Datul in stamba

Deci gata cu jelitul! E timpul sa intru in actiune. Sportul meu preferat e « datul in stamba ». Si zau, ca nu-i un sport usor. Ca orice activitate, care n-o desfasori cotidian ci doar ocazional, implica si niscai riscuri. Dar, oricum ar fi, ma antrenez temeinic la datul in stamba. Joc de glezne usurel, sa nu le fracturam inainte de marea stamba…Miscari duioase din sold, stanga – dreapta si inapoi si tot asa de vreo saptejdeori pana incep sa ma descompun. Dupa ce m-am unduit in halul asta, trec la picioare si tzopai nene de-mi sar capacele, cand pe vine, cand in aer…Si dupa ce o tin asa pret de-o ora, ma bucur c-am inca splina si restul maruntaielor la locul lor. Acum e momentul cand schimb de miscare, transced spre ceva mai domol.Cum pana acum mi-am incalzit trunchiul si picioarele, imi raman membrele superioare, nu de alta dar nu vreau sa am vreo supriza sa mi le gasesc atrofiate. Asta implica din partea mea sa efectuez o miscare lino-blanda de du-te-vino, sus-jos…si tot asa pana-mi simt capu’ usor si plin de fumuri si cred ca tot in momentul asta precis mi se rupe fix in paispe de toti norii planetei cu tot cu tornadele lor.

Ah, era sa uit un lucru important, datul meu in stamba e musai sa fie acompaniat de sirtaki… iar cand fac miscarea de maini e obligatoriu sa ma exersez cu un pahar in mana…Deh…Noblesse oblige…