Friday, May 29, 2009

On the edge

Cam asa traiesc eu…Cand sus cand jos…Sunt un gambler. Pe ce mizez ? As putea spune ca pe nervii mei. Nu exista actiune care sa implice persoana mea si care sa nu interactioneze si cu nervii mei. Ca efect al acestei stari, care observ ca se generalizeaza si devine cronica, eu devin extrem de sensibila. Atat de sensibila ca incep sa plang daca cineva imi vorbeste politicos. Daca se mai si scuza pentru o chestie la care nici macar nu visam, atunci e mai mult ca sigur ca plang in hohote. Ma scol in fiecare dimineata cu gandul ca lumea e plina de ordures iar cand mi se intampla sa dau peste un om de calitate, sunt atat de ravasita all day long incat imi vine sa plang incontinuu. Astazi a fost o zi grea. In fiecare zi interactionez cu oameni. In fiecare zi invat ceva nou de la fiecare. Insa astazi, un anume Dominik, si-a pus amprenta atat de profund in Eul meu interior, incat am cedat, iar lacrimile au inceput sa curga intr-un plans lin, un plans golit de orice sentiment, doar plans si lacrimi.
In ultimul timp am deschis ochii larg si am putut observa ca o alta lume traieste printre noi, sau langa mine.
Alaturi de mine sunt oameni buni, oameni care nu fac rau nimanui, oameni care se scuza chiar daca i-ai sunat si i-ai anuntat ca un cataclism e pe cale de-a se produce. Din cauza lor plang eu acum…Eu care sunt atat de insensibila…

Saturday, May 23, 2009

Je suis outrée...

Zilele astea, in urbea mea, s-au intamplat lucruri ciudate rau, chestii care, by far, sfideaza absurdul.

Primul caz, care a facut valva mare la TV si in presa scrisa prin tot felul de reportaje, dezbateri si comentarii, e cel al unui barbat (58 ani) care a comis o crima abominabila. In ce consta fapta lui? Pai plimbandu-se omu’ acum 2 ani printr-un parc dintr-un cartier de VIP-uri, i-a iesit in cale o veverita. Acum trebuie sa ma opresc si sa intervin cu o completare la paragraf. Veveritele aici sunt animalute foarte prezente in ambientul stradal-citadin. Sunt peste tot, cam asa cum erau (sau mai sunt !) cainii vagabonti de prin Romania. Ca sa fiu mult mai clara, veveritele canadiene n-au nevoie de munte, parcuri si brazi ca sa traiasca. Ele sunt in fata blocului sau casei, traverseaza strada cand nici nu te astepti sau ti se urca in balcon daca ai sansa sa ai un pom in fata lui.


Paranteza fiind inchisa, ma intorc la omuletul meu si veverita lui. Fiind iarna, omu’ posedand o inima larga i-a dat veveritei o aluna. Fapta, mai mult decat regretabila, pentru ca politistul ce l-a vazut l-a articulat pe loc cu o amenda de 75$. Desigur, omu’ din poveste a luat-o mai mult in gluma sau anyway a neglijat-o de-a binelea. Trec 2 ani, la amenda se adauga penalitati si zilele astea era aproape la un pas de inchisoare. Amenda cu pricina a ajuns la frumoasa suma de 455$. Si toate astea pentru c-a dat o aluna unei veverite. Pentru cine nu cunoaste legi, e complicat rau. O lege foarte clara, interzice, in urbea mea, hranirea oricarui animal salbatic. (veverite, rate, gaste salbatice, intra si porumbeii desi nu cred ca-s chiar animale…hahahaha, ratoni, marmote, iepuri)

Alt caz care-a lasat lumea cu gura cascata a fost al unei femei. Doamna se afla la metro coborand cu scara rulanta. Crima ce-a comis-o a fost ca nu se tinea cu mana de balustrada in timp ce scarile coborau.
Politistul care se afla in zona, dand dovada de un exces de zel rar intalnit i-a articulat pe loc o amenda de 100$. Insa doamna a devenit atat de revoltata, ba mai mult ea cauta ceva in geanta si chiar i-a replicat in doi peri ca-i era teama sa se tina de bara din cauza gripei porcine (bara fiind un element extrem de contaminat). Politistul n-a fost deloc miscat de explicatia femei, ba din contra a considerat ca-i obstructioneaza exercitarea meseriei si i-a aplicat o alta amenda de 320$ pentru acest motiv. Total = 420$.


