Atatea sunt unde traiesc eu. Si asta era prin 2001, acum cred ca-s mai multe…
Zambetul, aceasta mimica a fetei, exprimat prin alungirea buzelor este intiparit pe fata fiecaruia care-l intersectezi in drumul tau cotidian. Peu importe daca mergi la banca si ceri un credit, poti fi refuzat cu acelasi zambet care te-a intampinat si cand ai deschis contul la ei, sau nenea din masina, care zambeste cu toti dintii si gesticuleaza disperat sa-l lasi sa treaca in fata ta pentru ca in ultimul moment a realizat ca nu-i pe banda care-l duce unde vrea, sau tanti din spatele ghiseului care te invaluie cu un zambet fosforescent de lumineaza toata sala, gata sa te orbeasca si in acelasi timp te trimite acasa la fel de nerezolvat spunandu-ti ca mai ai de asteptat, sau babuta care s-a nimerit sa fie in fata ta la casa si care s-a eternizat cautandu-si doi centi in geanta, la fel, se intoarce si-ti arunca cel mai senin zambet dezvelindu-si placa impecabila ce-o are in dotare. Nici in buticuri nu scapi de obsesia asta, ba mai mult, sa nu cumva sa uiti sa zambesti, te intampina de la intrare un panou : smile, you are being filmed…
La unii zambetul s-a impietrit pe fata lor, atat de mult, ca s-a transformat in ranjet si ranjetul in grimasa…si in final realizezi ca de fapt poarta o masca care-o scot numai in intimitatea WC-ului, cine stie, poate nici atunci…
La inceput esti izbit in plin plex solar vazand atatea zambete distribuite gratis la fiecare trei pasi pe care-i faci. Te simti teleportat in alte coordonate, si asta imediat ce deschizi usa de la intrare si dai peste vecinul ce-si plimba catelul de latra zi si noapte, bietul de el, dar vecinul inca gaseste resursele necesare in interiorul lui ca sa-ti zambeasca…
Cu timpul te trezesti din hipnoza asta insa prea tarziu, flagelul te-a transformat déjà intr-un zambaret, ca oricare altul…
Sa fie si zambetul o arma, poate mai eficienta decat incruntarea si fatza crispata?...
ReplyDeleteMi-as dori ca si aici, in Romania, sa vad oamenii macar pentru o singura zi zambind.
24 din 24. Toti.
Ar fi un exercitiu interesant... Si oricum ma indoiesc ca ar fi toata lumea in stare sa-l duca la bun sfarsit fara sa triseze, macar putin.
De ce nu s-o inventa o zi a zambetului, spre exemplu?... O zi in care sa purtam cu totii insigne zambarete si multicolore. Cred ca am sfarsi prin a rade unii de altii. Si tot ar fi un castig...
Dar zambetul gol, fara substanta, acela e ucigator. Te simti ca intr-o lume de fantome.
Frumos ai scris....
ReplyDeleteDoamne, ca frumos le zici din condei, pardon, din...tastatura. Citindu-te, ma regasesc pe mine, emigrant in Italia. Vrajita de zambete, de politete. Merg acasa des (as zice) de 2 ori pe an chiar 3 uneori, dar cand ajung acolo ma intristez brusc si zambetul meu dispare. Oare de ce? Dupa putin timp in tara, mi-e dor de Italia, de zambete, de...come stai, bella! Nimeni nu mi-a spus "bella" in tara de parca ar fi o injuratura sau o recunoastere ca nu sunt virili (din partea barbatilor romani). Sunt la stadiul de romanca incurabila, puternic acomodata si infipta in societatea italiana. Romanismul din mine nu poate sa piara. Imi place sa fiu romanca. Dar, romanca asa ca mine si ca atatia altii, care jonglam cu 2-3 limbi straine de-i lasam cu gura cascata pe toti in jurul nostru. Imi place sa privesc tabloul asta si ma distreaza ignoranta lor.
ReplyDelete@anonymous - you're welcome anytime; eu n-am mai fost demult prin Ro, insa imi povestesc multi ce fete mohorate si crispate sunt pe strada.
ReplyDelete