Tuesday, February 23, 2010

Mai pune-ti pofta-n cui!

Cu lozinca asta ma pun la punct cand mi se mai nazare cate-o nebunie… Avand un chef teribil sa ne ospatam cu niste mici si ciorba de burta, pasii ne-au purtat la unul din restaurantele romanesti din Montreal. Ii spune Rustik. Am avut retineri cat carul. Nu era prima data cand mergeam. Impresiile lasate n-au fost dintre cele mai fine: serviciu de proasta calitate si preturi scumpe. Dar, deh…pofta era atat de mare…. Degeaba imi spuneam ca micii ingrasa, ca o sa ragai a usturoi toata seara, ca o sa ma doara stomacul, ca va trebui sa alerg vreo 8 colturi de bloc ca sa-i dau jos de pe burta…Totul a fost de prisos. Pofta a invins. Oricum dupa ce juma de zi nu facusem decat sa visez la micii aburinzi si grasi cu putin mustar alaturi, in fata restaurantului cu greu puteam sa-mi mai infrang vreo dorinta. Am intrat. Ah, nu. Inca n-am intrat. Eram afara, amandoi (eu cu sotul) si incercam sa privim inauntru. Cu greu puteam zari ceva. Era o bezna totala. In fine, intr-un final am zarit o silueta care se chiombea la noi si implicit noi la ea. Cu certitudine ca este deschis publicului larg, am deschis usa si-am intrat. Inauntru, asa cum observasem de afara, era bezna. O singura lampa era aprinsa, dar aia era departe de noi si cred c-avea un bec de 40W…(sau poate 2) Silueta ce ne privea cand am intrat era chiar patronul , care n-avea nimic de facut. Localul era gol. Ce privilegiu!!! Da, asa ne ziceam in gand. Asta inseamna ca vom fi serviti impecabil, fiind singurii disperati care i-am calcat pragul, cine stie in cat amar de vreme…. Noi, asa veseli cum ne e firea, inca de cand am pus piciorul acolo, am dat binete si pana sa ajungem la masa, ce cu un aer obosit ne-a fost indicata, am spus asa din gura, in treacat « am venit pentru o ciorba de burta si niste mici ». Plini de voie buna ne-am asezat la masa, ne-am facut comozi si-am asteptat pe nenea patron (chiar el servea)sa vina sa ne intrebe ce dorim exact sa comandam, eventual sa ne dea si-un meniu…

Si eu chiar vroiam sa rasfoiesc un meniu, sa comand ceva in deschidere, orice altceva decat ciorba de burta. Mie nu-mi place, nici cum arata in farfurie, nici cum miroase, nici la gust. Acolo eram veniti fiecare cu pofta lui:unu pentru ciorba asta, celalalt pentru mici. Ma, si stam noi acolo frumusel, termin de rasfoit/citit si cele 2 ziare romanesti de care ma agatasem la intrare, fundul imi amorteste complet, si nici urma de chelner-patron. Aproape pe cand ma incercau mai rau si mai rau remuscarile si toate reprosurile - a venit. A venit grabit-nevoie mare cu 2 (DOUA) farfurii de ciorba si cu telefonul la ureche. Ne-a pus pe masa farfuriile si s-a evaporat rapid in bezna din fundul localului si in tot acest timp el era cu telefonul la ureche, facand « semblant » cat de mult vorbea si era solicitat la telefon. Sa mai zic c-am ramas ca la dentist, socati dar pana la urma macar aveam inca dintii in gura. Sotul a mancat cele doua farfurii iar eu i-am facut galerie in timpul asta. La putin timp dupa ce farfuriile au ramas goale am inceput sa strigam prin local: “Domnu’, alo, aloooo, unde sunteti, domnuuuu, puteti veni la noi?” Hilarious. Pentru ca noi eram mereu singuri. Noi, de fapt, vroiam sa comandam felul doi: 4 mici in total, doi de fiecare. N-am avut parte! Veni omu’ dupa alt amar de vreme. Timp in care noi strigam la inceput timid, ca spre sfarsit sa urcam o octava si tot degeaba. Si-a venit, la fel ca inainte:2 farfurii cu cate 4 mici si telefonul la ureche. M-am dezbracat brusc de orice caracter si i-am zis: « Pai bine, dar chiar asa, pe noi nu ne intrebi nimic?? » Si asta e versiunea cenzurata. Si-a plecat rapid, pentru ca asa subit deodata il napadisera toate telefoanele pamantului. Ce frumos mai statea el si se benocla pe geam pana-am venit ca acum brusc sa fie atat de solicitat….Si dus a fost!
« Domnuuuuuu!!!! Se poate putin mustar? Domnuuuu???? Muuuustaaaar aveeeeeti …. ? » L-a adus cand mai aveam 2 mici in farfurie.
Una peste alta – c-am lungit-o prea mult: daca vrei sa te simti bine intr-o dupa-amiaza- stai departe de Rustik. Si daca ti se intampla sa ai pofte, puneti-le in cui! Cu banii ce i-am lasat acolo, eram serviti ca lorzii in oricare alt restaurant, unde mai pui ca eram singurele gaini din local!!! Si-am mai ragait si toata seara numai usturoi!!! Ptiu, cine-o mai merge vreodata acolo!!!!!
PS – Stiati ca in februarie sunt masinile cel mai mult murdare?