Si cum o nenorocire nu vine singura, tipu a ridicat-o pe doamna cu catusele, el considerand ca-i cam recalcitranta si ca atare - un pericol public pentru uzagerii metroului.

Alt caz : un student tocmai isi termina de fumat tigara, la gura unui metrou, moment cand arunca mucul de tigara pe jos (unde erau alte 20) Politistul care l-a vazut i-a aplicat scurt o amenda de $169 pentru « murdarirea » orasului. Alta fata a incasat si ea rapid o amenda tot de 169$ pentru faptul ca si-a scuipat guma de mestecat pe trotuar…

Daca in cazul ultimilor 2 pana la urma iti spui, ce pana mea, asta e, sa pastram orasul curat !!!, cazul doamnei cu metroul ma revolta dincolo de limitele ratiunii. De ce ? Pentru ca, exact cum spuneam in alta epistola, ma sufoca atatea obligativitati care ne sunt impuse pentru binele si protectia noastra. Obligatia de-a purta casca cand pedalezi (sinon, ia amenda neamule), cu bicicleta n-ai voie pe trotuar, cand pedalezi n-ai voie cu casti la urechi, obligatia de-a purta centura, de-a purta vesta de salvare, de-a te tine de bara si lista e mare cat un cearceaf…Obligatii peste obligatii si toate pentru protectia noastra, a muritorilor de rand, obligatii care in final ne sugruma si ne limiteaza libertatea de a alege, de parca am fi o sleahta de debili mintali notorii incapabili sa discernem raul de bine. Pe langa obligatii avem interdictii, la fel de multe, unele la fel de absurde…si toate astea pentru un monde meilleur…o lume complet controlata si supusa. I’m fed up !!!! (sau j’en ai marre!, pour les connaisseurs)

Tuesday, May 19, 2009

Emigranti - integrare– etape strabatute

Meseria de emigrant pentru unii poate fi bratara de calvar pentru altii mana cereasca. Pe orice parte insa incerci sa abordezi problema – e viata grea. Poate nu mereu, insa inceputul, pentru unii poate fi conturat in culorile infernului. In opinia mea umila consider ca orice emigrant e un erou fie c-a reusit fie c-a avut un esec. Este un erou numai si pentru faptul c-a incercat. Cu ani in urma cineva ma imbarbata mereu spunandu-mi « ati fost alesi! ». Pare o lozinca rupta dintr-o secta, insa cred c-a dat roade.
Trairile unui emigrant, din momentul in care pune piciorul pe taram strain si pana cand acel taram devine « acasa », sunt extrem de complexe si contradictorii.
Prima etapa – totul e o feerie, traiesti cu ochii deschisi un basm. In aceasta etapa, de fapt, descoperi totul cu ochii unui copil. Absolut totul e mirific. Mancarea e mai buna, e mai sanatoasa, oamenii sunt mai respectuosi, statul de adoptie e atat de civilizat inca iti revizuiesti singur notiunea de « civilizatie », soselele sunt mai mari, mai largi, mai curate, masinile sunt rupte din revistele auto, ultimul numar, cladirile sunt mai inalte, au geamuri mai multe, sau numai geamuri, parcurile sunt mai verzi, iarba e taiata mereu ca n-apuci sa vezi buruieni, oamenii au flori multicolore la balcoane si terase, casele n-au garduri, lumea zambeste, autobuzul vine la timp si ca o incununare la toate bogatiile astea, ai sansa sa castigi dolari.

