Emigranti - integrare– etape strabatute

Meseria de emigrant pentru unii poate fi bratara de calvar pentru altii mana cereasca. Pe orice parte insa incerci sa abordezi problema – e viata grea. Poate nu mereu, insa inceputul, pentru unii poate fi conturat in culorile infernului. In opinia mea umila consider ca orice emigrant e un erou fie c-a reusit fie c-a avut un esec. Este un erou numai si pentru faptul c-a incercat. Cu ani in urma cineva ma imbarbata mereu spunandu-mi « ati fost alesi! ». Pare o lozinca rupta dintr-o secta, insa cred c-a dat roade.
Trairile unui emigrant, din momentul in care pune piciorul pe taram strain si pana cand acel taram devine « acasa », sunt extrem de complexe si contradictorii.
Prima etapa – totul e o feerie, traiesti cu ochii deschisi un basm. In aceasta etapa, de fapt, descoperi totul cu ochii unui copil. Absolut totul e mirific. Mancarea e mai buna, e mai sanatoasa, oamenii sunt mai respectuosi, statul de adoptie e atat de civilizat inca iti revizuiesti singur notiunea de « civilizatie », soselele sunt mai mari, mai largi, mai curate, masinile sunt rupte din revistele auto, ultimul numar, cladirile sunt mai inalte, au geamuri mai multe, sau numai geamuri, parcurile sunt mai verzi, iarba e taiata mereu ca n-apuci sa vezi buruieni, oamenii au flori multicolore la balcoane si terase, casele n-au garduri, lumea zambeste, autobuzul vine la timp si ca o incununare la toate bogatiile astea, ai sansa sa castigi dolari.

Etapa a doua – « totul e bullshit.» E ca si cand te trezesti din betie. La etapa asta realizezi ca afara-i vopsit gardu’, inauntru-i leopardul. Mancarea, care mai sus o adorai, acum n-are nici un gust, vinetele, oricat de mult te-ai chinui sa le prepari, n-au gust desi sunt umflate cu pompa, rosiile au gust de cauciuc, porumbul fiert e prea dulce, chiar scarbos de dulce, painea e elastica, soselele care erau largi mai sus, se ingusteaza pentru ca acum ai ochi sa observi si traficul infernal. Aerul nu mai e atat de pur ca tocmai ai supravietuit unor cinci zile consecutive de smog si te declari fericit ca n-ai probleme cardiace. Vecinii care zambeau sunt niste inculti cu care nu poti schimba doua cuvinte. Parcurile nu le mai vezi atat de verzi pentru ca-s pline de disperati de viata care fac jogging dimineata si seara, de parca n-au nici o alta grija cotidiana. Iar prietenii din tara te intreaba ce-i avut in cap cand ai emigrat. La ei sunt 28C la umbra cand la tine sunt 4C iar vantul te doboara…, Costel e in fiecare weekend la Sinaia iar Angela tocmai si-a luat bilet trei saptamani la Neptun… Statistic vorbind, citeam pe undeva ca 60% din emigranti in momentele acestei etape se intorc acasa.
Etapa a treia – « viata e frumoasa si aici! » Dupa dusurile reci primite la etapa de mai sus, te trezesti si incepi sa vezi lumea cu alti ochi. Se instaleaza o rutina placuta. E etapa in care te ancorezi la lumea inconjuratoare. Citesti cu asiduitate presa lor, urmaresti stirile, programele de divertisment. Esti la curent cu toate evenimentele culturale. Mergi destins la cinematograf. Pastrezi inca legatura cu cei lasati dincolo, dar remarcile lor nu te mai ranesc. Angela continua sa mearga an de an la Neptun pe o plaja plina de manelisti si de scoici in care-ti tai talpile. Costel viziteaza si el aceeasi Sinaie mereu…insa tu mergi si descoperi locuri noi in fiecare zi, azi, maine si poimaine si tot asa. Ti-ai luat bilete sa serbezi Anul Nou pe plaja la Punta Cana…De fapt vecinii sunt foarte sociabili, la un BBQ se leaga atatea prietenii.Totul e sa vrei! Este etapa care de fapt iti aduce cele mai multe impliniri, daca ai fost destul de stoic sa rezisti pana aici.

Etapa patru – « aici e casa mea! » Asta e etapa implinirii depline pe meleagurile altadata straine si atat de ostile. Acum totul iti este familiar. Cunosti orasul ca pe propriul buzunar, adopti stilul de viata actual, dar ce-i mai important, nu mai faci comparatii. Nu mai ai regrete. Privesti spre viitor cu lumina si pace-n suflet.
De-acum esti de-al casei!
Mie mi-a luat cativa ani sa ajung la etapa patru. Insa acum cand spun « acasa » spun « aici ».