36 comments:

  1. Ai-ai-ai, ce experienta! si eu ma pregateam sa scriu de un restaurant romanesc la care am fost acum vreo 10 zile... total opusa experienta noastra. Imi pare rau ca ati fost tratati asa :(

    ReplyDelete
  2. @LOla - nici acum nu-mi iese din cap cum strigam dupa el in localul gol. Efectiv fugea de noi, disparea undeva in spate. Autentic romanesc. Nici un pic de curtoazie. Nada. Altul in locul lui, la asa penurie de clienti, ne-ar fi pupat si talpile doar pentru faptul ca i-am calcat pragul.

    ReplyDelete
  3. Of... Cum ii dibui tu pe d'alde d'astia pana si pe-acolo!... :( Rasu'-plansu'!... :)
    Ma gandesc ca-l pastea falimentul pe patron, de era asa de interesat de clienti!...

    ReplyDelete
  4. @acuarele - la cat de serviabil si inventiv este, nu m-ar mira sa-l vad la faliment. Practic el traieste numai cu o clientela romaneasca. Altii nici ca-i intra acolo. Si dupa ce ca astia romani sunt o gramajoara mica, nici de ei n-are grija. Halal.

    ReplyDelete
  5. Omul a incercat doar sa fie conform cu ce scrie pe firma: RUSTIC (DEX) = necioplit, grosolan, neslefuit ;)

    ReplyDelete
  6. @Chirca - da, uite o explicatie care mi-a scapat. :))

    ReplyDelete
  7. Nasoala experienta. E cu atat mai neplacuta mai ales cand vine de la cineva la care nu te asteptai. Cred ca ai un gust amar. Cu respect, Constantin

    ReplyDelete
  8. @Constantin - bine ai venit! Perfect adevarat.

    ReplyDelete
  9. Partile negative ale romanismului nu dispar,ci le estompeaza pe cele pozitive.
    Si unde mai pui ca de fapt si micii si ciorba de burta si sarmalele si zacusca si...le gasesti in toata zona Balcanica.
    Tipic romanesc a fost doar comporatamentul.
    Specific culinar,cu adevarat romanesc nu cunosc.Toate sunt preluate de undeva.Noi,doar adaugam modul de a le servi.

