Tuesday, April 3, 2012

Colectionar la feminin

Da, asta e adevarul. Am fost si sunt o colectionara. De cand ma stiu colectionez orice mi se pare interesant si la indemana. Am colectionat etichete de guma de mestecat, aveam un teanc, daca pot sa-i spun asa. Aveam etichete de gume la care habar n-aveam nici ce gust au si nici unde e situat pe harta orasul de unde proveneau. Tin minte ca un gros pachet l-am gasit pe plaja la Neptun. Aveam unele misto de tot, Brookline, cred ca le zicea. Erau colorate iar unele dintre ele erau cu scortisoara si mere. Ei bine, eu n-aveam cum sa le stiu gustul, dar le simtem mirosul demential…(chestie la care am avut mereu un nas bun!) Pentru mine, la epoca la care le adunam de pe jos, de pe strada, de pe plaja, din gunoaie, de unde apucam, pentru mine toate reprezentau ceva, o alta viata. Cu fiecare foita noua care mi-o colectionam mai visam un pic. De fiecare data visam, si uite asa o tineam tot intr-un vis. Cumva eram constienta ca undeva in univers alti oameni traiesc altfel decat mine. M-am oprit din colectionat etichete de guma de mestecat cand m-am saturat de vise. Déjà aveam o punga de un leu plina. Tin minte ca si azi ca, intr-o zi le-am aruncat pe un camp viran, si ma uitam la ele cum le zboara vantul…Ani de colectie suflati in eter…Mai tarziu am inceput sa colectionez timbre. Cred ca toata lumea a colectionat timbre la un moment dat al vietii. Eu poate am fost un pic ma sarita ca altii. Cumparam toate plicurile care existau la ghereta de ziare, si mici si mari, pentru ca stiu ca erau doua tipuri de plicuri. Si asteptam sa treaca o saptamana si ma infiintam din nou la ghereta de ziare si le cumparam din nou. Unele le aveam dubluri, altere erau in serie unica si eram atat de fericita. Colectionam fluturi, flori, faruri, trenuri, ciuperci si naiba mai stie ce. Imi cumparasem un clasor, doua, chiar 3, 4 , cred ca in final aveam vreo 10 clasoare. Faceam schimb cu altii din bloc, de pe strada, din cartier, de unde se gasea (cu regret ca pe vremea aia n-aveam internet!). Mergeam si cumparam timbre speciale fara stampila. Le plateam mai scump, dar in mintea mea conta, ele valorau mai mult. In final nici unul n-a valorat nimic. Toate au fost numai vise, la fel ca si cu etichetele de guma. Nu ma lecuisem. A trebuit sa consum energie si bani pentru alte kkturi. Dupa timbre am colectionat fara elan cutii de chibrituri, servetele cu desene, flori uscate, iar ultimele care au pus capac si-au scandalizat familia au fost pietrele. La fiecare inceput de colectie eram plina de ganduri pozitive si de sperante (nu stiu la ce!). Dar la pietre a fost altfel. Le luam, le spalam, il rugasem pe tata sa-mi faca un fel de clasor cu geam si le atasam acolo. Aveam pietre de rau, de mina, de « scaparat » (asa le ziceam la pietrele care faceau scantei), aveam chiar si flori de mina…La un moment dat m-am dus cu colectia mea la un geolog si atata mi-a laudat-o, aproape cu invidie. Eram atat de mandra. Tin minte cum imi rupeam buzunarele carand tot felul de pietre. Desigur ca eram singura care le apreciam si care ma bucuram de fiecare ciot de piatra, pentru restul, tot ce adunam era moloz,si cu indulgenta pietre ordinare. Dar nu era asa! Acum peste mai bine de 30 de ani, stiu ca nu erau pietre ordinare…Nu le mai am nici pe astea. De fapt, nu mai am nimic din nici o colectie a copilariei, mai bine zis nu mai am nimic din copilarie, nimic, nici poze, decat amintirile care cu timpul devin atat de vagi…

Si acum colectionez, dar nu mai am aceeasi pasiune. Acum sunt centrata mai mult pe obiecte de decor. Si nici astea nu le tin o vesnicie, caci altele le iau locul mereu…Pentru ca spatiul in casa nu e nelimitat, mi-am propus ca la fiecare obiect nou cumparat sa « arunc »/dau de pomana/ altul din casa. Cumva, pe undeva am ramas mereu fidela acelorasi vise.

