Mi-am propus sa zambesc mai mult, adica sa le zambesc oamenilor. Mda, am spus « zambesc », nu hlizesc sau ranjesc. Am citit eu undeva de curand niste chestii mai mult sau mai putin paranormale, cum ca daca zambim pomilor, florilor, oamenilor si animalelor atunci Universul te rasplateste si-ti trimite unde pozitive, adica, pe romaneste, iti merge bine. Acum nu stiu daca tine teoria in practica, pentru c-am aplicat-o doar de doua – trei zile. Si ca sa fiu sincera pana la capat, n-am aplicat-o chiar “ad-litteram” ci un pic mai pe ocolite…Adica, zau ca nu pot sa arunc cu zambete in stanga si-n dreapta, la tot ce misca si respira… Cat inca mai raspund si mai postez aici, so far so good…Insa azi am fost mai rezervata. Mi se trage de la ultimul zambet de ieri. Eram la coada in Dolarama si-am zambit unei mamici ai caror copii (3 la numar) urlau de mama focului lipiti de raftul cu bomboane si ciocolata, aproape isi smulgeau parul, iar unul din ei a incununat toata oracaiala cu « I wanna die !!!!! » repetat de cateva ori pe toate octavele. Chiar atunci, eu n-am gasit nimic mai pertinent de facut, decat sa-i zambesc, ei, mamei. Probabil ca ma ranjeam, pentru ca in acel moment n-am simtit nici o unda pozitiva ca mi-ar fi trimisa, din contra… Nu c-ar avea vreo legatura direct vizibila cu ce vorbeam mai sus, insa mi s-a pus pata pe filmele horror. Nu mi-au placut si nici nu intentionez sa devin un fan al lor. Si in ignoranta mea de umil si mic cetatean ma intreb incontinuu de ce naiba nu sunt interzise cu desavarsire ? Adica ce folos si invataminte pretioase putem sa tragem noi din aceste oribilitati? Sange, masacru, urlete, ochi si intestine scoase, brate sfartecate…Brrrrrr….Cineva ar putea sa-mi spuna, daca nu-ti place, schimba postul. Desigur ca asta fac, nu incape nici o indoiala. Insa ma gandesc la copiii ce privesc asa ceva, si chiar la dezaxatii mintal care zac intr-o stare latenta si care au nevoie doar de-o mica scanteie ca sa « se aprinda », sa zicem…Altcineva poate mi-ar spune ca s-a dovedit ca acest gen de filme creste adrenalina si e benefic celor bolnavi de inima. Ok. Atunci sa ti-l prescrie pe reteta, ca tratament, "a se viziona seara, inainte de culcare - Caution: Keep out of reach of children. This video contains enough disturbing images to seriously harm a child”. Fara reteta, nada horror.
Si pentru cine mai avea inca vreo indoiala ca libertatea ar fi gratis, iaca si pancarta:
La o buna primavara!
Bine, o sa marturisesc ca eu vorbesc in gand cu florile si copacii. Chiar cu voce tare daca sunt insotita si nu ma face sa apar nebuna (ultima data a fost in seara de Inviere cand am trecut pe langa un copac din capul strazii, care inflorise atat de minunat incat vibra frumusete; cum sa nu-i spun ca-l iubesc?)
ReplyDeleteSi o sa-ti spun si de unde vine. Acum multi ani de zile am citit o carte a Henriettei Ivonne Stahl, Pontiful. O carte care pe mine m-a marcat profund, e una din cartile pe care le tin minte. Intr-una din intamplari, ea imbratiseaza un pom din fatza casei si ii cere ajutorul pentru ca nu avea cui altcuiva sa-l ceara. Mai tarziu, se vindeca si de boala si de dragoste, iar copacul din fatza casei moare.