    ReplyDelete
  10. @anonim - nu stiu ce sa zic, adica sarmale si zacusca am vazut si la altii, dar mici si ciorba de burta...Nu stiu, nu te contrazic. Iar de comportamentul tipului din poveste, sa se spele cu el pe cap, eu nu-i mai calc pragul. Am si alte locuri unde pot manca ciorba de burta sau mici, daca ma mai apuca pofta. :))

    ReplyDelete
  11. eu ciorba de burta mi-o fac singur iar mici se gasesc la Transilvania...:) gust si servire impecabile;)

    ReplyDelete
  12. @ciufy - pai cred c-am sa ma apuc s-o fac singura. Mi-e cam peste mana Transilvania...am fost in cateva randuri, dar nu intentionat, asa ocazional cand am avut cate ceva de facut prin Laval...Mai fac kurtosi?

    ReplyDelete
  13. Interesant cum generalizam comportamentul unuia si-i dispretuim pe toti romanii. Dar noi nu mai suntem romani suntem canadieni?! Ce mai conteaza ca de fapt nu dispretuim doar neamul si tara ci si pe noi insine!?
    Respect.

    ReplyDelete
  14. Si de fapt, cea care te-a addus acolo nu a fost pofta ci dorul de ceva romaniesc, de tara, de ai tai. Subconstient negi acest lucru si cauti tot mai multe motive sa te convingi ca ti-e bine acolo.
    Respect.

    ReplyDelete
  15. @anonim - Cu respect te anunt ca n-ai inteles nimic.

    ReplyDelete
  16. Nu vorbeam numai de evenimentul in sine ci de starea ta generala si a romanalor de acolo, care pana la urma e una fireasca.
    Iar motto-ul tau spune tot acelasi lucru:
    "Cu timpul, cateodata, ceea ce conteaza, nu este ceea ce avem, ci ceea ce am renuntat sa avem..."
    Respect si "sa traiti bine"!?

    ReplyDelete
  17. anonim - te-ai blocat sa gasesti probleme acolo unde nu sunt si mai mult sa-i bagi pe toti la gramada (asta e alta meteahna a romanilor) - imposibilitatea de a accepta ca altuia ii merge mai bine sau "s-a ridicat". Si btw, motto-ul meu frumos l-ai interpretat gresit; "punctul zero" de pe axa timpului (imaginara)din acea propozitie - nu-i in Ro. Mai clara de atat nu pot fi.

    ReplyDelete
  18. @Purple Rain, vreau doar sa inteleg un om care e departe de casa si de locul lui natal. Asa cum tu te definesti ca un om caruia ii place sa asculte asta incerc si eu.
    Ti-am citit cu atentie articolele si apreciez ceea ce scrii si felul cum scrii. Esti o femeie inteligenta, care cuceresti cu usurinta si naturalete. Dar nu pot sa nu remarc si plictiseala, deprimarea, frustrarea si lipsa de idealuri. Ai ajuns la un capat de drum in care nu mai stii pentru ca sa traiesti. Si te inteleg.
    Ai gasit in Canada bunăstarea si ma bucur pentru tine. Dar nu si Fericirea. Ar trebui sa-ti recitesti articolele si sa vezi cum razbat din ele cele ce am spus mai sus. Sa fiu invidos? Cred ca am trecut si prin asa ceva de-a lungul vietii dar pe tine n-am de ce sa fiu asa.
    Am trait si departe de locurile natale si stiu cum este chiar daca nu foarte mult timp si nu in alta tara. De aceea te inteleg in parte prin ce treci.
    Ii compatimesc pe oamenii dezradacinati. Suferinta lor e mai mare decat a celor mai multi oameni. Starea aceasta o generalizam la voi, cei de acolo si la altii ca voi.
    Si sa nu-mi spui ca nu ai suferit si nu suferi inca, chiar daca faci asta in felul tau. Pentru ca esti departe de ceea ce se chema candva, lumea ta, reperele tale. Ai enumerat intr-un articol reperele unei natii limba, cultura si traditiile dar l-ai omis pe unul din cele mai importante, cel care da sens vietii, religia.
    Pacea nu vine nici de la lucruri si nici de la oameni. Pacea vine de Sus. Nu mai continui sa nu crezi ca vreau sa te convertesc in vreun fel.
    Din suferinta voastra, cei care vor castiga, poate, vor fi urmasii vostri.
    Iti doresc sa fi fericita!
    Iarta-ma daca te-a jignit vreo observatie facuta de mine.

