Tuesday, May 19, 2009

Emigranti - integrare– etape strabatute

Meseria de emigrant pentru unii poate fi bratara de calvar pentru altii mana cereasca. Pe orice parte insa incerci sa abordezi problema – e viata grea. Poate nu mereu, insa inceputul, pentru unii poate fi conturat in culorile infernului. In opinia mea umila consider ca orice emigrant e un erou fie c-a reusit fie c-a avut un esec. Este un erou numai si pentru faptul c-a incercat. Cu ani in urma cineva ma imbarbata mereu spunandu-mi « ati fost alesi! ». Pare o lozinca rupta dintr-o secta, insa cred c-a dat roade.
Trairile unui emigrant, din momentul in care pune piciorul pe taram strain si pana cand acel taram devine « acasa », sunt extrem de complexe si contradictorii.
Prima etapa – totul e o feerie, traiesti cu ochii deschisi un basm. In aceasta etapa, de fapt, descoperi totul cu ochii unui copil. Absolut totul e mirific. Mancarea e mai buna, e mai sanatoasa, oamenii sunt mai respectuosi, statul de adoptie e atat de civilizat inca iti revizuiesti singur notiunea de « civilizatie », soselele sunt mai mari, mai largi, mai curate, masinile sunt rupte din revistele auto, ultimul numar, cladirile sunt mai inalte, au geamuri mai multe, sau numai geamuri, parcurile sunt mai verzi, iarba e taiata mereu ca n-apuci sa vezi buruieni, oamenii au flori multicolore la balcoane si terase, casele n-au garduri, lumea zambeste, autobuzul vine la timp si ca o incununare la toate bogatiile astea, ai sansa sa castigi dolari.

Etapa a doua – « totul e bullshit.» E ca si cand te trezesti din betie. La etapa asta realizezi ca afara-i vopsit gardu’, inauntru-i leopardul. Mancarea, care mai sus o adorai, acum n-are nici un gust, vinetele, oricat de mult te-ai chinui sa le prepari, n-au gust desi sunt umflate cu pompa, rosiile au gust de cauciuc, porumbul fiert e prea dulce, chiar scarbos de dulce, painea e elastica, soselele care erau largi mai sus, se ingusteaza pentru ca acum ai ochi sa observi si traficul infernal. Aerul nu mai e atat de pur ca tocmai ai supravietuit unor cinci zile consecutive de smog si te declari fericit ca n-ai probleme cardiace. Vecinii care zambeau sunt niste inculti cu care nu poti schimba doua cuvinte. Parcurile nu le mai vezi atat de verzi pentru ca-s pline de disperati de viata care fac jogging dimineata si seara, de parca n-au nici o alta grija cotidiana. Iar prietenii din tara te intreaba ce-i avut in cap cand ai emigrat. La ei sunt 28C la umbra cand la tine sunt 4C iar vantul te doboara…, Costel e in fiecare weekend la Sinaia iar Angela tocmai si-a luat bilet trei saptamani la Neptun… Statistic vorbind, citeam pe undeva ca 60% din emigranti in momentele acestei etape se intorc acasa.
Etapa a treia – « viata e frumoasa si aici! » Dupa dusurile reci primite la etapa de mai sus, te trezesti si incepi sa vezi lumea cu alti ochi. Se instaleaza o rutina placuta. E etapa in care te ancorezi la lumea inconjuratoare. Citesti cu asiduitate presa lor, urmaresti stirile, programele de divertisment. Esti la curent cu toate evenimentele culturale. Mergi destins la cinematograf. Pastrezi inca legatura cu cei lasati dincolo, dar remarcile lor nu te mai ranesc. Angela continua sa mearga an de an la Neptun pe o plaja plina de manelisti si de scoici in care-ti tai talpile. Costel viziteaza si el aceeasi Sinaie mereu…insa tu mergi si descoperi locuri noi in fiecare zi, azi, maine si poimaine si tot asa. Ti-ai luat bilete sa serbezi Anul Nou pe plaja la Punta Cana…De fapt vecinii sunt foarte sociabili, la un BBQ se leaga atatea prietenii.Totul e sa vrei! Este etapa care de fapt iti aduce cele mai multe impliniri, daca ai fost destul de stoic sa rezisti pana aici.

