Wednesday, July 29, 2009

Nimic

N-am nimic spectaculos de povestit, de unde si tacerea mea din ultimul timp. Insa macar de amocul artei blogaritului ma simt oarecum responsabila sa mai arunc o fraza-doua asa cu ce-mi trece la intamplare prin caputul meu, proaspat vopsit. In linii mari, nimic nou pe frontul de vest…Ploaia e la fel de prezenta, soarele la fel de absent, eu sunt la fel de alba, crema de plaja, luata acum 2 luni, mai are putin si expira fara ca macar sa-i fi deschis dopul…iar eu sunt cuprinsa de aceeasi debordanta si molipsitoare pofta de viata asemanatoare ascetilor din Tibet. Ceva totusi s-a schimbat…Na c-am inceput sa visez. Nu vorbesc de cosmarurile nocturne unde ma zbat sa ies din nameti de zapada si in care sunt purtata de avalanse una mai mare decat alta…Brrrr… Intre noi fie vorba, e cat se poate de limpede pentru mine c-am ramas cu niste sechele de la iernile petrecute p’aici…Dar… cum spuneam mai devreme, de curand am descoperit cum pot pleca sorcova pe calea viselor cu ochii deschisi si asta intre doua fulgere si doua tunete! Nu stiu cum si prin ce miracol de fiecare data ajung teleportata la o plaja imensa cu nisip fin si o mare incredibil de albastra iar de deasupra capului imi vegheaza calatoria un soare imens, galben si foarte cald. Senzatia de litoral si briza a marii e atat de puternica…incat imi simt picioarele ude de valurile care se sparg la mal…Mi-ar place sa ma eternizez cu nispul de acolo, insa sunt adusa brusc la realitate de bubuiturile ce stau sa-mi sparga timpanele. Ah, nu, nu sunt artificii, sunt doar tunetele de afara… iar eu chiar sunt uda la picioare, dar nu de valuri ci de ploaie…
Cam asta e…

Thursday, July 16, 2009

Datul in stamba

Deci gata cu jelitul! E timpul sa intru in actiune. Sportul meu preferat e « datul in stamba ». Si zau, ca nu-i un sport usor. Ca orice activitate, care n-o desfasori cotidian ci doar ocazional, implica si niscai riscuri. Dar, oricum ar fi, ma antrenez temeinic la datul in stamba. Joc de glezne usurel, sa nu le fracturam inainte de marea stamba…Miscari duioase din sold, stanga – dreapta si inapoi si tot asa de vreo saptejdeori pana incep sa ma descompun. Dupa ce m-am unduit in halul asta, trec la picioare si tzopai nene de-mi sar capacele, cand pe vine, cand in aer…Si dupa ce o tin asa pret de-o ora, ma bucur c-am inca splina si restul maruntaielor la locul lor. Acum e momentul cand schimb de miscare, transced spre ceva mai domol.Cum pana acum mi-am incalzit trunchiul si picioarele, imi raman membrele superioare, nu de alta dar nu vreau sa am vreo supriza sa mi le gasesc atrofiate. Asta implica din partea mea sa efectuez o miscare lino-blanda de du-te-vino, sus-jos…si tot asa pana-mi simt capu’ usor si plin de fumuri si cred ca tot in momentul asta precis mi se rupe fix in paispe de toti norii planetei cu tot cu tornadele lor.

Ah, era sa uit un lucru important, datul meu in stamba e musai sa fie acompaniat de sirtaki… iar cand fac miscarea de maini e obligatoriu sa ma exersez cu un pahar in mana…Deh…Noblesse oblige…

Tuesday, July 14, 2009

Nori negri

Dragii mei (aia care ma cititi si-mi lasati mesaj cat si cei care ma cititi si nu-mi lasati mesaj) vreau sa va spun tuturor ca nu mai pot. Pe deasupra capului imi plutesc nori negri si la propriu si la figurat. Ploua, ploua si iar ploua. Ploua decand a incetat sa ninga…E plina vara, mijlocul lui iulie, altii mai fericiti din alte colturi ale lumii s-au bronzat o tura déjà iar la mine azi maxima n-a urcat mai mult de 15C si vant cat cuprinde vazduhul de nici geamul nu-l pot deschide…Si asa o tot tine de la ultima ninsoare…Vremea asta mohorata imi distruge orice chef de viata. Am si eu o limita, zau asa, ca doar om sunt. M-am saturat sa ma scol dimineata, sa privesc cerul si sa mi se intunece privirea, sa stau ziua in amiaza-mare cu lumina aprinsa pentru ca de atatia nori e déjà seara…