    P.S. Ma bucur ca am discutat si mi-am imbogatit prin tine imaginea pe care o aveam despre Canada, una idilica, oarecum.
    Toate cele bune.

    ReplyDelete
  19. @anonim - e ultima postare a ta care-o public la subiectul asta. (si asta pentru ca esti pe langa subiect). In alta ordine de idei, sunt ferm convinsa ca tu te priveai pe tine-n oglinga in momentul in care ai avut revelatiile de mai sus. Daca practici psihologia ca un hobby ar fi cazul sa-ti gasesti alte activitati. Incearca altceva, de exemplu - inalta zmee. Sa auzim de bine!

    ReplyDelete
  20. acest comportament poarta sindromul complexului, care-i raspandit mai ceva ca gripa.
    unii din complexe uita sa spuna buna si la revedere, sa se comporte fireste. noua ni se pare ca ei sunt needucati, dar de fapt, ei sunt victeme ale complexelor lor de care nici aici, in CA, nu se pot debarasa. Un roman, sau oricare din fostul spatiu sovietic se deosebeste de la o posta, prin felul in care priveste, vorbeste, se imbraca. oricat de mult nu ne-am stradui, sau oricat de multi ani n-ar trece, pecetea primita la nastere si dezvoltata pina la maturitate, nu poate fi schimbata atat de radical.

    ce priveste Rustik, auzisem ca se fac mari petreceri ale romanilor pe acolo, pacat ca doar la capitolul petreceri a ramas faimos.

    ReplyDelete
  21. @prindemclipa - a avut si perioade mai bune...cu ani in urma, cand nici concurenta nu era atat de mare.

    ReplyDelete
  22. Sa ma ierti, Purple Rain, ca imi permit sa-i raspund cititorului tau anonim.

    Eu una nu consider ca "religia da sens vietii".

    Conform DEX-ului, religia este un sistem de dogme si rituri privind sentimentul divinitatii. Deci nu divinitatea in persoana. Si nici macar sentimentul acesteia.
    Mergand pe acest fir, religia nu are a se contopi cu placerea de a degusta un mic. Si nici o ciorba de burta.

    Spui ca esti interesat sa intelegi... Dar pornesti de la sisteme false, prezumtive. Apelezi prea mult la inductia matematica: un roman nefericit peste hotare, un al doilea, apoi n implica pe n+1. Ei, de-ar fi asa de simplu, omul ar fi fost demult stapan peste Univers! In realitate, el e stapan doar peste sistemul lui de dogme si cam atat.

    In locul tau mi-as cere scuze. Ai intrecut orice limita.

    ReplyDelete
  23. Am facut o mica sedinta cu grupul de romani din jurul meu si am ajuns la concluzia comuna ca,totusi micii si ciorba de burta sunt ale noastre.