Etapa patru – « aici e casa mea! » Asta e etapa implinirii depline pe meleagurile altadata straine si atat de ostile. Acum totul iti este familiar. Cunosti orasul ca pe propriul buzunar, adopti stilul de viata actual, dar ce-i mai important, nu mai faci comparatii. Nu mai ai regrete. Privesti spre viitor cu lumina si pace-n suflet.
De-acum esti de-al casei!
Mie mi-a luat cativa ani sa ajung la etapa patru. Insa acum cand spun « acasa » spun « aici ».

48 comments:

  1. Foarte frumos scris, felicitari!...

    Eu cred ca e important si motivul emigrarii, si in functie de acesta, adaptarea se poate dovedi mai usoara sau mai grea.
    Poti pleca din prea multa disperare, sau de dor de capra vecinului... de exemplu...:)
    Eu daca plecam stiu sigur ca de doua aspecte dure m-as fi ciocnit intai si intai:
    1. limba; franceza sau engleza pe care le stiu eu sunt asa, vagi, "de descurcat", dar cum eu sunt o comunicativa si-mi place sa-mi exprim ideile nuantat, nu doar limitat la "afara ploua" sau "cat costa umbrela asta?", m-as fi gasit in mare impas inca din prima zi.
    2. studiile; stiu ca acolo ca sa faci ceva (daca nu vrei sa ramai o viata concierge) trebuie sa mai studiezi, ca diplomele romanesti nu stiu cata valoare au... probabil un zero barat, cu aproximatie..; iar unele studii dureaza cam inca o viata (medicina, spre exemplu) si costa scumpisor, ca nu-i de ici, de colo, sa fii medic pe plaiurile acelea.
    Cu aspectul "vecini inculti" cred ca ma impacam fara probleme, ca nici pe-aici nu aud prea des Bach sau Mozart rasunand din apropiere, si nici discutii despre existentialitate... ; macar acolo nu miroase seara a oua sau peste prajit cand deschizi geamul sa iti aerisesti locuinta.

    Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca da, regret ca nu am plecat si noi. Insa cand ne-am trezit era deja cam tarzior. Daca o faceam la douazeci de ani, era altceva, aveam viata inainte...
    Insa ne dorim cu indarjire ca macar copilul nostru sa plece, sa plece cat mai departe, si sa-i fie bine, bine de tot acolo.

    ReplyDelete
  2. In principiu, e adevarat. In realitate, unii sar cate o etapa, iar altii raman blocati in vreuna. :D

    Home is where your heart is...

    ReplyDelete
  3. @acuarele - noi cand am plecat am avut o oarecare doza de nebunie:)Dar ne-am dorit din tot sufletul. Cand cineva ma intreaba ceva in privinta emigrarii, in primul rand il intreb cat de mult isi doreste. Daca pe o scara de la 1 la 10 dorinta lui e pe la 7, atunci mai bine ramane.
    @lola - ca unii raman niste neadaptati e perfect adevarat. E greu, oricine spune ca i-a fost usor, minte sigur.

    ReplyDelete
  4. Ma intreb daca nu exista si o a cincea etapa, ceea in care ne acceptam cu tot trecutul si prezentul nostru. Caci ne-am nascut in Romania, vorbim si gandim romaneste, chiar daca romana a ajuns, parafrazandu-l pe Kundera, "o limba straina careia ii intelegem fiecare cuvant".

    ReplyDelete
  5. @anonymous - Cu trecutul n-ai ce sa faci, decat sa-l accepti, avand in vedere ca s-a dus si nu-l poti modifica. Insa pe prezent si pe viitor esti singurul stapan. Efemer, ce-i drept, la fiecare 24h mai pierzi cate putin din putere...Iar faza cu "ne-am nascut in Ro, vorbim si gandim romaneste" se aplica mai mult generatiei a 3-a. :))

    ReplyDelete
  6. hello neighbourhood !
    e foarte frumos la tine :)... si in gand si-n suflet!...
    dar imprevizibil atunci cand vizitezi in primavara si te troieneste zapada trei zile prin airport :):) thx
    Vecinii tai din south au cercetat asiduu si au concluzionat ca 5 (cinci) ani iti ia adaptarea si integrarea. Asa-i. Am descoperit acest studiu dupa ce-l experimentasem pe propria-mi piele . Stagiile au fost insa diferite !
    nice 2 meet U !
    j.

