Thursday, April 2, 2009

Exces de zel


Mai mare ca asta n-am vazut in nici o urbie de pe fata pamantului. Daca ma insel, cineva sa ma corecteze! (sic)
Eu de cand am venit pe meleagurile astea pitoresti, m-a fascinat ceva si zau ca inca continua sa ma arunce in perplexitate aproape paralizanta. E vorba de parcari, in locuri permise sau nepermise. Ca daca ai trasura, tre’ s-o garezi undeva. Unde? ramane sa te orientezi singur. Si daca nu te descurci, nu-i bai, in maxim o ora gasesti tichetul lipit de parbriz care te lamureste sau, dupa cum ti-e norocul, diurn sau nocturn, plonjezi mai mult in nebuloasa. Cea mai elementara, si de altfel, cea mai usor de inteles regula este ca n-ai voie sub nici o forma, sa-ti urci carul pe trotuar. Ba mai mult, ti-l aliniezi regulamentar la 30 cm fata de bordura. Daca n-ai ochiul format, ia-ti nene o rigla si plimb-o cu tine in trasura! Se prea poate ca rigla sa fie cam scurta ptr ca mai masuram 5 metri inainte de un STOP, hidrant, debarcader. Dar astea sunt parfum de primavara…
Incepi sa te crizezi cand dai peste indicatoare unul mai clar ca altul, iar cateodata ai bafta sa ai 2, 3 pe acelasi stalp.
Asta, pentru ca edilii de aici s-au gandit sa dea o sansa si celui ce-i dus cu pluta, iar in excesul lor de zel in final suntem toti plecati cu sorcova. Ca regula generala, si in linii mari, in centru te parchezi unde apuci, daca apuci, si daca ai voie, mereu daca ai voie.

Insa, de cum intri intr-o zona rezidentiala, ai dat in fericire.

In primul rand, localizezi si casti larg ochii dupa panourile care te anunta daca ai voie pe stanga sau pe dreapta, si asta tinand cont de ziua din saptamana.

Daca cu asta te-ai dumirit repede, treci la pasul 2, urmaresti sa nu cumva sa fii intr-o zona revervata riveranilor. Daca nu distingi panoul cu pricina, dai roata cu ochii la masinile parcate si cauti daca au lipite bulina cu numarul rezervat.

Daca ai nesansa asta, faci cale-ntoarsa ca n-ai loc de miscare. Ori cum o pui, tot prost iesi : ori vine localnicul pe locul caruia te-ai parcat ori trece patrula de oras, care intre noi fie vorba, gaini de-astea vaneaza in primul rand!. Bref, te mai invarti cateva ture de cartier, si cu putina bafta gasesti un locusor cam la 5 km departare de unde initial aveai firava intentie sa te parchezi….Dar ce! Putina miscare nu-i face rau nimanui! In unele cartiere, n-ai voie sa parchezi pe strada noaptea intre 3 si 6 dimineata.

Iar daca ai musafiri peste noapte,li se schiteaza doua optiuni, din pacate amandoua costa bani, permis temporar sau tichet…

In alte locuri, esti atentionat politicos de panouri ca daca cumva iti trece prin cap sa poposesti acolo, vei remorcat si asta tot pe banii tai…
Aici, in civilizatia asta (ca exista mai multe feluri de civilizatie…) tichetele de parcare (adica amenzile) sunt lucru serios. Neplata lor, cu timpul te « scapa » de masina sau te « usureaza » de privilegiul de a conduce (carnetul de soferi, sa inteleaga toti, este un privilegiu, nu o obligatie!)
Cunosc 3 categorii de soferi : unii respecta ad-literam fiecare panou , iar in cazul asta, astia sunt soferii care se parcheaza in centre comerciale (singurul loc fara restrictii, desi si aici am intalnit cateva…in care erai spionat daca chiar intri in magazin, sau doar faci « semblant »), altii care sunt smecheri si cotizeaza lunar la ville pentru parcari in locuri nepermise (care sunt mai multe decat cele permise!) si cei, care ca o rezultanta a celor din urma, au ajuns déjà in faliment si-au trecut la bicicleta.

2 comments:

  1. Imi imaginez ce greu i-ar fi unui sofer incepator cu atatea reguli!... Asa pot sa inteleg comoditatea unora de a nu se ambala sa faca scoala de soferi si sa conduca masina pe acolo...
    Eu una oricum nu-s facuta pentru asa ceva, ma cam costa taxiurile... si nu neg ca uneori tanjesc dupa confortul unei masini personale...
    Dar daca as fi acolo, precis m-as lipsi de masina, la cum ma stiu!... :)

    ReplyDelete
  2. Pare greu la prima vedere, insa lumea aici e plina de curtuazie. Oamenii sunt mai relaxati, mai ingaduitori. Bine ca sunt si exceptii, dar asta e! Aici, carnetul odata luat, te aventurezi in trafic la fel ca oricare sofer, n-ai lamaitza in geam care sa avertizeze pe altii ca esti incepator!

    ReplyDelete

Related Posts with Thumbnails