    ReplyDelete
  24. Intervin si eu cu oarecare întârziere (caci de-abia am revenit din Romania, unde am petrecut zece zile in care am mâncat si mici, ba chiar si fasole, dar am fost si pe la teatre si opera). Textul care a trezit atâtea reactii mi s-a parut nostim, cum sunt adesea întâmplarile neplacute ale altora, si bine scris. Unele dintre comentarii m-au facut sa ma intreb insa daca nu este ceva in neregula cu mine. Asta pentru ca, desi traiesc de aproape doua decenii pe alte coordonate geografice decât cele pe care m-am nascut, nu ma simt nici dezradacinata, nici exilata. Ma bucur nespus de orice aud "de bine" despre România si români, iar urmasilor lui Descartes ce-mi bat apropo-uri prea transparente despre compatrioti delicventi, le semnalez contributiile lui Ionesco, Brancuzi, Enesco si "Sioran"(conform pronuntiei celor ce ar fi jurat ca acestia s-au nascut pe malul Senei) la o cultura atât de mult îmbogatita de cei veniti de pe alte meleaguri. Nu încerc sa ma debarasez de "mon petit accent" si nu-mi pun întrebarea (au altii grija s-o faca) daca ma simt românca sau fratuzoaica (termen ce-mi aminteste îndemnul "ia o floare, sa-ti traiasca frantuzoaica!"). Ma simt foarte românca ori de câte ori cineva ataca românii (ca si despre membri familiei, sunt singura persoana careia îi recunosc dreptul de a-i critica), foarte europeana ori de câte ori traversez Atlanticul si probabil ca m-as simti foarte pamânteana daca as întâlni ceva extraterestrii...
    C'est grave docteur?!?

    ReplyDelete
  25. Purple Rain nu esti singura care ai trecut prin asemenea experiente – asta fiindca tot zice anonynous ca "generalizam comportamentul unuia si-i dispretuim pe toti romanii"

    Am patit ceva oarecum similar in California, unde un cuplu de Romani au deschis un restaurant "Transilvania" intr-un orasel superb – Saratoga - la 20 miles from San Jose (imagineaza-ti un fel de Niagara on the Lake dar fara Niagara)

    Ei bine, fiindca ne cunosteam, am fost invitati la "deschidere". Pentru a fi "supportive" pentru bucataria romaneasca - practic complet necunoscuta in acel orasel - fiecare familie de romani a adus niste colegi americani de la locurile lor de munca.
    Menu-ul a fost relativ bogat si reprezentativ: ciorba de burta, snitzel vienez, sarmale, mici, clatite..
    Din nefericire: ciorba de burta nu prea avea burta, adica avea zeama si cam atat; sarmalele aveau un bogat continut de orez, erau reci si usor slinoase, snitzele - un fel de talpa greu de digerat. Cat despre clatite (si americanii stiau ce-s alea "crêpe") erau vechi, tari si reci.

    Experienta a fost total neplacuta mai ales obsevandu-i pe colegii americani cum reactioneaza si in fata carora ne laudasem cu minunata bucatarie romaneasca.

    Incompetenta sau vechea meteahna: "lasa ca merge si asa"?

    Nu stiu, cert este ca retaurantul "Transilvania" din Saratoga, CA a mai ramas in picioare a couple of months - si mai mult pentru clientela romaneasca - dupa care a dat faliment.

    Vladimir

    ReplyDelete
  26. @acuarele - ai explicat tu in locul meu. Religia n-are legatura cu subiectul asta si nici cu altele postate de mine.
    @Chirca - C'est pas grave! Au contraire, c'est merveilleux!! :)
    @Vladimir - apreciez interventia ta. Macar nu sunt singura care-a experimentat ceva atat de nasol... si cu cine?, exact cu romani.

    ReplyDelete
  27. M-ar manca si pe mine sa zic "tipic romanesc"...si eu mi-am luat-o in barba cu "mancare romaneasca autentica" de la unul de-al meu...dar oarecum off-topic: MI-AI FACUT O POFTA DE MICI 9mai ales ca am postit azi) de numa' numa'!!!
    Cat despre Rustik e bine de stiut...pentru a-l evita cand vom vizita Montrealul!
    Micii, cica, ar fii specific sarbesti! Am mancat si in buricul Vienei. Si ciorba de burta au mai multi, inclusiv polonezii.
    Dar parca tot mai bine ar cadea la un restaurant. Asta cel putin in teorie ca -din experienta ta- in practica nu se pune.
    Te-ai pus rau cu patronu' de la carciuma aia daca iti va citi (stie sa citeasca?) postarea.