    ReplyDelete
  7. @windwhisperer - bine ai venit la mine!:)ha 5 ani, se spune ca si intr'o casnicie tot cam 5 ani sunt necesari "adaptarii" in doi. :)) M-ai facut curioasa, ce stagii ai experimentat tu? Hai s-auzim numai de bine! Welcome anytime!

    ReplyDelete
  8. hi Ca :)
    vecino ! aia cu mariajul e 7ani :)
    " the seven year itch " daca scapi de mancarime 7 ani....se cheama ca te-ai integrat :)
    Cu partea serioasa, huh, povestea unei vieti e un roman , iar a unui emigrant...o saga :)
    incerc s-o fac scurta !
    #1- n-a existat . eram anesteziata di'nainte de a ajunge . 6 ani de asteptare cu secu in coasta + impachetatul vietilor a patru oamnei in trei valize , mi-au luat orice urma de vederi a cainilor cu covrigi in coada !!! iar aparitia lor la JFK " explodate " ( la propriu ) m-au pus in filmul lui Alberto Sordi : " cinstit, sarac emigrant in Australia "... singura nepotrivire era doar de continent. Ma lovise oboseala si stand pe banca...nu-mi mai pasa ; iar Cineva cauta o sfoara sa le lege...in dulcele stil romanesc :( a adaugat si bocitul ala de jale, ca la propria-mi ingopaciune .
    Imaginea asta ma urmareste .... nightmare ul unui inceput or sfarsitul unui cosmar din care plecasem fara sa privesc inapoi , nici macar cu manie , ci cu o doza imensa de inconstient !
    #2- am avut parte de vecini americani simpli , frumosi si naivi in bunatatea lor care mi-au mangaiat sufletul zdrobit de dorul prietinolor lasati in urma care , n-au avut " nebunia" noastra de evadare ! Tot ce vedeam , ( strazi curate,maniere,masini, mancare ) nu m-au socat ci ASA trebuia sa fie o viata normala .
    #3- au urmat primii trei ani de greutati,socuri culturale, balbaieli , invatat, reevaluat, redirectionat , uitat de vacante caci numai drumul spre servici parea o calatorie de vacanta ce ma facea sa nu tin cont de numarul anilor de cand nu mai fusesem in una !
    #4- o stabilitate si acel sens de " legare de pamant " al romanului, mi-a dat-o anul al patrulea cand , am socat si americanii ( ei fiind ca melcii, mutandu-se dupa job :)) si romanii ( "cum asa de repede ?") caci, ne-am cumparat casa ... home sweet home , ce m-a asezat in normalitate !! Cica nu esti OM pana nu sadesti un pom , nu ridici o casa si nu cresti un om !! huh...le mai facusem o data, deci sunt OAMA de doua ori :)
    #5 - deja oameni ai acestei tari care ne-a adoptat, ne-am comportat in consecinta, fara dorinte speciale ci , asa, firesc . A urmat prima vacanta,dupa cinci ani ,in care n-am avut timp sa observ ca n-am avut , direct in Hawaii . Acolo am realizat ce mica-i lumea: " Doamne unde am ajuns , cred ca nu-i picior de roman pe aici " ziceam unor amici cu care faceam vacanta . Socul a fost mai ceva decat warningul " atentie cad nuci de cocos " cand am auzit vorbind romaneste langa noi :)

    noo, si am zis c-o fac scurta si iata ca m-am intins ca o placinta !
    sincer , m-am starduit cat am putut :)insa genele mioritico- carpatine... nu si nu ! astea nu se pierd !
    Mi-a facut placere " dialogul' la care m-ai provocat si placut surprinsa de noii vecini !!! :)
    zi buna! , j.

    ReplyDelete
  9. @Draga mea J. - mie mi-a facut o si mai mare placere ca ai ales sa-mi povestesti pataniile tale, si asta intr-un ton atat de colorat :). Foarte interesant! Eu citesc cu placere experiente de-ale altora, mai putin lamentarile (lol). Sa auzim numai de bine!

    ReplyDelete
  10. prostii ! te nasti roman si mori roman, asta e blestemul! etape, vrajeli, eu sunt de vre-o 25 de ani plecat din ro, aia cu seek-home sau cum îi zice pe "inglish" n-o aveti? cu ciorba de burta cu perisoarele, cu sarmalele, cu tuiculita? sunteti straini oriunde ati fi, poate numai copii vostrii nascuti pe alte meleaguri, voi...tot romani!

