie care o construiesti caramida cu caramida avand tot timpul grija sa nu distrugi zidul care l-ai facut peste ani. La o prietenie adevarata nu tb sa ai grija de nimic... totul decurge firesc... ca si la o iubire adevarata... Inca odata, pritenia adevarata si iubirea sunt foarte apropiate...numai ca iubirea implica ulterior si o eventuala casatorie si automat si convietuirea sub acelasi adapost, ceea ce duce de cele mai multe ori la un disconfort al sentimentului (certuri, rutina, ani de zile in care partenerii incearca sa-si impuna anumite obiceiuri etc)... oricum pana la urma daca casatoria rezista, in timp iubirea incepe sa curga firesc ca in primele zile si totul devine o placere, dispar certurile, fiecare stie ce are de facut... Prietenia adevarata e mult mai confortabila, ea curge firesc din prima clipa si ramane asha toata viatza...
Aici in Canada unde traiesc acum, am o relatie de prietenie de mai bine de 3 ani, care curge firesc si care vreau sa cred ca va dura... pana acum totul e bine si se pare ca sunt pe cale sa gasesc al doilea prieten adevarat...
Hristos a Inviat!
@acuarele; Sadness Planet - Adevarat a Inviat!
ReplyDeleteNu mai am de mult nici o "prietenie veche", am doar "cunostinte vechi". Se pare ca ma desprind tot mai mult de universul romanesc cu tot cu "prietenii" lui.
Bun, "Curatenia de Pasti" ma duce cu gandul la curatenia facuta temeinic inainte de orice sarbatoare si dupa orice sarbatoare. Astfel, nu inteleg de ce trebuie facuta munca de doua ori ? Faci curatenie inainte ca sa faci mizerie in timpul sarbatorii si sa o cureti dupa iar. :)) Zic si eu ... :D
ReplyDelete@Florin - pai se presupune ca e necesar s-o faci INAINTE sa nu-ti sochezi musafirii potentiali ;) iar DUPA potopul (nu mai conteaza;))...
ReplyDeleteM-a impresionat ce a scris Sadness Planet si sunt de acord cu el, cu exceptia primelor 12-13 randuri... Cel putin, in ceea ce ma priveste, realitatile stau altfel. Nu pot suprapune prieteniile din copilarie, adolescenta, cu nostalgia acelor varste... Ele nu se confunda.
ReplyDelete