    ReplyDelete
  28. @Flavius - bine ai venit in vizita! Eu, momentan sunt lecuita de orice pofta de mici. :) Si eu care credeam ca numai la romani se fac mici si ciorba de burta!! Insa mi-ai dat o idee. :) Referitor la patron, ce sa zic, eu oricum am luat decizia sa nu-i mai calc in local. Btw, recent am fost la mexicani. Lume ca la balamuc, si cu toate astea, de vreo 3 ori a trecut cineva pe la masa noastra sa ne intrebe daca totul e ok, daca mai dorim ceva...iar la asta roman, nu pot sa uit cum strigam dupa el in sala: "domnuuu, doomnuu, putin mustar aveeeeti?" Brrrr.

    ReplyDelete
  29. Am fost si eu la Rustik, long time ago, si am avut parte de cam acelasi lucru. Sefu' deacolo mi-a explicat ca nu poate sa ma serveasca numai cu o ciorba de burta, ca nu se deranjeaza numa pentru atat... ca e musai sa iau si felul doi, niste mici ceva. Si fiindca mi-a fost pofta am luat. Nu conteaza ca tii regim sau vrei sa ai grija de silueta ta - tb sa comanzi doua feluri, sau sa platesti pentru amandoua chiar daca mananci numa ciorba de burta. Iti dai seama ca nu mia cazut prea bine, dar pe undeva il inteleg: nu are clienti, traieste de pe azi pe maine - supravietuieste numa cu rarele mese organizate pentru cateun botez, onomastica sau te miri ce alta celebrare. Trec aproape zilnic cu masina prin dreptul lor si in cursul saptamanii e chiar pustiu, nici lumina nu e aprinsa. Daca frodata chiar salivezi dupa o ciorba de burta, te poti duce la ei, cel putin e buna la gust si are de toate alaturi ca sa ti-o potrivesti cum vrei (smantanica, otet, mujdei, ulei, sare, piper, ardei iute). Numa ca trebuie sa platesti scump aceasta pofta. Imi amintesc ca am comandat, fortzat fiind, si niste mititei. Nu am putut sa comand si sa spun sa nu-mi aduca ca nu mananc... spre rusinea mea am procedat ca un calic, si mi-am zis ca daca tot tb sa comand atunci o sa incerc si mititeii. Si uite asha am mancat ciorbitza fierbinte si 4 mici cu cartofi cu muraturi si paine - ca nu puteam sai las in farfurie... chiar daca trag din rasputeri sa imi mentin silueta, nu am rezistat si i-am mancat pe toti... numi place sa las in farfurie.. lol... sunt un gurmand si-un mancacios fara pereche... cand a trebuit sa plec, abia m-am ridicat de la masa, simtzeam ca imi plesnea burta (si cat m-am chinuit saptamani intregi sa mananc putin cantitativ ca sami scada volumul la burtihaiul pe care-l aveam!!!) Am injurat toti sfintii si dumnezeii, si leganandu-ma m-am indreptat catre iesire, trasnpirat ca un porc si gafaind, jurandu-mi ca nu mai calc pacilea never... am avut 15 min de extaz (ca atat a durat cat am inghitit bucatele) si a trebuit sa platesc si $25 (around) pentru asta.
    Concluzia: duceti-va acolo, dar rar de tot!!!

    ReplyDelete
  30. @Anonim - asta da alta aberatie. Sa-ti spuna pe fata ca nu se deranjeaza numai ptr ciorba. Incredibil! iar preturile nu se justifica cu nimic.