Etapa a doua – « totul e bullshit.» E ca si cand te trezesti din betie. La etapa asta realizezi ca afara-i vopsit gardu’, inauntru-i leopardul. Mancarea, care mai sus o adorai, acum n-are nici un gust, vinetele, oricat de mult te-ai chinui sa le prepari, n-au gust desi sunt umflate cu pompa, rosiile au gust de cauciuc, porumbul fiert e prea dulce, chiar scarbos de dulce, painea e elastica, soselele care erau largi mai sus, se ingusteaza pentru ca acum ai ochi sa observi si traficul infernal. Aerul nu mai e atat de pur ca tocmai ai supravietuit unor cinci zile consecutive de smog si te declari fericit ca n-ai probleme cardiace. Vecinii care zambeau sunt niste inculti cu care nu poti schimba doua cuvinte. Parcurile nu le mai vezi atat de verzi pentru ca-s pline de disperati de viata care fac jogging dimineata si seara, de parca n-au nici o alta grija cotidiana. Iar prietenii din tara te intreaba ce-i avut in cap cand ai emigrat. La ei sunt 28C la umbra cand la tine sunt 4C iar vantul te doboara…, Costel e in fiecare weekend la Sinaia iar Angela tocmai si-a luat bilet trei saptamani la Neptun… Statistic vorbind, citeam pe undeva ca 60% din emigranti in momentele acestei etape se intorc acasa.
Etapa a treia – « viata e frumoasa si aici! » Dupa dusurile reci primite la etapa de mai sus, te trezesti si incepi sa vezi lumea cu alti ochi. Se instaleaza o rutina placuta. E etapa in care te ancorezi la lumea inconjuratoare. Citesti cu asiduitate presa lor, urmaresti stirile, programele de divertisment. Esti la curent cu toate evenimentele culturale. Mergi destins la cinematograf. Pastrezi inca legatura cu cei lasati dincolo, dar remarcile lor nu te mai ranesc. Angela continua sa mearga an de an la Neptun pe o plaja plina de manelisti si de scoici in care-ti tai talpile. Costel viziteaza si el aceeasi Sinaie mereu…insa tu mergi si descoperi locuri noi in fiecare zi, azi, maine si poimaine si tot asa. Ti-ai luat bilete sa serbezi Anul Nou pe plaja la Punta Cana…De fapt vecinii sunt foarte sociabili, la un BBQ se leaga atatea prietenii.Totul e sa vrei! Este etapa care de fapt iti aduce cele mai multe impliniri, daca ai fost destul de stoic sa rezisti pana aici.

Etapa patru – « aici e casa mea! » Asta e etapa implinirii depline pe meleagurile altadata straine si atat de ostile. Acum totul iti este familiar. Cunosti orasul ca pe propriul buzunar, adopti stilul de viata actual, dar ce-i mai important, nu mai faci comparatii. Nu mai ai regrete. Privesti spre viitor cu lumina si pace-n suflet.
De-acum esti de-al casei!
Mie mi-a luat cativa ani sa ajung la etapa patru. Insa acum cand spun « acasa » spun « aici ».

Sunday, May 17, 2009

I’m in love with a fairytale…

Alexander, Alexander, you make my day!

Inca de la primele acorduri am fost sigura ca va castiga. Si nu numai c-a castigat, dar s-a detasat cu muuuuuult fata de celelalte. Nu stiu ce farmec aparte degaja melodia asta, insa inca dupa prima auditie o auzeam si-mi rasuna in urechi si timpane, over and over… Si cred ca in decurs de doua zile am ascultat-o de 50 de ori. Mai mult, daca o opream eu, o auzeam la vecini! O piesa atat de simpla si totusi cu o incarcatura emotionala de proportii. Incredibil cum poate transmite o melodie atata forta, pasiune si putere. Mi se intampla rar sa fiu fermecata de o melodie inca de la prima auditie, intr-atat de mult incat sa ma obsedeze si sa-i stiu versurile par cœur. Bravo!


I'm in love with a fairytale
Even though it hurts
Cause I don't care if I lose my mind,
I'm already cursed!

Friday, May 15, 2009

Romanii – mai cu mot decat oricine

Am tot evitat sa vorbesc despre ei, sa-i descriu, sa-i clasific, sa-i critic sau sa-i laud…Sunt una dintre ei, totusi, chiar daca acum am un alt pasaport. Si contrar aparentelor, prefer totusi sa ma tin cat mai departe de ei, in multe privinte.
Se detaseaza net de gloata prin faptul ca sunt: destepti, ingeniosi, creativi si inteligenti. Nu chiar toti...sa nu exageram...
Au insa lacune mari cat Pacificul la tot ce caracterizeaza partea umana.

Relatiile inter-sociale reprezinta pentru romani cel mai mare deficit insa ne bucuram ca posedam cea mai invaziva, exploziva si expansiva doza de invidie. Pentru un roman chestii de genul : « buna ziua », « hi », « ce mai faci », « la multi ani », « felicitari » sunt aspecte pur fantasmagorice, chestii care numai o minte bolnava le-a putut inventa…Si pentru ca tacamul nu-i complet, ei se cred superiori tuturor - cei mai buni, cei mai destepti si cei mai perfecti.

Noh, ma opresc aici ca inca doua randuri daca mai scriu, incep sa ma transform, iar varianta asta n-am luat-o in calcul!

Tuesday, May 12, 2009

O zi speciala

Se intampla sa am zile deosebite. Placute. Nu excelez in zile de-astea, tocmai de aia cand se intampla sa le am, ma bucur de ele cu toata fiinta mea. Una din zilele astea speciale a fost azi.