Vintage dreams! Cam asa s-ar rezuma mania mea de colectionar. Daca vise nu sunt, colectii nu sunt!! Sunt ferm convina ca fiecare obiect, cat de mic ar fi, aduce si poarta cu sine o istorie de demult, o viata cu bucurii si sperante…

In ultima vreme colectionez cu ardoare tristeti…si–mi pare rau ca n-am putut sa fiu ceea ce altii asteptau de la mine sa fiu…

PS. Colectionez cu drag si rasnite de piper…

7 comments:

  1. Nici nu stiu ce sa zic; la inceput m-am amuzat, dar probabil ca orice poveste nostima are si o parte care poate fi privita cu melancolie.
    Nu conteza ce asteptau altii de la tine, nu conteaza nici ce asteptari ai avut tu; nu putem decide in totalitate ce vrem sa facem, ne croim drumul asa cum credem ca este bine la un momentdat. Visele, sperantele, ideile pe care le avem la inceputul vietii se uita si sunt inlocuite cu altele noi, este firesc sa fie asa, daca vrem sa ramanem intregi la minte. Si io am colectionat tristeti intr-o vreme, am inca intacta colectia, dar e cam prafuita si incerc sa nu dau pe acolo, ca sa nu deranjez praful. Curaj, visele nu se sfarsesc aici. Pup xxxx

    ReplyDelete
  2. @Dana - Da, cred ca m-a afectat lipsa soarelui si iernile astea f***** lungi ca un fel de seasonal affective disorder :). Imi trece sigur la inceput de vara si atunci voi colectiona rasete, glume si festivaluri. ;)

    ReplyDelete
  3. Interesanta viziunea ta, si-mi dau seama ca suntem cu totii niste colectionari, mai mult sau mai putin voit sau constient.
    Eu n-am avut atata rabdare sa colectionez ceva multa vreme... Am avut si inca am un singur clasor cu timbre.
    In schimb, intreaga mea viata e o intreaga colectie de intamplari, de imagini, amintiri, un fel de piese de puzzle al caror sens inca ma straduiesc sa-l deslusesc.
    Chiar ma gandeam zilele astea ca ma incantau diferite muzici, si exact cum spui tu de colectia de etichete de la gume, simteam ca pe undeva, in alta parte, existau oameni diferiti, care traiau diferit, zambeau si se bucurau diferit. Redescopar azi vechi melodii de altadat si ma napadeste tristetea. De ce? Pentru ca ele imi promiteau atunci un ideal pe care nu l-am atins nicicand. Si la care nici ca voi avea vreodata acces. E ca o lume care nu exista cu adevarat, si eu aflu asta abia acum... Noroc ca nu ma tine mult aceasta stare, pe care de altfel am si redenumit-o, in ceea ce ma priveste: "maturizare"...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, ce bine ai spus, colectie de amintiri...cu cat acumulam ani cu atat ne cresc colectiile de amintiri, trairi, intamplari...si pana la urma ce e rau in asta? Nimic, suntem mai bogati :) Pupici. :)

      Delete
  4. Sper ca ai inceput sa redezvolti colectia de rasete, glume si festivaluri;-) Si ca ti-ai lasat iarasi visele sa ia avant - intotdeauna sta in puterea noastra sa le transformam in realitate. Ai atata dreptate. Motoul meu favorit este: "Tinerii au putere, batranii au intelepciune". Toti facem slalom pe diverse meridiane printre cuvinte, amintiri sau intamplari - important e sa continui drumul cu optimism.

    ReplyDelete
  5. -scrii f. bine...ne lache pas!!!
    -am descoperit blogul tau pe vremea cand asteptam aprobarea dosarului pentru emigrare...acu',am 2ani juma'te,de cand sunt aici;n-am regretat o clipa pasul facut...ba,din contra
    -stilul tau si subiectele tale ma inspira

    Paul

    ReplyDelete
    Replies
    1. Paul, ma bucur s'aud ca te numeri printre cei care nu regreta emigrarea :) Cat despre mine, am sa revin in forta, soon :)).

      Delete

Related Posts with Thumbnails