    ReplyDelete
  31. Mda, Si eu unul care imi faceam probleme ca fiind de atata vreme in MTL nu am ajuns sa calc pragul la Rustik. Uite, ca numai ce mi-ai confirmat tu ca nu se merita...deci iti sunt dator cu o ciorba de burta si un mic , pentru ca ai facut experienta in locul meu !:)
    Cat despre ciorba de burta, cea mai buna, fara modestie este aia pe care o fac eu. Cu burta luata din magazin curatata si numai buna de oala. Si e cea mai buna pentru ca invartind-o si mijotand la ea, am vreme sa pun de toate , am vreme s-o...descant, cum ii zic eu :) Caci asta este secretul la o ciorba ...sa iti folosesti imaginatia...iar ca sa inchei, uite un citat din Radu Anton Roman (Bucataria lui Radu), la subiect '' E mâncare de vizitii beţi, dar are cea mai savantă şi pretenţioasă pregătire din toată bucătăria română, E deopotrivă acră şi dulce, picantă şi catifelată, şi totuşi delicată, eclectică şi simplă în acelaşi timp! E Mitică!!''

    Cat despre mici, alta data...eu ziceam ca cei mai buni sunt tot aia facuti de mine, pana cand i-am descoperit pe aia de la Balkani, din Piatza Jean-Talon care sunt pas pire , pantoute...:)

    ReplyDelete
  32. @Quebecoisfier - nu stiu cum naiba se face ca uit mereu sa trec pe la Balkani cand ajung la Jean-Talon. Ma ia valul cu altele. :))

    ReplyDelete
  33. Asa sintem noi romanii, intoleranti. Am fost de doua ori la rustik si m-am simtit bine. Au fost parti desagreabile, masina pentru platit nu avea conexie buna etc, dar nu sint circotas, Avem si noi trei restaurant romanesti in canada si ne dam in cap unii la latii. Cita intoleranta. Deh boierul boier, altii ii pupau talpile. Cine-ti pupa talpile pe Sherbrooke? Ma duc si eu sa ma pupe. Vreau sa zic ca lucrez in IT, sint in deplasare ~100 de zile pe an, maninc aproape in fiecare zi la restaurant din cauza asta si am apreciat rustik pentru ca totul e ingrijit. Matalutza trebuie sa fi fost vreun membru de partid care erai tratat in rege pe vremea lui Ceaushescu.
    Da-le domnule a doua sansa, mai du-te pe-acolo, stiu ca prima impresie cu greu se schimba, dar te-ai simtit rau pentru ca ai vrut sa te simti rau. Asteptai vreun miracol ca sa te simti bine.

    ReplyDelete
  34. @George Turda - Buna seara D-le Turda. Nu sunt nici neam de boier Bibescu si nici de vreo printesa ratacita. Sunt un om normal, cu tolerante acceptabile, nu deasupra mediei. N-a fost prima oara cand mergeam acolo. Niciodata n-am cazut pe spate de serviciul oferit, insa de data asta (cea care-am povestit-o) s-a depasit orice limita de ospitalitate, care ar trebui sa primeze intr-un restaurant. Unde mai pui, ca ne duseseram "la ai nostri". Asa ca va rog sa ma scutiti cu criticile d-voastra. V-as fi recomandat cateva restaurante unde "vi se pupau talpile" dar avand in vedere ca v-ati simtit bine la Rustik (poate ca n-ati urlat vreo 15 minute dupa mustar...), n-as vrea, prin comparatie, sa cadeti in apoplexie. Sa auzim de bine!

    ReplyDelete
  35. ,,, copie la indigo intr-un local romanesc din Firenze ( Italia ) ,,,

    ReplyDelete
  36. Pt. dl. Turda
    N-am fost niciodata la Rustik. Nu m-a tentat niciodata aspectul restaurantului prin fata caruia trec cel putin o data pe zi dar pot sa va spun ca la orice restaurant de pe Sherbrooke, chinezesc, grec, libanez, coreean, quebecos, am fost tratati super bine si da, mai ca nu ni s-au pupat tlpile si asta la mai putin de 25 de dolari de persoana pentru 2 feluri.
    Si nu ca ne dam in cap unii la altii dar e normal sa ai pretentia la un tratament cel putin uman.
    Ziua buna!

    ReplyDelete

Related Posts with Thumbnails