Acum 14 ani traiam unul din miracolele vietii mele. Il serbam, an de an, si sper sa-o tina intr-o aniversare, an de an, cel putin inca 100 de ani.

Tot azi am mai invins o reduta in sistemul de sanatate de aici. Asteptarile sunt atat de lungi…Si la propriu si la figurat!

Tot azi am aflat ca un pachet, mult dorit si tanjit, e gata, bun de livrat. Timpul de shopping e déjà parfum de primavara.


In zile ca astea cred ca reusesc sa inving gravitatia…Mi se intampla sa pasesc atat de usor de teama sa nu zdruncin echilibrul fragil pe care universul mi l-a daruit…

Einstein spunea: "There are only two ways to live your life. One is as though nothing is a miracle. The other is as though everything is a miracle." Cred ca astazi am reusit sa inteleg.

Saturday, May 9, 2009

Just people…as I see them!

I love people! Ok, nu sunt chiar asa inima sparta, am si eu preferinte, ca tot omu’, si la fel am cateva specii de natii cu care chiar n-as vrea sa am nici macar un contact, nici macar visual.
Caracterizarea de mai jos e pur subiectiva, imi apartine si se bazeaza strict pe experienta mea avuta de-a lungul anilor cu diverse natii.
M-am bucurat dintotdeauna c-am nimerit intr-o metropola multiculturala renumita (printre altele) printr-o bogata diversitate etnica. Lasand la o parte faptul ca la inceputuri ma credeam cumva intr-un fel de turnul Babel, experienta asta m-a imbogatit spiritual, sa-i zic. Acum, sa ma pui sa traiesc in mijlocul unei singure si unice natiuni, zau ca mi s-ar parea monoton si m-ar podidi o plictiseala vecina cu lehamitea.
« Universul meu » actual se amesteca cu cel al asiaticilor, arabilor, indienilor, negrilor, est Europenilor, nativilor, vest Europeni, americani, englezi, irlandezi, scotieni etc…Fiecare, de son cote, reprezinta un popor, o natiune, o tara, un continent…Unii sunt buni, altii sunt rai…Dar cine-i perfect?

Chinezii – sunt ca si o casta, cu greu le strapungi zidul ce si l-au creat. Majoritatea lucreaza si socializeaza numai intre ei. Cei mai instariti detin restaurante sau « depanoare » (un fel de butique-uri unde te « depanezi » de orice nimic si maruntis de care ai nevoie rapid) Altii mai nevoiasi lucreaza in uzine de tricotaj patronate tot de chinezi, dar mai instariti. Altii cresc in beciul casei iarba; unii 2-3 altii o cultura intreaga. Pana-i prind si-o iau de la capat ca mafia lor are destule resurse…De altfel, sunt oameni linistiti si respectuosi. Vorbesc putin cu strainii, si nu pentru ca n-ar fi vorbareti, ci pentru ca lor le este extrem de greu sa comunice in limbile astea…Sunt curati, muncitori si-si respecta cu sfantenie traditiile. Se ajuta enorm intre ei (personal cred ca ei n-au in vocabularul lor cuvantul « invidie ») Au cultul economiilor : daca castiga 1$ 50 de centi merg la pusculita. Nu risipesc banii pe haine, nu sunt interesati de moda si de ultimele trenduri. Unui chinez daca-i faci un bine, iti va fi recunoscator toata viata.
Coreenii – sunt foarte culti, cititi si autodidacti. In aceeasi stare de spirit isi cresc si educa si copiii. Inca de la 3-4 ani sunt dati la tot felul de activitati social-educative. De mici invata sa cante la pian. Ca o paranteza, ca vorbeam despre pian - observ ca-i foarte popular in casele asiaticilor. Peu importe varsta, mic-mare, scolar au un program extrem de incarcat. Timpul de joaca al unui copil coreean e redus la minimul posibil imaginabil. Exceleaza la matematica si paradoxal, la limbi straine. Sunt oameni foarte politicosi. Vorbesc incet, aproape in soapta si nu din rusine, cum am fi tentati sa credem, ci din respect. Pentru ei a vorbi cu cineva tare, sau pe ton ridicat e pur si simplu o insulta.
Arabii – greu de facut un deal cu ei. Sunt o natie care ar negocia-o pana si pe ma-sa. De obicei barbatii nu se simt in apele lor sa negocieze cu o femeie. Si asta pentru ca in cultul lor femeia e buna decat de procreeat. Femeile lor, majoritatea, stau acasa :gatesc, fac curat, copii si cam atat. Pe strada merg 2 pasi in urma barbatului. Sunt rele, chiar extrem de rele. Dupa ce ca n-au ocazia sa vorbeasca prea des cu straini, si atunci cand o fac, sau cand cer un serviciu sunt extrem de artagoase. Cred ca asta e o rezultanta fireasca a faptului ca se salbaticesc singure. Desigur nu toate sunt asa. Unele sunt instruite, dar déjà pe astea le observi « dupa vorba, dupa port ». Nu sunt deloc respectuoasi cu altii. Creierul lor nu e niciodata trasnit de indoiala ca s-ar putea ca printr-o actiune a lor sa deranjeze pe altcineva.

