Blues, India si palarii

Aseara am fost si l-am vazut intr-un concert pe cel ce ma urmareste musical de ceva vreme. Pe Harry Manx. Este extraordinar cum imbina bluesul cu inflexiuni indiene. Muzica lui e trista, asa cum cred c-a fost si viata lui, asa cum e si vorba lui pana si glumele lui ascund o mare durere in spatele primului impuls ce te face sa zambesti. Cineva care a fost 9 ani de zile un busker in mod cert nu poate sa fi avut o viata usoara. Si cineva care se simte implinit pe toate fronturile in mod sigur nu alege sa traiasca in India pentru 12 ani. Aceia cauta altceva. Sunt convina, ascultandu-i muzica si compozitiile, ca el a gasit ce cauta…Toate piesele lui au un rafinament aparte.

Lately traversez o criza existentiala. Cu alte cuvinte imi traiesc disperarea timpului pierdut ireversibil. Vreau sa fac atatea si n-am timp sau energie, sau resurse. ..Si e iarna, frig, gri, zapada, cenusiu iar cand sa dorm, crosetez caciuli.

Probabil ca-mi lipseste o doaga. Asta e un fel de « tara arde si baba se piaptana ». Si uite asa defulez eu in caciuli si palarii!

Hai ca mai revin cand ma traverseaza o perioada zen si cand pot spune linistita « I hold no grudge »…