Si-am avut si-o tornada mititica pe langa un aeroport, atat de mitica c-a smuls pomi inalti de doua ori cat casa, a luat cu ea acoperisuri, panouri, a rasturnat rulote si tot ce-a mai gasit in drum…Si chiar daca n-am fost in epicentrul ei, vantul si ploaia ce s-au napustit le-am putut simti din plin…In nebunia mea, acum vreo 2 saptamani mi-am cumparat si crema de plaja. Sic. Si mi-am pus-o la oglinda s-o vad zilnic… pana intr-o zi cand o sa dau cu ea de pamant! Bine ca n-am apucat sa-mi blochez banii intr-un costum de baie nou, ca eram cat pe ce! Se vand foarte bine acum shoshonii. Cred ca-mi deschid un magazin on line sa vand sosoni, umbrele si balonzaiduri. Macar sa trag ceva profit dupa potopurile astea! Daca nu mental, macar la buzunar!

Noh, ma opresc acilea, ca-s atat de acra si neconsolata ca nu mai pot scrie nimic decent fara sa incep sa-njur….

Sunday, July 5, 2009

Vivre dans la solitude…

Asta fac eu de doua zile. Pentru mine e un lux, sau un rasfat la care tanjeam de o buna bucata de timp. Constientizam oarecum necesitatea acestei izolari, insa elementul declansator a fost vineri seara cand aveam nevoie de o ora si jumatate NUMAI a mea, o ora si jumate fara sa ma strige nimeni si fara sa raspund la telefoane. N-am avut parte de asa lux! Atunci am constientizat mai mult ca niciodata ca de fapt eu nu am deloc un timp al meu de care sa dispun dupa bunul plac. Ca urmare, iata-ma urmatoarele doua zile traind o frumoasa, linistita si relaxanta solitudine. Cu alte cuvinte, n-am facut nimic din ce que j'étais supposée faire. N-am gatit, n-am facut curat, n-am spalat si n-am socializat cu nimeni. Am plecat departe, desi fizic eram prezenta. M-am refugiat adanc in interiorul meu, asta in lipsa insulei pustii pe care mi-as fi dorit sa fiu…
Asta a fost, doua zile si pun punct. In rest, urasc solitudinea cu tot apanajul cu care te copleseste daca-i dai voie sa-ti poposeasca mai mult timp in suflet.

Wednesday, July 1, 2009

Bagaje peste timp

Purtam cu noi de veacuri un bagaj. Nu e mereu identic. Ne mai oprim in diverse halte unde mai schimbam o bluza, adaugam un suvenir, aruncam sosete murdare…dar esenta ramane aceeasi : caram cu noi aceeasi haina, camasa si pantofi. Orice am face ramanem aceeasi. Unii invata ce-au de invatat si pleaca mai departe altii oricate mii de kilometri ar strabate nu reusesc sa invete nimic si ajung dupa lungi si chinuitoare drumuri in punctul de unde au plecat acum secole de evolutie. Si ciclul se repeta acelasi mereu, difera spatiul si timpul, insa universul insista si iar insista si te tine pe aceeasi orbita pana inveti. In princiu sunt chestii usoare de invatat : sa ierti, sa uiti, sa iubesti, sa renunti, sa daruiesti, sa nu judeci…dar vai, cat e de greu…Mi-am spus mereu sa nu repet greselile trecutului…Dar oare pot? N-am nici cea mai mica compasiune pentru cei care-si repeta erorile…Mi-am spus mereu ca cine nu-i capabil sa-nvete din greseli, isi merita soarta…N-am fost oare prea dura?

Eu imi cunosc perfect lectia in teorie, insa cand vine timpul s-o aplic in practica, constat cat imi e de greu, uneori imposibil…Si atunci cu ce sunt eu mai buna decat cei pe care nu-i compatimeam deloc?!

Related Posts with Thumbnails