Indienii – ii recunosti de la o posta dupa accentul care-l au pe langa faptul ca vorbesc extrem de repede. Cand vorbesc cu ei, ma declar satifacuta daca inteleg incepul frazei si sfarsitul. Prin analogie, nu-mi ramane decat sa deduc ideile principale. Barbatii sunt foarte descurcareti. Muncesc mult, enorm chiar si sunt devotati familiei. Intr-un fel statutul lor social ii obliga la munca peste limite. Sunt singurii care intretin o familie numeroasa. Femeile stau acasa si cresc cate 5-6 copii. Majoritatea lucreaza in IT.

In toate descrierile exista si exceptii, fireste. Ideal e sa extragi frumosul din fiecare si sa ramai mereu « open mind ». Eu c-am asta fac…

Saturday, May 2, 2009

Despre timp

Chiar in momentul acesta précis cand as vrea sa scriu, realizez ca de fapt nu-l am. Cum spuneam in postul anterior, timpul a devenit pentru mine, si pentru alte zeci de mii de oameni, moneda curenta. E vorba in special de timpul liber, cel care il vad cum dispare in hau, se contracta si devine secunde sau cu o infinita indulgenta minute.

O lege nescrisa a vietii, destul de amara, ne spune ca numai cand am pierdut ceva suntem capabili sa-i descoperim valoarea. Atat de adevarat!

Pe vremea existentei mele « dincolo » de ocean, aveam timp liber. Nu mult, dar aveam in limite omenesti. Cum mi-l petreceam? Ca orice om normal : cu familia, cu prieteni, cu cunostiinte, sau citeam, sau un film, un gratar in natura, sau o mai puneam de-o excursie ad-hoc, sau si mai simplu: dormeam. Pe vremea aia daruiam timpul meu liber tuturor. Si asta neconditionat.

Acum sunt « aici » iar normalitatea de « dincolo » acum mi se pare o absurditate.

Acum cand tot mai des mi se intampla sa run out of free time am invatat sa-mi platesc cunostiintele sau « prietenii » in timp.

Cu ani in urma, cand eram inca un novice pe meleagurile astea, se gasise cineva, de buna credinta sa ma initieze in « uzanta » lucrurilor de aici. Cu alte cuvinte, acel c’est de bon ton, or c’est pas de bon ton. Printre multe altele, am aflat ca c’est pas de bon ton sa apelezi pe cineva la ora 6 seara. Este ora clasica cand se ia cina in familie si cand numai un nesimtit poate perturba armonia unei mese in familie (de obicei singura masa din zi cand se reunesc toti membrii familiei). La fel c’est pas de bon ton sa apelezi pe cineva dupa ora 9 seara. Derogare de la regula asta o au numai prietenii intimi ai familiei. Si la fel de prost crescut esti daca cumva iti vine stupida idee sa suni la cineva in weekend. La fel, numai prietenii de familie fac exceptie. Cu alte cuvinte, cunostiintele efemere, sa se abtina.
De la aceste mici uzante si pana la mecanismul amplu care le-a generat nu e decat un mic pas, simplu de inteles: timpul liber e al meu si numai al meu sau al meu impreuna cu familia mea. Oamenii au devenit foarte rigizi si egoisti cand e vorba sa partajeze acest « banal » timp liber, tocmai pentru ca e pe cale de disparitie.


Si daca intr-o zi, am decis sa-ti acord cateva minute din acest pretios timp al meu, inseamna ori ca déjà ai trecut pe alta treapta in relatiile cu mine sau mai plastic, inseamna ca-ti fac un favor care ma astept intr-o zi sa-mi fie rasplatit. Un adevar aspru si greu de digerat pentru multi sensibili.
Related Posts with Thumbnails