Surogat de viata

Acum 3 nopti m-a plesnit ideea asta, cum c-as trai un surogat de viata. Si de-atunci imi macin meningele mai rau ca o rasnita de cafea. Ei bine, acum 3 seri-nopti m-am surprins dupa vreo 2 ore de net ca de fapt nu citeam nimic, nici nu blogaiam, nici presa, nici cancanuri, nimic de genul asta, insa eu pierdusem (sau castigasem, nu mai sunt atat de sigura acum…) 2 ore pe net uitandu-ma la flori, gradini paradisiatice si pajisti mirifice (mai mult si mai mult la climbing roses, to be honest). Pentru cine nu intelege, mai pe sleau: ma holbam la trandafiri cataratori pe porti, garduri si ziduri.

Traiam cu ochii deschisi cea mai incredibila stare de hipnoza in care poti sa te afunzi. Am inceput cu florile de camp, clopotei si toporasi, am continuat colindul lin printre leandrii imensi si colorati, nu stiu cum naiba tot butonand in extaz am nimerit si intr-un Ylang-Ylang, de parca-i simteam si mirosul, ca in final sa ma las prada abandonului pe trandafirii astia cataratori, care mi-au pus capac, sau mi-au deschis mintile la un noian de intrebari, in cazul meu, retorice.

Mah, ca si cum nu era suficient ca ma benoclez la minunatie de flori, care, decand cu somnul agitat ce-l am, nici macar in vis nu le mai vad, o alta chestie m-a tulburat profund. Soarele. Cum naiba toata planeta s-a gasit sa faca poze la flori exact cand soarele straluceste mai generos pe cer? Ca sa mor eu de ciuda acum! De ce nu fac poze la flori cand da cu ploaie, eventual torentiala? Anyway, intr-un final m-am trezit din inertia apocaliptica in care intrasem, insa mi-a ramas asa un gust ca de pelin (sa nu zic amar). Pe scurt, eu am realizat ca vara asta n-am VAZUT flori. Adica le-am vazut, dar de departe, din masina, pironita 2-3 secunde la vreun semafor… insa nu le-am simtit, nu le-am mirosit, nu le-am pipait…Si vorbesc aici de florile care cresc in pamant, nu de cele care le cumparam frumos impachetate de la florarie. Alea le am mereu in casa. Uite asa mi-am dat eu seama ca anotimpurile (vara – iarna) isi deapana apanajul floral fara ca macar sa realizez ca de ex s-a dus vremea petuniilor (degeaba le mai caut ca disperata prin gradini) si ca maine-poimaine se trec si crizantemele, iar decand cu revelatiile astea am luat seama mai bine la ce-i p’afara prin copaci (ca flori ioc) si-am constatat ca frunzele sunt déjà ba galbene, ba rosii.

Si ma bucur c-am putut sa observ macar asta, pentru ca ma voi scula intr-o dimineata si nu voi mai vedea nici urma de frunze in pomi.

Si de cand cu toata tevatura asta iscata de trandafirii astia, pe langa multe revelatii ce le-am avut ma mai roade o intrebare.

- voi cand v-ati intepat ultima data incercand sa rupeti un trandafir? (vreau sa precizez : trandafir adevarat salbatic si natural, nu surogat fara ghimpi cu tulpina lunga si dreapta fara imperfectiuni pe care-l gasim in florarii).