    ReplyDelete
  11. @anonymous - dar suparat mai esti! Si... nu maica, nici ciorba de burta, nici perisoare nici tuiculita, poate sarmale desi...un curcan impanat in mijlocul mesei ce-ar avea?

    ReplyDelete
  12. am strabatut exact cele 4 etape si ma simt aici ca acasa...dar nu sunt...si imi va fi dor intotdeauna de mirosul sarbatorilor romanesti pentru ca sunt ROMAN iar fata mea nascuta aici va fi in sufletul ei tot ROMANCA....cat despre sarmale...sunt deja pe foc :)) salutare tuturor

    ReplyDelete
  13. @Robert - sincer, ma bucur pentru tine. Cati ani are fetita ta? Te intreb pentru ca stiu, cand va creste si va ajunge in secundar, sau mai tarziu in colegiu, si daca mai sunteti inca pe meleagurile astea, ea nu va mai fi in suflet romanca. Succes si multumesc de gandul bun. :))ah, sa nu uit, pofta buna! ;)

    ReplyDelete
  14. @Purple Rain -Uite-te bine la oamenii din tara in care traiesti..un popor compact si totusi atat de "pestrit",nu?englez,francez,polonez sau alte nationalitati,fiecare isi conserva identitatea nationala mai mult sau mai putin,de ce noi romanii trebuie sa uitam ceea ce suntem si sa devenim altceva?Nu cumva mentalitatea asta ne poarta inapoi in timp ca popor si ne face sa citim lectia de patriotism de la inceput sperand ca de data asta poate vom pricepe ceva...Nu sunt un nationalist fanatic(sau poate ca devin?:)))dar ma doare aceasta tendinta de a sterge identitatea nationala a copiilor nostri.E adevarat ca sunt cetateni canadieni,americani sau italieni dar sunt de origine ROMANA si trebuie sa fie mandri ptr asta ,cred eu.Imi cer scuze daca m-am "aprins" putin :) P:S:Fetita mea are 5 ani...stiu,mai am de invatat :))O zi buna !

    ReplyDelete
  15. @Robert - Multi ani inainte ptr fetita! In ce ma priveste, eu n-am nici o tendinta de a "sterge identitatea nationala a copiilor". Observ insa ca inguri au tendinta asta. Ai putea sa-mi raspunzi de ce tinerii romani- adolescenti, crescuti de mici aici, cand se intalnesc intre ei (nefiind nici un alt ado de alta speta) ei vorbesc intre ei ori franceza ori engleza? Mi-ar place sa mai vorbim peste cativa ani si sa-mi spui cand te-ai ocupat tu personal s-o inveti pe fetita istoria romanilor si geografia Romaniei, in conditiile in care tu locuiesti peste hotare...;)O seara buna!

    ReplyDelete
  16. @Purple Rain-Iti multumesc si multi ani inainte si alor tai !Ai dreptate dar iti promit ca eu am sa ma stradui sa nu uite ca este romanca,fara sa exagerez,vreau doar sa nu isi uite radacinile...eu cred ca esti ceea ce gandesti iar daca v-a ajunge sa gandeasca intr-o alta limba decat cea romana inseamna ca s-a integrat perfect dar sa fi sigura ca o sa inteleaga si cand o sa-i zic doua de maica-sa :))Glumesc...vom trai si vom vedea..O zi buna tuturor

    ReplyDelete
  17. CIAO
    INCEP CU CIao pentru ca viata mea de emigrant incepe si cred ca se va sfarsi (nu stiu cand )tot aici in italia!
    nu e asa de departe dar daca pleci ACASA cu masina ajungi mai tarziu decat din CANADA ...EMIGRANT PANA LA SFARSIT ...TOT strain ai sa ramai...mai multe mai tarziu

    ReplyDelete
  18. Hello,te-am gasit adusa de big-GOAGAL si ma intreb din nou cum se face ca cei plecati dincolo' sint atit de relaxati?
    PROMIT SA TE URMARESC in continuare si daca nu te voi supara sa mai zic una alta si eu...
    Apropo,sint din ROMANIA de linga ORADEA dintr-o zona ,,calda,,BAILE 1 MAI

    ReplyDelete
  19. La ce virsta ai emigrat si cum?Te-ai rupt de tara si de familie?Sau ai plecat cu sot si eventual copii?
    Eu inca doresc sa ma ,,mut,, in CANADA si sint dispus sa-mi asum toate stagiile emigrarii...