Stii ca eu cred in energie si mai cred ca mare parte din energia noastra pozitiva vine din natura. De-asta pozez flori frumoase :P:P:P
Cat despre zambitul catre oameni, o fac zilnic. Cand am venit in America mi s-a parut o falsitate ca oamenii zambesc chiar si cand iti infig un pumnal in inima. :)) Cu timpul am inceput sa apreciez asta si mi se pare absurd sa traiesc intr-o societate unde oamenii nu zambesc decat la glume (sau de la caz la caz, cand te vad ca ai cazut si ti-ai scrantit glezna. Stii tu ce vreau sa zic. Sper.)
De curand am citit o intamplare a cuiva care era intr-un punct in viata unde totul i se parea fara o raza de lumina, cand un total necunoscut a trecut pe langa ea, i-a zambit si i-a spus "totul va fi bine". Pe moment, in sinea ei si-a zis "pe dracu', ce stii tu". Dar apoi zambetul ala a obsedat-o si a facut-o sa... zambeasca. Si a inceput si ea sa creada ca totul va fi bine. Vreo 10 ani mai tarziu, asa este.
Sper ca povestile mele te vor face sa zambesti. :)
Lola - povestile tale sunt pline de povete si de talc. :) N-am citit cartea, dar promit ca va fi in topul listei cand ajung la biblioteca. Cat despre zambete aici, ai dreptate...Cu timp in urma chiar am scris un post pe tema asta, la vremea respectiva l-am facut mai mult a satira. Acum, de data asta, chiar am intrat in miezul problemei. Si cum se spune, un zambet nu costa nimic, dar face minuni. Si sa stii ca zambesc in timp ce-ti raspund! :))
ReplyDelete1. Ce ai scris despre terapia prin zambet a avut un efect puternic asupra mea, desi nu sunt sigura ca asta a fost intentia ta: am ras in hohote la faza cu utimul tau zambet, cred ca sunt stresata sau ar trebui sa ma duc la culcare,lol..
ReplyDelete2. Nu-mi plac filmele de groaza si nu-i inteleg pe admiratorii genului; mai prost este faptul ca sunt considerate "cool" de catre adolescenti, le vin tot felul de idei de acolo, de parca nu ar fi de ajuns trecerea prin pubertate - stiu un caz intamplat in UK si sfarsit cu o crima oribila, ca urmare a obsesiei pentru un film de genul mentionat.
3. Si eu am citit "Pontiful", a fost una dintre cartile mele de suflet (nu stiu ce impresie mi-ar produce acum).
@Dana - ma bucur daca te-am facut sa te duci la culcare cu zambetul pe buze. :) Cat priveste cartea, voi chiar m-ati facut curioasa, iar eu nu-mi revin si ma tot intreb, cum am omis sa citesc asa carte?? Parca vin de pe alta planeta...
ReplyDeleteAh, da!... :)Zambetul si gandul, impreuna, fac minuni.
ReplyDeleteDe vreo doi ani cred puternic in lucrurile de acest gen si intr-adevar functioneaza. Orice lucrusor pe are-l facem, cat de mic, are o replica din partea Universului.
Zilele trecute am convins un paun sa se intoarca spre mine ca sa-l fotografiez din fata, pur si simplu cerandu-i asta. Zambeam, deisgur!... :)Si am facut asta de mai multe ori. Se intorcea la loc cu spatele, apoi iarasi ii ceream sa se intoarca, ma asculta... :)
@acuarele - nu pot decat sa zic ca pe viitor voi fi foarte generoasa cu zambetele mele. :)
ReplyDeletehahaha hai ca tare am mai ras la faza din Dolarama. Ai haz.:))
ReplyDelete@anonim - mda, mi se intampla din cand in cand :))
ReplyDeleteScuze, din deformatie profesionala simt nevoia sa intervin din nou. :-) In postul tau apare exprimarea "unei mamici ai caror copii", ceea ce zgarie putintel retina.:D
ReplyDeleteBineinteles ca ne grabim cu totii si, de stress si oboseala, se intampla sa mai gresim. :-)
Spor la trebi ! :-)
Daniel
@Daniel - daca-ti zgarie retina, propun sa-ti muti ochii pe altceva mai neted.
ReplyDelete