Vivre dans la solitude…

Asta fac eu de doua zile. Pentru mine e un lux, sau un rasfat la care tanjeam de o buna bucata de timp. Constientizam oarecum necesitatea acestei izolari, insa elementul declansator a fost vineri seara cand aveam nevoie de o ora si jumatate NUMAI a mea, o ora si jumate fara sa ma strige nimeni si fara sa raspund la telefoane. N-am avut parte de asa lux! Atunci am constientizat mai mult ca niciodata ca de fapt eu nu am deloc un timp al meu de care sa dispun dupa bunul plac. Ca urmare, iata-ma urmatoarele doua zile traind o frumoasa, linistita si relaxanta solitudine. Cu alte cuvinte, n-am facut nimic din ce que j'étais supposée faire. N-am gatit, n-am facut curat, n-am spalat si n-am socializat cu nimeni. Am plecat departe, desi fizic eram prezenta. M-am refugiat adanc in interiorul meu, asta in lipsa insulei pustii pe care mi-as fi dorit sa fiu…
Asta a fost, doua zile si pun punct. In rest, urasc solitudinea cu tot apanajul cu care te copleseste daca-i dai voie sa-ti poposeasca mai mult timp in suflet.