    ReplyDelete
  20. @Dynamyte - bine ai venit! Stai p'aproape si castigi informatii. ;). Am emigrat legal in floarea varstei. De tara m-am cam rupt, de familie nu. :)

    ReplyDelete
  21. Cind am emigrat aveam 41, 2 copii mari si cred ca in scara aia(cu dorinta de plecare) eu eram la 5 da' sotia era la 14(!!)copii nu realizau inca ...
    Asa ca noi am parcurs etapele ca niste copii sirguinciosi , normal ca etapele's putin mai personalizate dar pe cele 4 le'am parcurs - a fost greu si uitindu'ma'n urma m'antreb cum de'am avut atita putere ?Oare as fi in stare s'o fac inca o data ?
    Mi'e dor de tara da' parca nu mai asa de tare-parca-i mai frumos in ... Cuba( de exemplu).
    Romania ii deja ceva departe dar niciodata n'o sa fiu altceva decit roman -poate ii un handicap de'al meu, nu stiu, da' aici in Canada nu m'am simtit niciodata strain, enervat de mutlte ori ca nu sunt inteles sau io nu'ntelegeam da' n'am avut niciodata senzatia ca's strain intr'o tara straina !

    ReplyDelete
  22. @Snake - bine ai venit! Ma bucur cand mai dau peste cineva care se simte bine pe taram strain. :)

    ReplyDelete
  23. Cat se poate de real blogul. Am trecut prin toate cele patru etape, iar azi, dupa aproape 5 ani de America, pot spune ca ma simt "acasa".Am visat la America toata adolescenta mea si mi se parea un vis irealizabil sa ajung sa locuiesc in State. Pe scara de la 1 la 10 pe care o mentiona mai sus Purple Rain, dorinta mea a fost de 20 si cu toate astea, am trecut prin aceleasi faze. M-am gandit si razgandit daca sa stau aici sau sa ma intorc, nu-mi gaseam locul niciunde, in fiecare din cei patru ani mi-am petrecut vacantele numai in Romania. Mi-am dat doi ani, daca in doi ani nu ma adaptez deloc si ma simt la fel ca in primul an atunci ma intorc. Dar nu a mai fost cazul, am inceput sa ma schimb incet incet, sa nu mai compar, am ajuns in faza a treia!
    Dar m-as fi intors daca nu reuseam sa trec de faza a doua! Ma bucur ca nu a fost cazul. Anul acesta e primul cand nu mi-am mai programat vacanta in Romania si am decis ca vreau sa explorez alte tari!
    Nu zice nimeni ca e usor, dar daca ai vointa, rabdare si puterea de a merge inainte, plus un dram de noroc, pana la urma te vei adapta!

    ReplyDelete
  24. @Anonim - bine ai venit! Si da, asta e cheia succesului: rabdare cu tine insuti. Ia ceva timp pana ca radacinile sa strapunga scoarta aspra a noului teren, dar odata done, atunci sunt solide, cresc adanci iar pomul e puternic ancorat. ;)

    ReplyDelete
  25. Salut.
    Dupa 3 ani de state, 7 luni de Ro sper sa ajung in maxim 3 luni in Canada. In state am trait doar primele doua etape, nu ca nu as fi vrut sa le ating si pe celelalte dar viza nu m-a mai lasat. Sper sa trec in Canada direct la etapa 3!!! Ma bucur tare mult purple Rain ca te-am gasit pe net!

    ReplyDelete
  26. @anonim - e bine asa, "incalzirea" ti-ai facut-o deja. :))Iti doresc succes si tranzitie cat mai lina. S'auzim de bine!

    ReplyDelete
  27. buna de cateva zile tot discut cu sotul de canada sa emigram avem si o fetita mica de 2ani jumatate si ne gandim la viitorul ei.daca cineva ar putea sa ne ajute cu niste informatii va las aici adresa mea de mail durama_cosmina@yahoo.com.imi cer scuze anticipat posesoarei acestui blog daca am deranjat lasandu-mi adresa de mail.va pup si poate intrun viitor nu stiu cat de apropiat vom fi vecini

    ReplyDelete
  28. Marturisesc ca este impresionant sa citesti patru etape din experienta emigrarii si sa incerci sa simti trairi si miresme ale fiecarei etape desi eu sunt in etapa 0...Am inceput sa strang argumente sa pot visa la mai bine, in special pentru copii mei pe care as vrea sa-i vad crescand in alta tara. Privesc spre gingasia lor simpla si vreau mai mult.

