Mai departe de banalul “hi”

Se afla un om, pe care-l cunosti sau nu. Dar ce vorbesc eu aici, « cunosti », e un cuvant mare, poti cunoaste o teorema, o formula matematica, o compozitie chimica, ziua in care esti sau te-ai nascut, anul…dar nu un om! Omul e prea complex pentru a-l putea cunoste. Nici macar persoana proprie nu poti spune c-o cunosti. Cand nu te astepti ai cele mai nebanuite reactii de care te miri cu orele sau anii singur. Si daca nu te cunosti si nu cunosti pe nimeni cum naiba poti trai, fara repere? Pai sistemul e ordinar de simplu. Ne creem fiecare puncte de observatie si indicatoare personale care raspund unui mecanism de recunoastere propriu si individual. Daca parametrii trasati imaginar se dovedesc a fi eronati in realiate, too bad, ai gresit si te-ai trezit ca mergi agale pe un camp minat si fara puncte de control. Odata cu reperele se pierde si identitatea. Fara identatite, tot ce se deschide in fata ta este un gol, atat de adanc ca te intrebi daca vreodata ai putut intr-adevar sa recunosti si sa pozitionezi cu adevarat omul ce se afla in spatele banalului « hi ».

Si nu stiu cum, prin ce alchimie sofisticata, tristetea, care-o resimti dupa ce pierzi toate sistemele de coordonate, este atat de adanca si direct proportionala cu golul ce tocmai s-a creat…