    ReplyDelete
  29. @cosmina - mult succes!
    @razvan - daca ai inceput sa gandesti la asta, ai facut deja primul pas. Daca esti determinat, urmatorii pasi vin de la sine. Succes!

    ReplyDelete
  30. Am inceput sa ma gandesc. Problema este ca acum adun informatii si sunt inca putin confuz. As vrea sa stiu daca pot aplica singur mai intai, sa plec inainte, apoi sa imi iau si restul familiei. Din lista aceea cu job-uri pentru emigrare federala nu ma incadrez pe nicaieri. Am inteles ca pot aplica pe Quebec sau pe provincii...Te-as ruga daca poti sa-mi spui daca pot gasi pe cineva care sa ma lamureasca in acest sens. Etapa 0,1....Multumesc de incurajari...Candva si voi ati fost ca noi...

    ReplyDelete
  31. Cica la Punta Cana nici nu-i mare branza de vazut :) Eu cunosc un mecanic auto, acolo-si duce el concubina in vacanta, ca si daca s-ar duce amandoi prin vreun muzeu ce-ar intelege? :) Acu' despre emigrare: unii-s facuti pentru si altii nu, unii-s fericiti c-un rasarit de soare si-o cana cu apa rece, altora nimic nu le-ajunge. Nicaieri. Mie parca nici dor nu-mi mai e... si ma-ntristez, da' acu' ce sa fac?
    E frumos si sincer articolul tau, bravo!
    Ioana

    ReplyDelete
  32. @Ioana - multumesc frumos. Stii cum se spune, daca crezi ca toti sunt multumiti, inseamna ca nu i-ai intrebat pe toti! :))

    ReplyDelete
  33. Eu si cu sotia cred ca suntem la etapa a treia spre etapa a patra. Sper sa nu ne blocam la etapa a treia, dar tragem sa ajungem si la etapa a patra. Nu stiu sa fi avut o perioada foarte lunga din etapa a doua. De la inceput am stiut ca nu o sa fie usor si ca orice padure are uscaturi, asa ca nu am avut chiar acea imagine idilica a Canadei. Nu umbla caini cu covrigi in coada asa cum au crezut cei care au venit aici si acum injura Canada pentru casele de carton si alte tampenii. Trebuie sa vrei sa te adaptezi. Nu vrei ? Atunci intra in actiune selectia naturala, iar cei slabi sunt dati la o parte.

    ReplyDelete
  34. @Sergiu - si eu am aceeasi parere. Daca vrei, poti. Nu stiu daca am spus mai sus, oricum, o spun mereu, daca pe o scara de 1 la 10 dorinta de a emigra e pe la 7 atunci mai bine ramai in Ro.

    ReplyDelete
  35. depinde la ce se pune problema sa te adaptezi. Una e sa te adaptezi la frumusetea si cultura Frantei, de exemplu, si alta e sa te adaptezi la vastitatile dezolante, turnurile si autostrazile Americii de Nord. Daca te adaptezi la ceva urat, pe total, pierzi enorm. Eu cred ca e usor sa te adaptezi la ceva care ti se potriveste, iar daca adaptarea e dificila, chinuitoare, atunci e semn clar ca trebuie sa pleci de acolo.

    ReplyDelete
  36. @anonim - ma scuzi, dar nu gasesc nici un raport in ceea ce spui. E ca si cum aduni prune cu gogosari. Si bty, nu e scopul nici unui emigrant, oriunde ar fi el de a se "adapta" soselelor sau drumeagurilor. De alta adaptare e vorba in propozitie. :)

    ReplyDelete
  37. Buna.
    Imi place cum scrii. Foarte diferit de ceea ce mai citesc pe net cu si despre emigranti si in plus, foarte aproape de sufletul meu. Simt ca te cunosc deja; ai descris etapele foarte real, exact asa cum sunt. Ma aflu si eu intr-una din ele acum dupa cativa ani, mai la sfarsit...
    Salutari din St Lambert, de peste fluviu
    Ionut

    ReplyDelete
  38. @Ionut - multumesc frumos. Si sper s-atingi cat mai repede pragul "aici e casa mea". :)

    ReplyDelete
  39. Abia ce am descoperit blogul tau, si mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris mai sus. M-am regasit ff bine in vorbele tale. Sunt departe de casa , ma aflu undeva intre prima si a doua etapa, nici eu nu stiu exact. cert e ca imi doresc sa ajung sa spun ca ma simt ca acasa aici. Felicitari pentru cum ai scris mesajul
    Iuliana

    ReplyDelete
  40. @Iuliana - multumesc. Iti doresc integrare cat mai usoara. :)Numai cine a trecut prin asta stie cat de greu poate fi uneori...

    ReplyDelete
  41. Mda ... adevar graiesti !
    Sarbatori fericite!

    www.emigrat.eu

    ReplyDelete
  42. @Pharaon - Totul e bine cand se termina cu bine, nu-i asa? :) Sarbatori fericite si tie! Multumesc frumos!

    ReplyDelete
  43. Eu am ajuns la etapa a patra cam dupa doi ani.Acum am aproape sase de cand am venit in Australia si sunt fericit pentru alegerea facuta.Integrarea s-a facut cu dificultati, nu e usor mai ales pentru parinti de aproape 40 de ani cum am fost noi.Copiii in schimb nu si-au batut capul cu probleme (nici macar la scoala) si imi amintesc cu ce emotii l-am asteptat pe cel mic dupa prima zi de scoala sa vedem impresiile.Sotia mea credea ca-l va vedea plangand fiindca nu vorbea engleza decat la nivel basic si ne va cere poate sa plecam inapoi in Romania. Fugi de-aici! A venit cu gura pana la urechi, tot numai un zambet si ne-a spus ca ii place mai mult decat la scoala din Romania!
    Etapele sunt bine descrise, m-am amuzat pe alocuri de felul in care le-ai explicat dar sunt intru totul de acord. Etapa a doua, cea cu bullshit a tinut pana au intrat in casa cateva salarii cu care ne-am aranjat casa (in chirie)mai bine chiar ca in Romania - mobila, calculator, imprimanta,plasma ceva mai tarziu,etc. Vreau sa subliniez gradul de civilizatie intalnit aici, mi-a sarit in ochi din prima saptamana, poate e castigul cel mai important. Categoric, aici e casa mea. Multumesc.

    ReplyDelete
  44. @anonim - prima zi de scoala...nu-mi spune, c-am patit la fel ca voi...Doamne, ce amintiri! Si cat sunt de departe...Australia, e una din locatiile in care si fi vrut sa locuiesc, macar pentru vreme, clima...Si acum ma mai poarta gandul cum ar fi daca...:) S-auzim numai de bine!

    ReplyDelete
  45. http://www.lossesintranslation.com/stages-of-immigration.php

    Another interesting thing about culture shock is that there are routinely not one but two low points, and even more interestingly, they will accommodate themselves to the amount of time you intend to spend in the host country - are you a visitor or an immigrant? How long will culture shock last? That varies depending upon where you came from, how different the cultures are, your support systems and so on, but it also depends to some extent on you and your resiliency. You can expect a let-up after the first dip, but be prepared for the second downturn which may or may not occur.

    ReplyDelete
  46. @Anonim - foarte foarte interesant...nimic sub soare nu-i nou iar apa calda a fost inventata long time ago! chiar sunt de admirat!!!!
    PS - D-nul anonim de sus, ma intreb de ce n-ai semnat cu nick-ul tau preferat, gigibulan?

    ReplyDelete
  47. am citit cu atentie fiecare etapa descrisa de tine si cred ca acum mi se rupe existenta in etapa a 2-a...., e tare greu, imi pare rau sa recunosc asta, dar dorul de casa, de parinti de prieteni si de oameni dragi ma lipeste de pamint...sper sa treaca starea asta, dar nu stiu cind.

    ReplyDelete
  48. @nicola - o sa treaca. Stii care-i cuvantul magic, care i-am inteles sensul si eu, deabia aici? - Rabdare - . Asta e. Fruntea sus! :)

    ReplyDelete

Related Posts with Thumbnails